Tema pentru acasă - Nicolae Dabija

9. Mendelstam

„Şi ce să faci în aşteptare, şi ce să spui? Nu ştiu.

Şi de ce să fii poet într-un timp nemernic?"Hölderlin

Duminică deţinuţii nu fuseseră scoşi la muncă.

Când li s-a permis să iasă în curtea largă a lagărului, Mihai Ulmu observă un bărbat între două vârste, cărunt, cu nas acvilin şi privire ageră care se apropia ba de un deţinut, ba de altul şi întreba ceva.

Când a venit mai aproape, a auzit cum l-a întrebat pe cineva din preajmă:

Vorbiţi latina?! Nu cunoaşteţi pe cineva care vorbeşte latina?

Mihai nu i-a acordat nicio atenţie. La Universitatea din Iaşi studiase aprofundat latina, greaca veche, sanscrita. Îi plăceau limbile antice. I se păruse mai interesant să discute cu morţii decât cu viii.

Când deţinutul bizar trecu prin dreptul său, Ulmu îl întrebă:

Cur latina discis?

Acela se opri. Se întoarse cu faţa spre el, îl cercetă cu privirile tăioase din cap până în picioare, şi-l întrebă:

Unde Latine cognoscis?

De Iassy. Discipulus professoris Simenschy fui .

A-a, senex Senecae interpres et celebris grammaticae sanscritae auctor! Aliquo verba Latina commutáre volébam. Cassas linguas obliviscitur, nisi loguitcer. Ex quo tempore hic es?

Du obus diebus.

Venisne unde?

E Bassarabia venio. Tu quoque?

Nulla parte , i-a răspuns interlocutorul. Apoi, după o pauză, a precizat amar: De Inferis, de facto. Bene factum te in Inferis advenisse, invenis!

Aşa Mihai făcu cunoștință cu Mendelstam. Cu Ozea Mendelstam, profesor, poet şi filozof.

Poetul, se pare, găsea plăcere în a discuta cu Ulmu.

Vorbeau în limba veche a patricienilor ore în şir, dar, la sugestia lui Mendelstam, o făceau în șoaptă.

De ce? se interesă Mihai.

Ei ne pot lesne învinui că am fi spioni ai Imperiului Roman, chiar dacă acesta nu mai există de o mie şi vreo cinci sute de ani.

În ziua următoare, deţinuţii au fost duşi din nou la lucru în zonă.

Netezeau terenul, curăţându-l de arbori şi pietre.

Cu topoare, cu beschii, cu roabe, cu lopeţi şi hârleţe.

Mendelstam căra pietriş cu o roabă mai mare decât el.

Ulmu îşi avea şi el roaba lui.

Prânzul – o gamelă de ciorbă apoasă şi o felie de pâine din secară – le-a fost adus în zonă.

În timpul acelei scurte pauze Mihai Ulmu s-a dat mai aproape de Mendelstam.

Salve, magnifice profesor!

Salve, invenis!

Ce va fi aici? întrebă el, plin de curiozitate.

Se pregăteşte loc pentru rai. Vezi, cândva demult raiul era situat pe pământ, dar preoţii l-au expediat în cer. Acum se îndreaptă locul, după care raiul va fi coborât din nou pe pământ. Noi avem o misiune istorică. Şi râurile din viitorul Eden vor curge cu vodcă şi bere, şi nimeni nu va munci şi toţi vor chefui de-a valma. Ai înţeles? Iar Dumnezeu... Bătrânul va fi pus la zid, în numele fericirii omului pe care el l-a umilit de milenii cerându-i socoteală pentru faptele sale. Să-ţi spun un secret pe care mi l-a destăinuit un fost comisar, ajuns şi el în rândurile noastre: dacă Dumnezeu refuză în următoarele luni, până la congresul ordinar al partidului, să se înscrie în partidul comunist, el va fi lichidat. Pentru că, amice, cum poţi fi stăpânul lumii când Dumnezeu stă deasupra ta?! E logic, nu?! El trebuie anihilat şi cât mai curând, pentru a putea crea o lume nouă, în care toţi oamenii vor fi fericiţi, afară de alde noi, care refuză să fie în rând cu ceilalţi. Uşa raiului va fi deschisă cu vârful baionetei pentru clasa muncitoare şi conducătorii ei. Raiul va fi ca un colhoz mai mare. Iar omul de atunci încolo va fi liber să-şi decidă el singur soarta. Abia nepoţii poate ne vor fi recunoscători, pentru că am scăpat lumea de teroarea Celui de Sus. Dânşii urmând să facă tot ce vor ei şi ce nu vor alţii. Atunci s-ar putea opri câte vreun semen în dreptul tău şi să zică: „Tu eşti Dumnezeu!" Şi să fii. Dar până atunci, zic cei cu puterea, o să vă rugaţi ăstorlalţi dumnezei din Biroul Politic al partidului bolşevic până v-o lua dracul pe toţi.