How it goes II

19. Farse

Imediat ce am ieșit din liceu am alergat afară din curtea acestuia. Nu m-am oprit până nu am ajuns la mașina lui Harry, unde m-am sprijinit de portiera de pe partea pasagerului ca să îmi trag răsuflarea. Mama, Harry și Max veneau mai încet, nefiind atât de panicați ca mine. Harry mă privea cercetător. Nu avea să descopere nimic în ochii mei. Nu avea să mai descopere nimic vreodată.

Imediat cum aud ticăitul silențios ce anunța faptul că ușile au fost deblocate, deschid portiera și mă bag în mașină fără să zic vreun cuvânt. Privesc în gol un timp. Poate să fie un minut, cinci sau zece. Nu-mi dădeam seama cât timp trecuse când Harry a intrat în mașină. Pornește motorul fără să spună nimic și îi sunt extrem de recunoscătoare pentru acest lucru.

Aveam o petrecere de onorat.

*

-SURPRIZĂ! țipăm cu toții imediat ce Gemma și Michal intră în holul casei băieților.

Ochii Gemmei sclipeau iar zâmbetul de pe fața ei părea contagios. Nu m-am putut abține să nu îl privesc cu coada ochiului pe Harry. Gemma a fost sora lui pentru atâția ani și faptul că nu este adevărata lui soră, nu a schimbat cu absolut nimic iubirea frățească dintre cei doi.

Zâmbea. Nu-l mai văzusem de mult timp atât  de fericit i se simțea ca o ușurare în inima mea, dar nu știam exact de ce. Nu e ca și cum nu pot să mă bucur de nefericirea lui. Însă acum nu mai conta. 

Eleanor și Lottie îi sar în gât Gemmei urându-i "La mulți ani!". Michal este luat în primire de Liam și Niall iar petrecerea începe. De undeva din fundal pornește o muzică veselă și totul pare să prindă viață.

Niall se apropie de mine zâmbind și face o plecăciune.

-Domnișoară, îmi sunteți datoare cu un dans. Binevoiți să mi-l acordați?

Mă bufnește râsul și îmi așez ușor mâna dreaptă în mâna sa întinsă. Țineam minte această datorie. Ieri, când Niall mă ajutase să mă pregătesc. Totul evoluase într-un dans extrem distractiv care a sfârșit prin a fi întrerupt de Harry.

Ritmul era prea rapid pentru un vals, însă noi o făceam în felul nostru. Nu se potrivea de nici o culoare cu melodia, dar nu conta.

În jurul meu era numai veselie și eram mulțumită că petrecerea decurgea așa cum trebuia. Știu că nu e totul perfect, dar momentan nu contează. Mă pot lăsa dusă de val măcar pentru câteva ore.

Apoi sunt zguduită la realitate de către minunatele vibrații ale telefonului meu. Îl scot din buzunar și îl rog pe Niall să mă scuze căteva minute, apoi ies afară. Nu era un număr pe care îl aveam salvat în telefon, așa că răspund curioasă.

-Alo?

-Domnișoară James? se aude o voce feminină.

-Da, eu sunt, spun nerăbdătoare.

-Vă sun de la London Bridge Hospital, în legătură cu tatăl dumneavoastră, Andrew James, spune tipa făcându-mi pulsul să o ia la goană.

-D-da... ce s-a întâmplat? întreb temătoare.

-În urmă cu câteva minute, starea lui a depășit brusc un prag critic și este pregătit pentru a intra în sala de operații...

-Ajung în 10 minute, spun și îi închid în nas.

Fără să gândesc prea mult, dau buzna înăutru în căutarea lui Harry. Din fericire îl găsesc rapid în bucătărie, admirând aperitivele.

-Harry! spun eu disperată din pragul ușii.

Cum se întoarce, după expresia sa, am impresia că e cât pe ce să facă o glumă proastă, dar imediat ce ni se întâlnesc privirile, ia un aer serios.