Fools

cinci ||

Aburii fierbinţi învăluiră întreaga încăpere, iar Dany tocmai ce ieşea din cabina de duş. Îşi înconjură un prosop de talie şi începu să fredoneze o melodie în timp ce se benocla la reflecţia sa. Mai întâi îşi trecu bretonul pe partea dreaptă. Nu, nu, nu e bine aşa. Apoi, pe partea stângă, dar într-un final rămase cu el pe partea dreaptă pentru că... ei bine, pentru că aşa şi-l ţinea el deobicei.

Continuând să fredoneze, se deplasă spre camera sa. Alesese, relativ la întâmplare, un tricou simplu cu o pereche de blugi. Mai aruncă o ultimă privire în oglindă şi merse la sfântul frigider. Coborând scările, deja putea auzi paşii mamei sale, care se fâţâia de colo-colo şi care cu siguranţă îşi căuta disperată cheile.

- Treabă la birou?

Vocea groasă a băiatului o sperie pe femeie care scăpă cheile din mână. Zâmbi strâmb şi-şi sărută fiul pe obraz, cerându-şi scuze.

-De ce îţi ceri mereu scuze? Întrebă el cu gura plină.

-Defect profesional. Murmură femeia şi aruncă o privire rapidă la ceas. Trebuie să plec. Tatăl tău mă aşteaptă.

Din nou, îi lăsă urme roşii de ruj băiatului pe ambii obraji şi plecă în grabă. Dany nici nu se sinchisi să se mai ridice. Scoase din buzunar telefonul mobil şi îi tastă în grabă lui Steven un mesaj.

Afară parcă stătea să plouă, iar vântul îşi făcea simţită prezenţa. Cu toate astea, era vremea favorită a brunetului şi nu putea pur şi simplu să stea în casă, oricum se plictisea. Imediat cum primi răspunsul afrmativ din partea lui Steven, care adăugase că îl va suna şi pe creţ, lăsă în chiuvetă bolul cu cereale, mai mult plin decât gol. Îşi luă telefonul, cheile, câţiva verzişori -doar venea şi Zack!- se îndreptă iute spre cuier şi înşfăcă în mâini jacheta sa de piele, trântind uşa în urma sa.

-Ce? Dormeai?! Tipule, e unşpe jumate. Nu, vino acum. Da, în parc. Haide, mai cu talent.

Terminând apelul şi băgându-şi telefonul în buzunar, Steven se făcu comod pe o bancă din parc. Aşezată fix sub o salcie înaltă, la marginea lacului, putea spune că aceea băncuţă era băncuţa lui preferată! De ce? Păi, mereu stătea acolo când chiulea, maşina de îngheţată staţiona în zonă, în zilele toride era umbră şi în colţ toţi trei îşi scrijeliseră iniţialele la vârsta de paisprezece ani. Doar stând acolo şi privind în gol o multitudine de amintiri în năpădeau.

Plictisit şi bătând din degete într-un ritm doar de el cunoscut, Steven se uita stânga dreapta după oricare dintre amicii săi. Oftă zgomotos, enervându-se de propiul joc al degetelor şi îşi lăsă corpul să alunece uşor. Scormoni în buzunare după telefon -să-i sune din nou pe oricare dintre ei- dar dădu de o hârtie mototolită. Ca şi cum ar fi găsit o hartă a comorilor, băiatul o despachetă imediat, curios de ce scria înăuntru. Spera din tot sufletul să fie ceva ca în filme, ştiţi voi, când fata e prea timidă şi face cumva să-i lase un bileţel băiatului. Bine, ar fi urmat întrebarea ''Cum de bileţelul a ajuns în pantalonii săi'' dar asta se putea afla şi după. Zâmbetul îi pieri imediat de pe faţă când citit cuvintele scrise cu litere îngroşate: Vrei să devi actor? Vrei să vezi care e treaba cu actoria? Atunci te aşteptăm la-

-Doamne, ce prostie. Făcu el şi aruncă hârtia în spate, picând... pe iarbă.

-Din cauza celor ca tine o să murim într-o bună zi.

Îşi roti capul nouăş' de grade, simţindu-se cu musca pe căciulă. Nu că ar fi purtat căciulă, dar ştiţi ce vreau să spun. Rămăsese puţin blocat, analizând-o pe persoana din faţa sa: statură medie, păr vâlvoi şi creţ, pistrui, ochi impunători şi nici o urmă de zâmbet.