Fools

şase ||

-Jur că te las fără moştenitori dacă nu îmi spui ce ai făcut cu el!

        Era şapte dimineaţa. Connor, cu ochii între deschişi şi privirea de zombii nici nu apucă să coboare patru scări până la parter fiind luat în primire de buna sa soră. Îl apucă de gulerul de la tricou şi îl ţintui cu privirea ei de ''Sunt furioasă! Nu te pune cu mine!''. Doar privind-o simţea un gol de stomac, deşi nu putea înţelege la ce se referă.

-Care ''el''? întrebă Connor încercând să se dezmeticească.

-Jurnalul meu, nătăfleţule! Făcu fata nervoasă. Iar l-ai furat?!

        Depărtându-se de soră-sa şi reluându-şi zâmbetul larg şi ştrengăresc pe faţă, băiatul promise că i va spune tot ce ştie, în schimbul a ''ceva''.

-Mai ai tupeul să mai şi ceri ceva în schimbi, nătărăule! Se criză fata, înroşindu-se de nervi. După ce că te-ai strecurat în camera mea şi l-ai ciordit, mai vrei şi premiu, hă?! Zise ea, mai mult ţipând şi apropindu-se ameninţător de băiat.

-Nu l-am luat eu, crizato! Încercă el s-o liniştească. Deşi, aş fi făcut-o! Chiar sunt curios ce ascunde mintea ta ciudată. Mormăi apoi, iar Alex îşi dădu ochii peste cap, făcându-i semn să continue. Mă rog, ţi-am văzut amicul strecurându-se în cameră şi plecând cu el, rânjind ca un pervers.

-Care din ei? Întrebă bruneta şi se aruncă pe canapea. Toţi zâmbesc aşa.

-Dany, cum cine?! Întrebă Connor, şocat la gândul că soră-sa chiar îşi imagina că unu din adormiţii ăia doi ar fi în stare de un asemenea jaf.

        Ridicându-se ca arsă şi cu ochii ieşiţi din orbite, Alex îşi privea frăţiorul şocată. Nu, nu, dacă Dany citeşte ce am scris acolo, sunt moartă! Hotărâ să renunţe la micul dejun şi s-o pornească direct spre brunet. Orele începeau în mai puţin de cincizeci de minute şi nu avea timp de lălăială. Se îmbrăcă cât de repede putu şi-şi îndesă rapid caietele în geantă, îşi trecu foarte repede peria prin păr şi renunţă la machiajul ei de zi cu zi. Ieşi pe uşă ca un fulgerşi alergă cât de repede putu către staţia de autobuz.

        Mâncând liniştit dintr-o felie unsă cu unt şi gem, Connor îşi privea sora de la geam, fugind cu disperare în încercarea de a prinde autobuzul. Începu să râdă când o văzu cum se împiedică de un câine care dormea liniştit, mai-mai să cadă peste el. Privirea îi fu apoi îndreptată spre casa vecină. Alice tocmai ce stătea la balcon, privind în gol. Pentru câteva secunde, privirile li se întâlniră. Connor îţi simţea obrajii înroşindu-se, iar buza de jos îi tremura uşor. Ea chiar îl privise, şi îl privise zâmbind! Însfârşit o făcu să-l observe, şi îi zâmbise!

-Mi-a zâmbit. Murmură el,  şi plecă să-şi ia altă felie, cu gândul încă la drăguţa Alice.

        Apropiindu-se încet spre şcoală, Steven şi Zack păreau cuprinşi fiecare în propriile gânduri. Steven era melancolic de când avusese întâmplarea cu aceea fată. Îi rămăsese atât de bine în minte fiecare detaliu... Modul în care îl privise, mişcările braţelor, vorbele folosite. Părea exact genul de fată pe care Steven o căuta de ceva timp, pe care chiar şi-ar fi dorit-o ca prietenă. Sau mai bine spus iubită. Ani la rând se gândise că poate ar trebui ca prima lui relaţie să fie cu o persoană mai... cunoscută! Precum cineva din grupul lui prieteni,doar că aceea idee îl părărsise rapid, realizând că nu şi-ar dori să strice realiţiile de prietenie formate în ultimii ani. Şi oricum, Alex îl speria de-a binelea, iar Chloe era mult prea diferită faţă de voia el. El o voia pe ea, fata cu părul de foc.

        Cu siguranţă gândurile creţului nu erau atât de profunde. El mai mult se gândea că îşi blesteamă apucăturile părinţilor săi. Nu putea înţelege de ce îl urau atât de mult încât să-l oblige să meargă la un curs de teatru. Ştia că lui îi place doar să lenevească! Nu să înveţe replici care apoi să le exerseze toată ziua în faţa oglinzii. Dacă părinţii lui voiau atât de mult să-l pună să facă mişcare, ar fi trebuit mai întâi să-l întrebe dacă măcar vrea să facă mişcare. Aşa, simţea că merge acolo doar din obligaţie, nu plăcere. Oh, la naiba! Chiar că am fost obligat!