Fantoma din oglindă

Capitolul 10

     Au trecut doua saptamâni de atunci. Oglinda am lăsat-o tot acolo, doar ca el nu a mai apărut. L-am strigat 3 zile, iar el nu apărea. Ma vedeam doar pe mine. Acum chiar eram singura.
    
     Erik le-a spus tuturor sa înceteze, iar tot calvarul de la scoala s-a oprit. Într-un fel ma simțeam datoare fata de el. A fost primul care s-a oprit.

- O zi buna, draga! spune mama zâmbind cand oprește masina in fata școlii.

- Si tie, raspund si ies.

     Imi pun geanta pe umăr si ma uit la clădirea mare, apoi oftez si urc scările.

- Hei, Smith!

     Minunat!

- Justin, mormai.

- Te grăbești? intreaba si se pune in fata mea.

- Da, raspund si trec pe langa el.

- Ce ora ai?

- Desen.

     Intru in scoala si ma duc la dulap. Imi bag geanta in el, apoi caut blogul de desen.

- Neața! ii aud vocea lui Erik.

     Și-a mutat dulapul langa al meu, iar acum mereu ma întâlnesc cu el. Super!

- Neața! raspund si ma uit la el.

- Esti bine?

- Da, cred. Tu?

- Da, destul de bine, raspunde si se uita la mine.

- Ămm... voiam să-ți multumesc. Pentru ca i-ai făcut sa se oprească, bombăn.

- Cu placere, zambeste.

     Dau din cap si închid dulapul, la fel făcând si el.

- Stai cu mine? ma intreaba Justin.

- Nu, raspund.

- Haide, Smith! zambeste.

- Sta cu mine, frate, spune Erik.

- OK, poate ora viitoare.

     Pleaca si imi mut privirea spre Erik.

- De ce-

- Nu întreba, ma întrerupe si pleaca.

     Asta a fost ciudat. Adică, totul este ciudat, mai ales de cand sunt aici, deci nu ar trebuie sa ma mai mire nimic. Tot ce vreau este ca ziua asta sa treacă la fel de repede ca celelalte. Si sa-i vad iar fata infumuratului aluia.

***
- Te pot duce eu acasa, spune Erik după ce iese o data cu mine din scoala.

- Nu, mersi. O s-o iau pe jos, raspund si ii fac semn din cap spre parte pe care ma voi duce.

- Te însoțesc.

- Cum vrei, ridic din umeri.

     Zambeste si o luam la pas, niciunul dintre noi ne zicând nimic minute bune.

- Te-ai obișnuit aici? sparge el gheata.

- Sa zicem, oftez.

- Cum era fosta ta locuința?

- Mult mai interesantă ca asta, chicotesc. Acolo am o groaza de prieteni. Ieșeam in fiecare zi cu ei.

- Cum te distrai acolo?

- Mergeam in pub-uri sau in cluburi. Iar atunci cand nu aveam chef de asta, doar ne plimbam pe străzile mai putin populate.

- Ca o haita.

- Da. Eu am fost Alpha, rad.

- Cum ti se pare aici?

- Plictisitor. Având in vedere ca toți se uita la mine ca la o ciudata, mai nou si cei din afara școlii o fac, totul este o pierdere de timp. Am citit de cand sunt aici o biblioteca întreaga, si am terminat seriale cu zeci de sezoane.

- Wow, Smith! rade. Unde este viața ta socială?

- Asta ma intreb de cateva luni, rad.

- Daca vrei, având in vedere ca azi este vineri, putem ieși diseară, se oferă.

- Doar noi doi? ridic din sprâncene.

- Da.

- Nu stiu ce sa zic, am început un nou serial-

- Smith! striga amuzat.

- Glumesc. O să-ți dau mesaj.

     Zambeste si apoi ne oprim in fata casei mele.

- Mersi ca ai venit cu mine, spun.

- Cu placere.

     Ii fac cu mana si merg pe alee, ochii fugindu-mi spre fereastra camerei mele. Umbra lui este la geam, cand cand observa ca ma uit la el, dispare.

- Harry, bomban.

     Intru in casa si urc repede scările, trântind usa camerei.

- M-ai evitat trei zile, iar acum ma urmărești? tip in fata oglinzii.

     Normal ca nu apare. Chiar vrea să-mi pierd mințile.

     Pufnesc si pun oglinda jos, apoi ma așez langa el.

- Sa nu cumva sa vii! mârâie.

- Sa nu cumva sa nu ma prinzi! spun la fel si sar.

     Fix cand am crezut ca o da cad pe podeaua tare, ii simt mâinile in jurul meu.

- Acum, da-mi drumul! spun arțăgoasa.

     Imi da drumul si ma uit la el furioasa, iar el doar sta si se uita la mine nonșalant.

- Esti un nemernic, știai asta? încep eu.

- Ce vrei? oftează.

- Ce vreu? Ei bine, vreau niște răspunsuri! spun si imi strâng mâinile la piept.

- Cum ar fi? își da ochii peste cap si de asează pe marginea patului.

- De ce nu mai vorbesti cu mine? De ce ma eviti? De ce nici măcar nu îți arați fata? Ce s-a întâmplat cu tine? Am făcut ceva? Raspunde! tip.

- Ia-o usor, Sherlock. Nu te evit, doar iau o pauza din a mai vorbi cu tine.

- De ce? ma încrunt.

- Pentru ca nu am de ce sa mai vorbesc cu tine. Acum esti cu cineva, deci lasă-mă im pace.

- Nu sunt cu nimeni. Tipul ala este Erik, si doar m-a adus acasa pentru ca a insistat, după ce i-am spus clar "nu".

- Aha, mormăie si își muta privirea.

- Doamne, mormai.

     Ma duc in fata lui, apoi ma pun pe el si ii iau fata in mâinile mele. Mi-a fost dor să-l ating. Să-l simt viu.

- Este doar un cretin, ca toți ceilalți, spun si il privesc in ochi.

- Cum zici tu, spune indiferent.

- O sa ma tratezi asa mereu?

- Cum?

- Cu indiferenta si nepăsare.

- Chiar nu imi pasa cine e ala.

- Atunci vorbeste cu mine. Ce am făcut de ma eviti?

- Nimic. Ți-am zis, vreau doar o pauza.

- Da, sigur! spun ironica. Acum trei zile erai atat de fericit ca am venit in lumea ta, iar acum esti fix opusul.

- Si? Ce îți pasa tie? intreaba si ma da de pe el.

- De ce esti asa? intreb cu lacrimi in ochi.

- Pentru ca nu stiu ce sa fac.

- Despre ce vorbesti?

- Despre noi.

- "Noi"?

- Te plac, Ivy.