Doua saptamâni, zi de zi, o vedea învârtindu-se cu parul strâns intr-un coc in vârful capului, pe lângă niște mese. Evita grațios clienții care se ridicau si împărțea zâmbete in stânga si in dreapta, făcându-le ziua mai buna oamenilor ce erau in trecere pe lângă cafenea. Era lumina.
Era asemenea zilelor de vara in care ieșea pe balcon, capturând răsăritul in ochii ei, ca apoi sa i-l povestească din priviri când il trezea cu sărutări. Si il simțea si acum. Simtea razele de lumina ale răsăritului din ochii ei căprui.
"Dăruiești si absorbi încontinuu. Intri si ieși mereu altceva, furi de la toți si te întorci la tine. Esti complexa si superioară tuturor ființelor care merg pe linia lor. Tu, fata de ei, îți desenezi linia in timp ce mergi pe ea, lăsând loc de înflorituri si curbe strâmbe. "
— Nu te mai holba atat, Picasso, striga ea, iar el înghiți in sec. Vino aici!
Pași nesiguri il ghidara in fata fetei ce il privea ca pe o pata de cafea pe pânza albă a lumii. Poate asta era. In ochii lui, ea era toata pânza, imaculata si unica.
— Nu mai stii sa vorbesti?, il întreba in joaca.
"Si m-am cutremurat auzindu-i glasul. M-a strapuns ca o sageata, înmuiată in otrava zilelor ce au apus, atunci când rămâneam fara grai in timp ce ea dansa prin casa. Acel dans care părea copilăresc, ma uimea si ma făcea sa ma îndoiesc de vârsta fetei din fata mea. Oare sufletul ei știa ca sunt eu, de a reușit sa imi faca genunchii sa tremure doar cu câteva cuvinte? "
— Ba da, scuze, murmura si își drese vocea. Doar ca nu ma așteptam sa te vad pe aici.
— Mereu vin aici, zise ea apasat. Ador locul asta, dar daca pot face bani stand in locul meu preferat, e si mai bine.
"Ah, draga mea Brook. Mereu. Stiu ca asta ti s-a parut cel mai relativ cuvant din lume. Mereu si niciodată nu existau pentru tine. Nu voiai sa auzi pe cineva spunând mereu. Te uitai cu ochii goi la el, devorându-i sufletul păcătos."
— Deci ai început sa lucrezi aici?
Dadu scurt din cap. Încă o șuvița ii cazu din coc si își desprinse parul ,legându-l repede la loc, parca mai dezordonat ca prima data.
— Atunci, domnișoara, as vrea o cafea.
Ii zâmbi gingaș si reveni in doua minute cu o ceașca pusă pe o farfuriuța albă, langa doua pliculețe de zahăr. I-o puse in fata si se așeza pe scaunul de lângă, dezlega du-si șortul si așezându-l pe masa.
— Mi-ai adus zahăr?, zâmbi el.
Poate ca, totuși, nu era asa obișnuita cu obiceiurile lui. Dezamăgirea ii curse prin vene alături de sânge, acaparându-i in câteva secunde toata ființa.
— Pentru tine?, spuse având privirea unei feline si privindu-l printre gene. Sigur ca nu e pentru tine. Nu ai idee cat imi place zaharul de aici.
Lua pliculețele, le rupse si mânca zaharul care era înăuntru, ronțăind ca un copil.
"Zâmbetul ei obișnuia sa ma faca om"
YOU ARE READING
Loved
Novela Juvenil"Niciodată sa nu crezi pe cineva care fumeaza mâncând ciocolata după ce a murit ." Jason Marvel este un scriitor adolescent mult prea îngropat in minciuni. După moartea părinților lui si moștenirea uriașă pe care i-au lăsat-o , Jason a decis ca vre...
