Fools

paisprezece ||

Matt, sper că nu ai uitat de înţelegerea noastră. Chiar am nevoie de ajutorul tău la spaniolă, altfel o să mă lase profa şi ultimul lucru pe care-l vreau e să vin în vară să fac şcoală. Hei, să ştii că dacă ăsta e gândul tău, îţi garantez că o să fac în aşa fel încât şi tu să stai în vară cu mine. Nu, nu, glumesc, dar serios, chiar am nevoie să mă ajuţi. Deci, ce zici, vrei să ne vedem mâine, la trei, la cafeneaua din colţ? Ştii tu, aia de lângă liceu.

        Alex apăsă pe butonul ''trimite'', apoi respiraţia parcă i se opri. Dacă scrisese vreun cuvânt greşit? Dacă uitase să-i dea toate detaliile? Oare îi ştia numărul? Ultimul lucru pe care-l voia era să se facă de râs în faţa lui.

        Îşi trânti telefonul în mormanul de haine din pat şi suspină adânc. Încerca să-şi scoată din minte toate gândurile astea aiurite, dar avea un impuls de a-şi verifica telefonul la fiecare zece secunde.

        Aruncă o privire în jur, apoi începu să se rotească în jurul camerei şi să-şi găsească de lucru. Luă coşul de gunoi în braţe şi aruncă toate hârtiile şi gunoaiele împrăştiate pe birou, aruncă mormanul de haine în maşina de spălat, puse jurnalul la un loc bine ferit de ochii lumii şi deschise geamul larg, aerisind camera. Cotrobăi câteva minute bune prin dulap până îşi găsi pijamaua preferată cu care se îmbrăcă imediat, apoi fugi în bucătărie să aducă câteva gustări.

        Veni în grabă în cameră aşezând pe birou toate pungile cu chips-uri şi covrigei. Se uită la telefon.

-Nimic. Făcu ea, apoi se trânti în pat. De ce naiba nu răspunde?

                                                                                ***

-Nu răspunzi la telefon?

-Neah, oricine ar fi, mai poate aştepta.

                Chloe îi strânse mai tare mâna, apoi îi aruncă un zâmbet larg. Încă nu-i venea să creadă cum de avusese atâta noroc să dea peste el.

-Mă bucur că nu te-ai supărat fiindcă am amânat întâlnirea, dar dacă nu mă duc la petrecerea aia, chiar există riscuri să-mi pierd cea mai bună prietenă.

-E okay, înţeleg, nu trebuie să-ţi tot ceri scuze. Râse el şi o sărută scurt. Până la urmă, am putea să ne vedem mâine, nu?

                Ajunseseră în staţie, iar vântul parcă începuse să bată şi mai tare.

-Mai bine ne vedem duminică. O să am ziua mai liberă şi putem să petrecem mai mult timp împreună. Rosti ea şi îşi încolăci braţele în jurul băiatului.

-Duminică nu pot eu. Trebuie s-o ajut pe mama cu- ceva – şi chiar nu am cum.

                Chloe oftă încet şi îl strânse puternic în braţe.

-Atunci ne vedem tocmai luni?

-Din păcate...

              Prin picăturile de ploaie se zăreau farurile autobuzului care se apropia de ei cu repeziciune. Chloe îi aruncă o privire tristă şatenului, iar el o sărută adânc. Chloe simţi cum genunchii i se înmoaie, dar se ţinu tare pe picioare şi susţinu sărutul.

-O să-mi lipseşti. Zise Matt, îndepărtându-se.

-De fapt, tu o să-mi lipseşti mai mult! Chloe râse uşor apoi se sui în autobuz. Se aşeză pe un scaun aproape de geam şi îi făcu cu mâna.