Call Me Mommy

15

Cand suntem cel mai atenti la lucrurile care se intampla in jurul nostru? Cand e liniste si vrem sa ascultam si vocile altora, sa ne amintim ca si altii trec prin clipe sumbre, pentru a putea uita de clipele noastre sumbre. Te axezi pe orice inafara de tine, pentru ca simti ca nu poti face fata si ca ai putea exploda daca ai analiza in continuare motivele nelinistii. Ai prefera sa opresti timpul in loc, pentru ca simti ca tot timpul care va urma nu este de ajuns sa te recuperezi, ai nevoie de mai mult, mult mai mult decat cel care iti e pus la dispozitie. Ai prefera sa opresti pentru o secunda timpul, sa memorezi imaginea dezolanta cu tine fiind pus la pamant in incercarea de a tine in frau lacrimile, pentru ca nu ai dreptul sa plangi, apoi sa-l faci sa goneasca spre viitor, in monentul in care cicatricile s-au inchis si durerea a secat.
      Cat de usor ar fi sa pleci din casa in care ai trait, sa-ti iei cateva lucruri cu tine si sa pleci in lume pentru a-ti reface viata alaturi de alte persoabe? Persoane care nu te cunosc, care nu iti cunosc defectele sau viciile, nu au habar ororile care se ascund sub pielea ta. Sa poti face asta de fiecare data cand simti ca lumea din jurul tau se tulbura, ca ei ti-au aflat durerile pe care le consideri nedemne de a exista, marunte, dar destul de masive incat sa-ti zdrobeasca inima.

Ma gandesc uneori... ar fi fost altfel daca as fi plecat? Sa-mi impachetez lucrurile si sa plec, iar tot ce ramane in urma sa fie o dara din bucatelele trupului meu dizolvat de suspine, doar asa, ca un semn, ca sa nu ma mai intorc niciodata, sa marchez locul ca interzis. Am auzit ca orice la a doua incercare ar fi mai usor, pentru ca deja stii demersul, stii cum functioneaza totul si practic poti prezice ceea ce o sa se intample. Am prezis si eu asta, chiar daca situatia nu a fost identica, a fost asemanatoare.

Am pierdut doua persoane.
        Am pierdut doua persoane. Una si-a acceptat batranetea, iar eu am acceptat sa invat sa traiesc cu gandul ca am lasat-o sa plece.
               Am pierdut doua persoane. Cealalta doar s-a pierdut, dar nu s-a doar pierdut, pur si simplu a disparut, iar eu inca n-am acceptat sa... n-am acceptat si atat.

Unde cauti cand pierzi ceva? Am incercat sa inteleg logic, deci unde cauti? Sub pat? Nu este acolo. In pernele de la canapea? Spatiul prea stramt. In ultimul loc unde ai cauta, acolo ar trebui sa fie. Nu mai stiu unde sa caut si nici unde sa nu caut. Dar undr cauti cand pierzi pe cineva? In casa. Pe strada. La locul de munca. La orfelinat. In parc. La vechiile familii. Din nou in casa. Din nou pe strada. Din nou la locul de munca etc. L-am gasit? Nu.
    Am vrut oare sa plec? Sa fiu sincera, n-as fi putut sa fac nici 10 pasi afara de pe aleea ca m-as fi intors inapoi. Trebuia sa fiu acolo, in caz ca s-ar fi intors. S-a intors? Nu.

Imi frec ochii obosita, sorbind naucita din cafeaua mea tare. Cine bea cafea la 11 noaptea? Cine se mai simte pus la pamant de o nonorocire care s-a intamplat cu aproape 4 ani in urma? Cine face asta la 11 noapta, dupa 3 ani 11 luni si 15 zile? Peste o ora 16 zile. Cine?

-Sky, cofeina la ora asta o sa.ti debusoleze efectiv sistemul.
Imi inchid ochii, plescaind usor din buze, apoi sorbind tacticos di ceasca mea.

-Spre infinit si mai departe! Mormai cu jumatate de gura, privind plictisita desenele din fata mea, numai ca sa ma simt normala. Oricine face asta. Dupa un film de groaza de uiti la desene si iti trece. De 3 ani, 11 luni si aproape 16 zile ma uit la desene si nu imi trece.

-Liam, de ce o incurajezi?

-Sunt un prieten bun si ii tine de urat. Se apara punandu-si un brat in jurul meu.

-Tu vrei sa te uiti doar la Toy Story. Pufneste iubitul lui, dandu-si ochii peste cap.

Dupa acel Craciun, acea sarbatoare mizera care nu mi-a adus deloc lumina in inima, s-au intamplat cateva evenimente. Cum ar fi.. Harry a plecat. Sau a fost rapit. Sau a plecat si a fost rapit intre timp. Cine stie? Pentru ca eu chiar NU STIU. Am fost distrusa, l-am cautat peste tot, politia l-a cautat peste tot. L-am cunoscut pe Niall, un ofiter de politie care a reusit sa prelungeasca cautarile, dar nu stiu daca datorita nevoii de a-si face treaba in comunitatea noastra sau pentru ca o pustoaica isi lasa mucii peste tot in biroul lui, terminata de faptul ca nu-si poate gasii.. briosica. Am fost terminata cand cautarile au incetate oficial in ziua in care a implinit 18 ani. Liam si iubitul lui, Zayn, au fost acolo sa ma aline. Cine ar crede ca doi baieti pe care ii primesti in casa pentru a fi capabila sa-ti platesti facturile, s-ar dovedii prieteni de treaba? Din fericire acum sunt capabila sa platesc tot ce am nevoie, fara ajutor. Nu sunt capabila sa-mi gasesc prietenul. La asta am nevoie de ajutor. Totusi Liam si Zayn au ramas la mine, chiaf daca initial stabilisem ca stau doar pe perioada studiilor, am devenit foarte apropiati, de asta se cearta acum pe desene si cafea.

-De ce i-ai dat cafea? Intreaba exasperat prietenul meu tatuat, luandu-mi cans goala din mana.

-Are piecioare, Zayn! Si-a luat singura!  Las-o sa-si satiafaca din cand in cand benuniile. Spune celalalt prieten tatuat al meu.

-Sunteti o adevarata muzica de la intrarea in casa si pana la iesire. Se pare ca Niall si-a terminat tura si s-a gandit sa ni se alature.

-Cum esti, Sky? Ma intreaba lasandu-si haina pe canaoea, chiar daca i-am spus de vreo 3 ori sa si-o puna in cuier. Bine, asta s-a intamplat acum cativa ani, cred ca a uitat.

-Sunt bine, incercam sa ma uit la un film, dar Liam mi s-a alaturat. Apoi am vrut sa beau putina cafea, iat Zayn s-a alaturat si el. Mormai inclinandu-mi capul spre cuplul care poarta acum o disputa.

-Sa inteleg ca a fost o seara normala de vineri? Intreaba razand amuzat pe baza suferintei mele interne sau poate e de la cafea, iar asta inseamna ca Zayn are dreptate.

-Cam asa.. Mormai ridicandu-ma de pe canapea. Eu ma duc sa dorm, noapte buna. Casc ocolind canapeaua si indreptandu-ma spre camera mea.

Chiat daca am baut cafea, imi simt picioarele grele. Ma opresc o secunda in fata usii mele, privind usa de la capatul coridorului. Aceeasi secunda din ultimii trei ani alocata holbatului la acea usa. Intru in camera mea si ma trantesc pe pat. Ma foiesc putin si ma uit la ceas inainte sa-mi inchid ochii 12:03.

Trei ani, 11 luni si 16 zile. Nu accept.