Identitate dublă

Capitolul 19

   Oficial mă declar cea mai fericita femeie din lume! Pot afirma cu tărie că acum sunt o femeie împlinită. Fericirea este cel mai intens sentiment pe care îl poate simți fiecare și care survine din mai multe motive, pe când iubirea adevărată  îți este dat sa o cunoști o singură dată. Nu în zadar se spune că prima iubire este si ultima. Dacă îngerul păzitor a decis că e timpul sa iubești nu încerca să fugi de acest sentiment profund de teama sa nu dai gres sau să fii dezamăgită, trebuie să riști pentru fericirea ta, caci cine nu risca nu bea șampanie, nu-i așa?

Suntem cu toții în club și sărbătorim cununia noastră, a mea si a lui Diego. De cate ori mi-am imaginat nunta, nici într-un vis nu s-a întâmplat totul atât de repede și de frumos, unde mai pui că nici prin cap nu mi-a trecut că voi sărbători nunta într-un club plin cu oameni într-o stare nu prea treaza sa zic eu. Ironie, nu?

Niciodată nu mi-a plăcut simplitatea, mereu am iubit să fiu diferită, să fac totul în felul meu si sa fiu imprevizibila. Diego mi-a dăruit cea mai perfectă nunta, dar și pe el. Mi s-a dărui mie, în pofida a toate problemele, a toate necazurile pe care le am, asta înseamnă pentru mine mai mult decât orice cuvinte!

— Cred că e timpul sa mergem acasă, e deja ora cinci dimineața si am cam obosit, plus nu vreau să o las pe mama așa mult timp singura.

— Dă, și eu vreau acasă, zice Roxi, mă simt al naibii de obosita, caci cat timp tu ai dormit eu am avut multă treabă, zice și se uită sugestiv la Diego care dă pur și simplu din umeri ca un cățeluș adorabil ce este.

— Tot nu înțeleg cum de ai reușit să ții secretul, tu care vorbești din două în două secunde? o iau eu peste picior pentru a o pedepsi puțin că nu mi-a spus nimic.

Drept răspuns se mulțumește doar să scoată limba la mine, astfel copilul din ea ieșind la iveală, nu ca asa nu se poarta copilărește.

Ne ridicăm toți și mergem pe la mașini, cu o destinație fixă în gând: casa.

***

Cel mai confortabil loc de pe acest Pământ este acasă! Fata nu se limitează de bucurie atunci când văd imensă casa din față mea, casa noastră, a mea si persoanelor celor mai apropiate din viața mea. Parca era eram un copil al nimănui azi sunt femeie împlinită, cu inel pe mama și cu un soț iubitor care e alături de mine. Să îmi fi spus cineva cu ceva timp în urmă că voi ajunge sa fiu fericita cu adevărat într-o zi, i-aș fi râs în față. Cine ar fi crezut că Dumnezeul nostru, cel căruia ne împărtășim necazurile și bucuriile e un nesimțit care adora sa vadă disperarea pe fața oamenilor doar pentru ca mai apoi să le dăruiască fericirea.

Intru în casă fericita cu Diego de mână. Ador sa iei simt atingerea, e ca un fel de băutură energizanta, îmi conferă siguranță și putere, putere să lupt și să mă ridic mereu de jos!

— Iubitule, merg să văd ce face mama, ok?

— Bine, scumpo, dar nu te reține, am multe planuri pentru seara asta!

—Ah, dă? Atunci vin cat de repede pot, sunt foarte curioasă, îi fac din ochi și fug sus, cat de repede îmi permite rochia pufoasa.

O liniște copleșitoare peste tot și un sentiment ciudat de pericol persistă în aer, probabil sunt doar paranoică. Mă proprii de ușă și o deschid încetișor, dar ce văd mă lovește ca un fulg în moalele capului. Patul era gol, toată cameră era distrusă iar pe podea într-un colț sunt câteva pete de sânge proaspăt vărsat. Nu pot să cred! Nu din nou!

— Oriunde ai fi, Ricardo, ești om mort!

***

  Nu suport, pur si simplu nu suport sa mă gândesc că mama nu mai e aici, cu mine. Îmi vine să mă arunc de pe acoperiș la gândul că am putut să o las singura, conștientă fiind de faptul că se află în pericol,că Ricardo nu va renunța atât de usor. Sunt agitată, enervata și nu mă pot opri din plâns de când....nici nu vreau să spun asta. Mă uit la ceas, ora șase și treizeci de minute, iar noi suntem în picioare deja de mai mult de douăzeci și patru de ore. Zic noi pentru ca au venit și ceilalti aici de îndată ce Diego le-a spus. Avem nevoie de putere și un plan bun dacă vrem să ieșim vii din asta.