How it goes II

14. Clătite cu ciocolată

Ne întoarcem într-o liniște deplină la bal. Toată gălăgia din jur contrasta cu felul în care mă simțeam eu. Ar fi trebuit să mă simt fericită, euforică. Ar fi trebuit să mă simt de parcă explodez de adrenalină, de parcă sângele îmi gonea mult prea repede în vene.

Dar mă simțeam de parcă tocmai făcusem cea mai mare greșeală din viața mea.

Mă simțeam de parcă totul în mine era mort.

Dăm să intrăm pe ușă, dar ne ciocnim de Eleanor.

-Dumnezeule, unde ați fost? V-am căutat peste tot! spune ea și aveam o vagă bănuială că îngrijorarea ei era falsă.

Pentru câteva secunde am făcut contact vizual și am simțit că era mai mult de atât. Știa că nu era nevoie să ne caute. Știa că nu trebuie să fim căutați.

-Am sunat-o pe Gemma, spun eu repede. Știi tu, să vedem dacă e liberă mâine ca să o putem aduce la petrecerea surpriză de care mi-a spus Niall și de care presupun că tu știi deja, pentru că...

-Ok, am înțeles, spune ea zâmbind. Acum haideți înăuntru! Mama voastră și Max se distrează pe cinste...

Și pun pariu că nici nu ne căutase.

*

Dimineața ma trezesc amețită. Ca și cum m-aș fi îmbătat seara trecută și totul era în ceață. Dar de fapt, cred că eram doar copleșită de tot ce se întâmplase.

Și de tot ce simțisem.

Imediat ce deschid ochii, un miros de clătite cu ciocolată îmi inundă nările. Mă ridic din pat ca o furtună și alerg spre bucătărie de parcă viața mea depindea de asta. Intru în bucătărie și rămân înmărmurită în prag când văd cine stătea la masă.

Eric.

Savura una dintre clătitele mele de pe platoul meu pe care mai mult ca sigur mama mea mi le-a facut mie.

-Oh, bună dimineața, rază de soare! spune el zâmbind când mă vede.

Zâmbesc ușor încrucișându-mi brațele la piept și mă sprijin de tocul ușii.

Eric mă anliza din cap până în picioare iar eu de abia acum îmi dădeam seama că încă eram în pijamalele mele cu Mickey Mouse și aveam părul asemănător unui cuib de berze.

Îmi acopăr fața cu palma stângă obosită și îmi târăsc picioarele până la masă.

-Ce faci aici? îl întreb eu.

-Nici un "Bună dimineata, Eric, mă bucur să te văd, mulțumesc pentru aceste clătite delicioase...", spune el.

Încep să râd.

-Tu le-ai făcut? întreb.

-Da și trebuie să recunosc că nu știam că pot face mâncare atât de delicioasă, spune el lingându-și degetele de ciocolată.

Îmi iau o farfurie și îmi pun o clătită caldă în față. Eram puțin intimidată că Eric mă urmărea atent.

-Nu te mai holba la mine, spun luând o mușcătură din clătită.

-Îți admiram pijamalele, spune el zâmbind.

Îmi dreg glasul.

-Nu cred că ai venit aici ca să-mi admiri pijamalele, spun.

Trebuia să recunosc, clătitele aveau cu adevărat un gust genial.