Call Me Mommy

11

Capul imi pulsa ingrozitor, iar ochii ma dureau prea tare ca sa pot sa-i deschid. Abdomenul se simtea ca si cum as fi avut o febra musculara, una dintre acelea urate rau. Am gemut cand am incercat sa-mi ridic mana pentru a mi-o duce la cap, inclestandu-mi maxilarul, dar si asta a durut. Ce Doamne iarata-ma s-a intamplat? Ma relaxez, calmandu-ma si incercand sa-mi reamintesc. Stiu ca eram extrem de stresata cu banii, dar cand nu sunt? Cred ca ma simteam dezamagita de mine pentru ca il dezamageam pe Harry...apoi... Chiar am uitat asta? O sa cred doar ca aceste ganduri si sentimente au fost pentru un moment depozitate mai in spate, nu uitate. Acum imi aduc aminte atingerile tandre si saruturile moi. Tot acum imi aduc aminte si momentul pentru care toate ma dor. Idiotul acela inghitit de lacomia mi-a facut atatea rani pana am lesinat si sunt sigura ca nu s-a oprit dupa ce nu mai eram constienta. Stai... stai... oh nu!

        -Harry! Tip, mai mult gem, durerea cu care ma confrunt incercand doar sa stau in fund e prea absurda ca sa fie reala, si totusi o simt atat de reala.

Nimic. Niciun raspuns.

        -Harry! Incerc iar, de data asta mutandu-mi picioarele cu mainile pe marginea patului, pentru cu nu erau in stare sa se mute singure.

Am inspirat si expirat de trei ori inainte sa ma ridic si sa fac rapid cativa pasi pana la perete, aproape sarutandu-l cu fruntea. Am inspirat printre dinti pasind greu, sprijinindu-ma de perete. Simteam ace cum imi intepau picioarele, erau asa amortite.

        -Harry! Strig mai vioi de data asta, ajungand in sfarsit in sala principala. Ma sprijin de canapea, lasandu-mi greutatea pe aceasta.
Lacrimi imi apar in ochi, insirandu-se pe obraji, strigand fara vorbe toate suferinta mea.

Ce i-a facut? Ce i-a facut lui Harry?

Ma las sa cad pe langa canapea incepand sa plang in adevaratul sens al cuvantului. Plangeam, chiar daca asta imi dadea o durere mistuitoare si strasnica la cap. Dar as fi continuat sa plang asa ani intregi, numai sa-l mai am langa mine. El era familia mea. El era tot. Acum el e nu-stiu-unde si posibil ranit, nu o sa mi-o iert niciodata daca-

Pielea mea a frematat sub atingerea catifelata a degetelor, niste degete cu o atingere pe care deabea am inceput sa le cunosc. Mi-am ridicat capul, privindu-i ochii rosii, cel drept fiind inconjurat de un cerc violet. Buzele ii trasau un zambet fals, crispat, trist, ingrijorat, o taietura crestand marginea buzei inferioare.

        -Idiotule! De ce naiba nu-mi raspunzi! Mi-am facut atatea griji si scenarii si oh Doamne! Ii sar la gat, imbratisandu-l puternic sporovaind numai cuvinte, cred, intelese doar de mine.

         -Este totul bine Mommy, eu sunt bine. Murmura cu capul in gatul meu, strangandu-ma si el destul de puternic.

Ma indepartez putin de el, privindu-i fata, ingrijorata peste cap de acele rani, gandindu-ma ca ar mai putea avea si altele pe sub haine. Mi-am marit ochii la acest gand intinzandu-ma dupa materialul tricoului si luptandu-ma sa-i dau jos tricoul.

         -Mommy, ce faci? Ma intreaba calm indepartandu-mi mainile cu o singura mana de a lui, lasandu-si jos tricoul cu cealalta.

         -Vreau sa vad daca mai ai rani. Spun luandu-mi o mana din a lui si incercand sa-i dau jos tricoul.

          -Nu mai sunt si alte rani, Mommy. Imi duce mana la cealalta cealalta, facandu-ma sa pufnesc.

          -Nu mi-ai spune adevarul oricum. Murmur luandu-mi mainile si tabarand iar pe tricou.

Nu stiu cum a facut asta dar mi le-a prins si ne-a rasucit pe amandoi in asa fel incat el sa fie pe canapea, iar eu aterizand intre picioarele lui. M-a asezat in poala lui, strangandu-ma la piept, mangaindu-ma si sarutandu-ma pe crestet.