Identitate dublă

Capitolul 20

Perspectiva lui Diego

O simt lângă mine foarte agitată, visează ceva, strigă, dă din maini.

— Nu, Ricardo, lasa-i în pace! Iama pe mine, doar eu sunt cea de care ai nevoie! Nu!

Se ridică deodata din pat si merge la dulapul cu haine, se îmbracă și deschide dulapul unde stiu ca păstrează o armă cu tot cu amortizator. Ce vrea să facă? Iese din camera și îi aud pașii coborând pe scările care duc la ieșire. O, nu! Și-a pus în gând să meargă singura să-l înfrunte pe Ricardo! E nebuna?

Mă ridic rapid din pat, îmbrac primele haine pe care le găsesc, îmi iau arma de sub pernă, niște gloanțe din dulapul de lângă pat si cobor în cea mai graba scările și ies glonț pe ușă. O văd cum merge destul de grăbită pe strada care duce spre centru orașului ca mai apoi de acolo să ia autobuzul până în apropierea sediului. E deșteaptă, a ezitat să ia masina, știa că matorul criminal o va da de gol, apreciez inventivitatea ei, dar o săi bat fundul criminal dacă nu primesc o explicație bună. Ce naiba a fost în capul ei când a decis să meargă singura in gura lupului?

Sunt sigur ca deja și-a dat seama că este urmărită de aceia o iau la dreapta pe după o clădire si merg astfel încât să ies înainta ei. Ajung exact când ea se întoarce și dă naștere în nas, mai bine spus da nas în piept cu mine.

— Tu...Cum de...tu?

— Unde crezi că mergi fara mine?

—Nu-i treaba ta!  Mergi acasa, Diego, este treaba mea, eu trebuie să rezolv odată și pentru todeauna treburile cu Ricardo, care nu se știe cum se vor termina, înțelege că nu am dreptul să mă joc așa cu viețile voastre, aveti mame, surori! Nu pot!

— Înțelege odată ca noi suntem un întreg. Odată demult am făcut alegerea sa facem echipa cu tatăl tău, acum cu tine. Alegerea e făcută de mult, nu mai avem timp să dăm înapoi și nici nu vrem. Acuma suntem o familie unii pentru alții și gând unul dintre ai noștri e în pericol noi vom fi mereu acolo ca sa-l ajutam. Acum ești tu,maine poate fi oricare din noi.

— Diego, înțelege că nu e corect ceia ce se petrece!

— Mai târziu vom discuta ce e bine si ce nu acum avem ceva de făcut, să mergem.

—Esti nebun...

— Dă, după tine dragostea mea! Cărei planul de acțiune?

— Nu știu. Intrăm luăm, dacă avem noroc venim acasa sanatosi.

— Nu-i cel mai reușit plan, să știi.

— Ai de zis ceva mai bun? Folosim tactica atacului rapid. O sa intru numai eu, cum se cerea, o sa vorbesc cu Ricardo, iar la semnalul meu vom începe atacul. Așa e mai bine?

— Nu. Voi intra eu primul, îl voi distrage ca tu sa o poți elibera pe mama ta, iar când ea este în siguranță începem eliminarea.

— Înțeles. La treabă îngeraș!

—Te iubesc! Ai grija de tine!

***

Deja se lumină de ziua când am ajuns în fața vechiului sediului a lui Ricardo care era împânzit de paznici la tot pasul.

— Intrarea principală e blocată. Nu vom putea intra neobservati. Poate exista vreo intrare secretă, Amara, încearcă să-ți aduci bine aminte, e foarte important.

—Nu cred, nu țin minte.

În consecință planul nostru nu prea ingenios se ducea pe apă sambetei caci cu siguranță nu puteau trece invizibil pe lângă o duzină de maimuțe împăiate.