Loved

10✏️

"Ce e atat de frumos la tine incat n-ai nevoie de ceva care sa te faca sa strălucești?

Mai stii canapeaua din camera ta? Camera aceea spațioasă , plină cu plante, viața si suflet. Canapeaua pe care am ras, am băut si am lăsat dragostea sa se scurga printre noi. Cea pe care te-am sărutat de atâtea ori. Cum ai putut sa o schimbi? Cum ai putut sa arunci o parte din mine? M-ai plâns trei zile, iar apoi ai încetat. Am zidit o dragoste care s-a destrămat la prima lacrima adevarata.

Nu te doare sufletul? Te-am dus acasa si era el. El care obișnuia sa imi fie mâna dreapta. M-ai ignorat când l-ai văzut. M-ai lăsat așteptând la usa, apăsându-mi inima, neștiind daca sa plec sau sa ramân. Am plecat. Si — in fata ochilor mei — incepusei sa dansezi. Pe melodia ta preferata, alta in fiecare zi. Eu stăteam pe canapea cu un pahar in mâna ,râzând. Erai o flacara. Câte nu si-ar fi dorit sa fie ca tine?  De mâna cu el, dansai pentru mine. Erai sora cu plăcerea , cu libertatea si imi placea sa ma cufund in tine, in gândurile tale.

Stii ca toți joaca un joc, te-ai obișnuit. El nu realiza ca te gândești la mine când il privești in ochi. Nu va fi niciodată ca mine. Știe el ca atunci când închizi ochii, in mintea ta sunt eu? In fiecare celula, dominându-te si arzând sub pielea ta, in sânge.

Spune-mi . Ce simti când el vrea sa îți ia inima, dar tu nu mai ai asa ceva, căci ea e la mine? Când ,poate, vrei sa il săruți si vezi rujul altei fete pe buzele lui? Când stii ca cineva te urmareste, așteptând sa cada in genunchi in fata ta pentru a cere iertare?

Imi poți reaminti cum era sa fii a mea? "

— Atunci am început sa rad si am spus...

Pauza părea nesfârșita. Deschise usa apartamentului iar cheile ii cazusera pe jos, făcând ecou in capul lui. Părea un fel sunet de împușcătură pe care il auzi la nesfârșit. Ea tipa. Sari in jurul lui. Nu-l mai văzuse de când fostul ei iubit — sau băiatul care stătea acum in pragul ușii ,sub o alta fața — murise.

— Nu cred ca esti aici! Ce? Când? De ce nu mi-ai zis?

Cuvintele i se revărsau din gura asemenea unei cascade. Ochii lui...Voiau totul. Buzele ei, sufletul, corpul. In cine avusese el încredere pana acum?

— Hei, cum te simti? Esti mai bine?

Vocea lui era schimbată. Șarpe. Ce voia de la ea? Brook se întrista, dar reuși sa zâmbească. El stătea ca o fantoma in pragul ușii.

— Am trecut peste. Sunt bine. Tu? Ce mai face iubita ta?

— Lucrurile se schimba in oraselul asta mic.

Trânti usa si pleca acasa.

Lucrurile se schimba in oraselul asta mic. Lucrurile se schimba in oraselul asta mic. Lucrurile se schimba in oraselul asta mic.
 
Cuvintele nu ii dădeau pace. Nu mai auzise nimic de ea de trei zile...