teo, fata cu scrisorile

scrisoare către tine, bunico

am încercat să mă mint și să-mi repet mereu că te iubesc, că ești o bunică extraordinară și chiar mă bucur că te am alături, dar nu pot. nu pot să te iubesc. ceea ce simt eu pentru tine nu-i iubire, ci mai degrabă ură. aș fi vrut să-ți zic toate astea în față, să am curajul să spun „nu" atunci când trebuia, să încerc să-ți vorbesc și să te conving că trebuie să faci un anume lucru, dar nu cred că aș fi reuși vreodată. ar fi peste puterile mele să încerc să te ajut, pentru că tu nu vrei ajutorul nimănui. crezi că te descurci singură, dar ai o vârstă, bunico. ai o vârstă și tocmai de aceea trebuie să-ți mai lași grijile și pe seama altora. pentru a fi cât mai directă, te urăsc. mi-ai călcat mama în picioare atunci când era doar un copil și i-ai ucis visele cu o cruzime de neînchipuit. i-ai distrus copilăria, adolescența, speranța și viitorul. tu, persoana care trebuia să-i ofere dragoste și căldură. tu, persoana care trebuia să o îngrijească. tu, mama ei. ai învățat-o pe mama cum să nu se poarte cu proprii copii. mama nu merita în veci asemenea tratament. tata nu merita să fie jignit de către tine. tu nu meritai căldura și afecțiunea pe care ți-am oferit-o când am fost un copil. nu meritai nimic. înțelege că atunci când trebuia să te vizitez îmi venea să plâng. îmi venea să o îmbrățișez pe mama și să nu-i mai dau drumul, pentru că știam exact ce aveai să faci când veneam la tine. aveai să te comporți la fel cum ai făcut-o toată viață. să minți. să jignești. să faci pe victima. să te plângi. bunicul merita o soție mai bună și-mi pare rău că n-am apucat să-l cunosc. era un om minunat, era bunicul ideal. nu era afemeiat, bunico. te iubea și își iubea copiii, doar că tu ai fost prea oarbă să vezi asta. bunicul a fost un om cum tu nu vei fi niciodată. acceptă asta și nu mai căuta să-l vorbești de rău, pentru că el nu merită asta. nici nu vreau să-mi închipui cum te-ai comporta când aș muri. un simplul cuvânt aruncat în grabă, câteva lacrimi, apoi ți-ai vedea în continuare de viață. bunico, iartă-mă că-ți scriu această scrisoare, dar am simțit nevoia să scriu ceea ce țin în mine de atât de mult timp. o, Doamne, încă nu-mi pot imagina cum ai putut să-i faci asta mamei. aș fi vrut să fiu acolo, s-o protejez. aș fi vrut să fie oriunde altundeva, dar nu în același apartament cu tine. i-ai făcut mamei viața un coșmar și promit că așa-ți voi face și eu viața. un coșmar din care vrei vrea să te trezești, dar nu vei putea. pentru că oamenii ca tine nu merită să se trezească în fiecare zi și să-și trăiască viața. nu. faptul că tu te trezești în fiecare dimineață e un lux, un lux pe care nu-l meriți și nu l-ai meritat niciodată. și poate pare sumbru ceea ce zic, dar îmi doresc să nu mai ai parte de acest lux. 

                     cu sinceritate, nepoata ta.