How it goes II

12. Evenimente

Abia mă abțineam să nu rup hârtia din mâna mea în mii de bucățele.

Balul iernii. Cea mai mare tâmpenie de când sunt eu la liceul ăsta.

Și parte cea mai frumoasă e că acest lucru idiot avea loc vineri.

Adică mâine.

Toți cei din ultimul an aveau obligația să participe măcar la eveniment, în caz că nu s-au ocupat cu organizarea acestuia.

Nu știu de ce nu mi-am dat seama de mai de demult. Afișele sunt în liceu de aproape două săptămâni iar eu de abia astăzi îmi dau seama. În general, toată lumea este extaziată până peste cap de această serbare. Și trebuie să recunosc, balul în sine este destul de frumos. Dar organizarea și harababura din spatele cortinelor, în special pe tema prințul și prințesa iernii, reprezintă un coșmar.

De 2 ani nu mă mai implic în organizare. Și sincer, nu mi-e dor.

Dar nu acesta era motivul pentru care îmi venea să vandalizez toate afișele din școală, ci faptul că balul era mâine, când mama pregătea acea "cină în familie". Era ceva nou pentru ea, nu mai făcuse asta niciodată, iar eu știam prea bine că o face cu scopul de a-și face realitatea mai ușor de îndurat. Încă nu părea convinsă că Harry e fiul ei și uneori o simțeam că se învinovățește că acum nu îi oferă dragostea pe care orice copil o merită din partea mamei sale.

Și asta sincer, mă disperă. Mă simt de parcă toată lumea în jurul meu încearcă să se conporte de parcă nimic ciudat nu se întâmplă, dar tot acest teatru pe care îl joacă e de proastă calitate. Toate aparențele, cel puțin pentu mine, sunt străvezii, iar asta e cea mai rea parte.

-Vii la bal mâine?

Mă întorc speriată și strâng hârtia în mână. Elise mă privea zâmbitoare, părul ei blond fiind prins într-o coadă lejeră. De ce nu pot să am și eu un păr frumos ca al ei?

-Păi se pare că e obligatoriu, deci presupun că da, spun neutră.

-Cât extaz! spune ea. Sunt copleșită.

Zâmbesc.

-Nu e mare chestie, în plus aveam niște treabă mâine seară, deci se înțelege de ce sunt atât de "nerăbdătoare", spun mimând ghilimelele în aer.

Apoi aud un bâzâit.

-Scuză-mă, trebuie să răspund, spun eu scoțându-mi telefonul din buzunarul blugilor.

Era Harry.

-Ce vrei? spun eu mergând pe hol.

-Cineva s-a trezit cu fața la pernă azi, spune el râzând.

-Ai de gând să-mi spui ce vrei sau vei comenta tot restul secolului? I-o retez eu.

-În regulă, voiam doar să îți spun că pot veni mâine la cină, o poți anunța pe Katherine.

Și încă nu îi spune mama.

-Trebuie să mă duci la Eleanor când termin orele, te rog, spun eu.

-Woah, subiectul cina s-a evaporat din mintea ta? Cass, ce s-a întâmplat cu cina?

-Nimic, doar că a intervenit ceva și Eleanor o să mă ajute să le rezolv pe ambele.

-Eu nu pot? întrebă el.

-Nu, am ore. Pa.

Și îi închid.

Și în clipa următoare o văd pe domnișoara Campbell ieșind din clasă. Era tocmai persoana pe care o căutam acum.

-Bună ziua! mă grăbesc eu să o întâmpin.