Identitate dublă

Capitolul 9

   ,,Alb. Totul în jur e de un alb imaculat, dar care parca îmi transmite un sentiment de frica. Oare unde mă aflu? Văd copaci, multi copaci așa cum le plăcea părinților mei. Ei mereu mergeau în excursii prin pădure, iubeau sa examineze fiecare colțișor, fiecare animăluț pe care îi întâlneau în drumul lor. Așa erau ei, mai curioși din fire.

Dinspre pădure vad două siluete venind spre mine. Erau îmbrăcate ambele în alb, la fel că părinții mei când i-am înmormântat. Se apropie din ce în ce mai mult de mine, iar instinctul meu de vânător îmi spune să plec, dar curiozitatea e mai mare. Sunt fata în fata cu persoanele pe care am crezut că nu le voi mai revedea vreodată. Sunt ei. I-am recunoscut. Mama și tata, aceleași doua suflete iubitoare pe care le-am știut de mica, mă privesc acum cu acea privire care când eram mică îmi dă de înțeles că am făcut vreo gafă. Sunt supărați pe mine? De ce oare?

- Mama, tata, cât mă bucur să vă văd! Cum de este posibil asta? Și unde mă aflu eu acum? Am atâtea sa va spun, vocea mea entuziasmata se aude parca cu ecou în pădurea deasă din spatele lor. Fug spre ei săi îmbrățișez, dar ei de dau un pas în spate...

- Nu, Amara, nu ne atinge căci vom dispărea. Nu avem mult îmi la dispoziție, acolo jos cineva te așteaptă cu sufletul rănit. Ai grija de ei și de tine, fii cu ochii în patru, căci în viața ta au apărut persoane cu identități duble, care se dau drept prieteni tai, dar își fac planuri deabolice pe la spatele tau. Ai grija de tine scumpo, noi te iubim și mereu suntem cu tine!

- Ce înseamnă toate astea? Cine îmi vrea răul? Mama...Tata...Unde plecați? De ce mă lăsați din nou aici singura? strigătele mele disperate se părea că sunt doar imaginația mea, căci ei nu răspundeau. Picioarele mele au pornit după ei în speranța de ai ajunge și a le cere explicații.

Alerg cat de tare pot dar s-ar părea că alerg pe loc căci pădurea întârzie să mi se arate în cale. As mai fi alergat mult timp daca nu ar fi fost aceasta prăpastie enorma din fața mea. Oare cum au trecut ei peste ea? Sau au căzut în ea? Mă aplec puțin să văd cât e de stâncă, dar mă dezichilibrez și simt cum pământul îmi fuge de sub picioare, iar eu cad în prăpastia adâncă...

- Nuuuu.....Nu vreau...Nu acum..."

- Amara, e totul bine! Ești în siguranță! vocea aceasta blândă, care mi-a provocat fiori din prima clipa când ne-am întâlnit mă liniștește imediat. Ea este că un drog, nu te saturi niciodată de ea.

- Gata? E mai bine acum? E nevoie să anunț medicul?

Aa, deci sunt la spital. Deci întalnirea cu părinții mei a fost un vis... oh, daca ar fi fost real, macar pentru câteva minute sai revăd, as fi mult mai bine.

- Nu, nu e nevoie iubitule, sunt bine acum, am avut un vis urât!

De ce iubitule? Ei bine, poate că sunt la spital acum, dar nu am uitat că mă făcut nebuna atunci în mașină! Nemernicul, vede el ce primește acuș!

- Iubitule? Mmmm...

- Haide, nu mai fi așa rușinos, vino aici, mai aproape de mine.

-Cred că trebuie să anunț medicul, așteaptă un pic.

- Of ce grijuliu mai esti. Ok vei chema medicul, dar mai întâi vino mai aproape vreau sati spun un secret.

-Cred secret? Ești sigură? întreabă în timp ce se apropie de patul meu. Bine, până aici planul meu merge bine. De așează pe marginea patului și se uita la mine cu acei ochi ce mă topesc.

Fii tare Amara!

Mă apropii încet de el, respirația lui devine din ce in ce mai accelerată, iar inima mea creste de bucurie.