How it goes II

11. Antrenament

-Ai mâncat?

Îmi dau ochii peste cap. Evident că nu.

-Da, spun eu.

-Ce?

-Omletă, zic. A făcut-o Eleanor.

-În regulă, scuze că nu am putut să vin să te iau azi. Avem multă treabă acum, înainte de turneu.

-Nu e nici o problemă, înțeleg.

-Ce faci acum?

-Stau în pat și mă uit la un film, spun plictisită.

-Bine, Cass. Ne vedem mai târziu.

-Pa.

Închid telefonul și respir ușurată.

Îmi scot cheile și deblochez intrarea principală cu cartela. Dacă Harry crede că am de gând să stau degeaba, se înșală amarnic. Nu atâta timp cât Jenifer este în Londra și nu atâta timp cât am un pact cu el: acela că dacă mă antrenez suficient de bine, mă lasă în misiuni.

Sala principală era întunecată și mai ales pustie. De obicei cănd vin aici, îl găsesc pe Max. Dar acum nu era nimeni. Doar eu și sistemele oprite. La etajul al doilea se afla sala de antrenament unde nu m-am antrenat literalmente niciodată.

Aprind lumina și totul strălucește instant. Nu am la dispoziție prea mult timp, așa că ar trebui să mă apuc.

Urc la etajul al doilea și intru în sala de antrenamente. Era aproape goală, exceptie făcând țintele de pe pereți pentru tras cu arma, sacii de box, și câteva haltere într-un colț. Deci mda, nu era tocmai goală.

Îmi dau geaca jos și rămân în tricoul larg și pantalonii de trening în care mă îmbrăcasem dupce am plecat de la penitenciar.

Ok, cu ce ar trebui să încep?

Încerc să-mi încălzesc mușchii cu ajutorul unir exerciții simple. După vreo 15 minute de încălzit, decid că aș putea să văd cam cât de grele sunt halterele alea. Mă duc acolo și o iau pe cea mai mică, în speranța că nu va fii prea grea, însă speranțele mele se năruie imediat ce o ridic. O analizez mai bune și văd că pe ea scria micuț "20 kg".

Felicitării, Cassandra, ești la fel de puternică ca o legumă.

Mă duc spre unul dintre sacurile de box și mă așez pe podea ca să-mi bandajez mâinile.
Harry făcea asta de obicei fără bandaje și mereu avea mâinile marcate de loviturile astea. Nu că aș fi ținut prea mult la mâinile mele, doar că nu voiam să mă doară.

Mă ridic și mă poziționez în fața sacului. Iau niște guri de aer și lovesc cu pumnul drept in sac, acesta clătinându-se aproape imperceptibil. Mai dau o dată și cu pumnul stâng, încercând să lovesc mai tare. De data asta, sacul se clatină puțin mai tare. Sau poate era doar imaginația mea. Apoi incerc să dau o serie de pumni sacului, finalizată de o lovitură stângace de picior.

Sacul părea să râdă de mine.

Lovesc o dată și cu celălalt picior, dar mă dezechilibrez și cad. Începutul meu e de-a dreptul promițător.

-Doi.

Îmi ridic capul speriată privind spre ușă, acolo de unde venea vocea.