Identitate dublă

Capitolul 11

    De ce mereu sub masca unui înger se ascunde un demon? De ce nu puteam să întâlnesc si eu măcar odată o persoană care să fie pur si simplu un om, nu un agent sub acoperire, sau vreun monstru psihopat? Daniel mi se părea băiatul perfect. Glumeț, dar nu arogant, destept dar nu încrezut. Combinatia perfecta pentru un criminal, dacă stau să mă gândesc mai acum, când nu mai sunt orbita de frumsetea si bunătatea lui.

   De ceva timp mă tot gândeam, cum de am putut avea norocul să mă găsească atunci pe coridor chiar el? Dar acum îmi dau seama că totul mai mult ca sigur a fost înscenat. Poate faptul că o să lesin  de durere pe acolo nu, dar sigur a fost trimis de cineva ca sa se împrietenească cu mine si sa afle informatii. Sa te ia dracu Daniel!

   -Sa arzi în cel mai puternic foc al iadului! Dau drumul întregului val de frustrare acumulat timp de doar câteva minute. Si când mă gândesc că acesta e abia începutul!

   - Printesa noastră s-a trezit însfarsit! Cum a fost călătoria, sper că Daniel nu s-a purtat urat cu micul nostru diamant.

O voce se aude de undeva, dar habar nu am de unde. Mă aflu într-o cameră întunecată, destul de spatioasa, cu pereti gri, ce par a fi identici cu cei dintr-o închisoare. Arunc o privire cercetătoare prin camera pentru a depista ceva ce ar putea fi o postura de salvare, dar nu văd absolut nimic din cauza întunericului ce sa lăsat precum o mantie neagră peste toată cameră. Singură sursă de lumină provine de la micul geam aflat undeva pe peretele din lateral,dar care nu îmi oferă decât o rază subtitrat de lumină care bate spre mine si nu mă ajută cu nimic, plus este si  prea sus pentru a putea evada.

Încerc să identific de unde vine acea voce atât de cunoscută, dar pare totul în zadar. Dacă ar fi sa ne gândim logic, atunci ar fi două variante: ori cineva de afla in cameră si nu îl văd din cauza întunericului, ori cineva vorbeste cu ajutorul microfonului, iar aici cu siguranta este o camera de luat vederi ce înregistrează fiecare muscate.

   - De ce taci? Nu îmi place de tine asa tăcută!

   - Nu sunt tablourile lui Da Vinci sa plac tuturor!

   - De fapt, tablourile lui sunt praf, nu plac la nimeni.

   - M-ai adus aici, cine nu ai fi tu, ca sa vorbim despre arta? Sa stii ca puteam iesi la o cafea, ar fi fost mult mai simplu.

   - Esti directa, e bine asta, pentru ca nu am de gand sa ma dadacesc cu tine.

Vocea lui a trecut de la una usor glumeata, la una groasă, care îti inspira un fel de teamă.

   - Multumesc lui Dumnezeu ca nu esti. Ai fi fost o dadaca groaznică!

   - La fel cum si tu ai fost o fica groaznică!

M-a lovit din plin asta. Nu m-am gândit niciodată ce fel de fica am fost. Rebelă? Da, am fost, recunosc. Dar groaznica?

   - Cel putin, nu la fel de idiot ca tine. Tu chiar crezi ca nu o sa ma caute nimeni? Diego cu siguranta deja ma caută!

   - Idiot? Nu cred. Si ce te face sa crezi ca te caută cineva? Cine esti tu pana la urma pentru ei? Mostenitoarea idiotului de frate'mio, care este o mucoasă ce nu înțelege nimic in afacerea asta. De altfel, si ei sunt niste adolescenti plini cu hormoni care au intrat in asta doar pentru a se da mari si tari.

  A mai continuat să vorbească, dar m-am pierdut in momentul când a zis ca e fratele lui tata. Serios? Tata avea un frate, care de alt fel, are si el o mafie probabil si care acum ma tine închisa într-o celula... Ce naiba mi-a scăpat mie?

  - De când tatăl meu are un frate? Nu vorbi prostii, nu te cred!

  - Deci nu ti-a povestit despre mine. Păcat. Probabil credea ca am murit atunci, în ziua in care m-a lăsat să ard în acea casă blestemata de pe malul mării.