Fantoma din oglindă

Epilog

     Ultimele 3 luni in care Harry a stat in casa in carne si oase, au fost... intense. Prima luna a fost mai greu, pentru ca mama si tata au stat cu ochii pe noi si trebuia sa fim calculati si sa nu ne dam cu nimic de gol. 

     L-au acceptat. Cu greu, dar au facut-o. Insa, a meritat. Ai mei s-au atasat de el si chiar incepeau sa-i acorde mai multa atentie decat mie. Oricum, ultima luna a trecut extrem de repede pentru ca am avut de invatat si nu am avut timp de nimic. A urmat premierea, apoi examenele. Toate s-au terminat bine.

     Acum, ne facem bagajele, pentru ca vom pleca in Londra. Iar asta a durat ceva. Mama nici nu a vrut sa auda de plecare. O saptamana ne-am certat pe chestia asta, Harry nici nu a deschis gura pentru ca ar fi facut cunostinta cu mama urs... la fel si tata. Am picat la o intelegere totusi. Sa ma duc la facultate. Cand am auzit asta, am inceput sa rad. Nu ma intelegeti gresit, dar eu nu am de gand sa mai deschid vreo carte! Scoala pentru mine a fost un chin.

     I-am acceptat propunerea. Cu greu. Si cu tipete. Dar am facut-o pentru ca-l iubesc pe Harry si vreau sa ne mutam mai repede impreuna. M-am inscris la psihologie pentru ca doar asta tinea mai putin, si, normal, mama nu s-a putut abtine din a nu comenta. Am sfarsit spunandu-i ca-mi tai venele daca nu ma lasa in pace.

     Normal ca nu ar fi facut asta. Insa, incepea sa ma exaspereze! Vrea sa controleze ea tot. De asta si vreau sa ma mut la mile distanta de ea. Separate de un ocean! La cat de nebuna este, o cred in stare sa-l traverseze inotand daca nu are avion cand vrea. Si sper ca dupa ce zbor de aici, sa nu mai existe alte curse. Ma rog pentru asta.

- Sunteti gata? ne intreaba tata, vazandu-ne cu ultimele genti in brate.

- Da, raspund.

- Sigur nu vrei sa te-

- Nu! i-o tai repede mamei.

- Dar, scumpo-

- Nuuu!

- OK, ofteaza zgomotos. 

- Hai sa le ducem la masina, spune tata, apucand doua geamantane.

     Am impachetat esentialul in 4 geamantane, restul le vor trimite ei.

     Bagam bagajele in portbagaj, urmand drama.

- O sa ne lipsesti, iubito! aproape plange, strangandu-ma in brate.

- Nu mor! pufnesc. Exista telefoane, femeie.

- Daca nu ne vom obisnui cu lipsa ta, ne vom muta la voi! spune hotarate.

- Nici sa nu va ganditi la asta! marai. 

     Ma strange iar in brate si ii raspund. Si mie o sa-mi fie dor de ei, insa de abia astept sa incep o viata noua.