Tema pentru acasă - Nicolae Dabija

44. Infirmerie

 „Aduceţi-vă aminte de cei ce sunt în lanţuri, 

ca şi cum aţi fi şi voi legaţi de ei."Evrei, 13.3

Se trezi în patul infirmeriei. Îl dureau oasele şi-i era sete. Auzea paşi, auzea vorbe, dar nu putea deschide ochii. Pleoapele îi erau de plumb.

Oare n-am dormit prea mult?! se întrebă. Ar fi vrut să fi dormit 240 de ani, 8 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, cât avea de ispăşit, ca acum să fie liber.

Depuse eforturi să întredeschidă ochii şi o lumină tăioasă îi inundă pupilele.

Văzu în faţa lui un bărbat în halat de medic, care-l privea curios, aşteptând parcă să se trezească:

Bun venit de pe ceea lume! Ai dormit exact şapte zile şi şapte nopţi. Şapte zile şi şapte nopţi ai oscilat între viaţă şi moarte.

Întrebă ceva, dar nu-şi auzi vocea.

Bărbatul îi făcu semn să tacă. Îi aduse ceva fierbinte să bea, apoi îi măsură temperatura.

Privi pe geam. Afară era totul alb. I se făcu dintr-odată frig. Trecură peste el şapte zile şi şapte nopţi ca o clipă.

Când medicul plecă, se întoarse către un bolnav de alături şi-l întrebă:

Ce zi e azi?

Martie, răspunse acela.

Din ce an?

Asta n-o mai ştiu...

A doua zi îi făcu o vizită şi comandantul penitenciarului, colonelul Kudreavţev.

Felcerul îi raportă că Ulmu refuză să ia medicamentele administrate.

De ce?! Te crezi şi aici de capul tău?!

Lăsaţi-mă să mor, se rugă Ulmu. Vreau să mor.

Vei muri, dar nu când vei dori tu, începu să urle colonelul, ci atunci când vom dori noi. Află că te vom pune la zid pentru sabotaj. Ai vrut să mori ca să nu-ţi faci norma şi, astfel, nici lagărul să nu-şi îndeplinească planul. Te vom trata mai întâi, pentru a te putea omorî. Nu avem nicio plăcere să tragem într-un om mort. Vrem să împuşcăm un om viu. Înviază mai întâi, dacă vrei să mori.

Vocea lui Kudreavţev îl lovea ca un crivăţ. Era ascuţită ca un tăiş. Parcă tuna de undeva din ninsoare.

Înainte de a se îndepărta de patul lui, îi surâse sarcastic:

Hai, fă-te frumos! Fă-te sănătos, ca să te pot condamna la moarte. Cotoroanţei nu-i plac deloc oamenii şubrezi. Am o înţelegere cu ea: să vă dau în primire fără cusur.

Mihai Ulmu făcu un efort şi-i răspunse, cu voce stinsă:

De mine poţi să-ţi baţi joc, ai acest drept, soldăţoiule, dar nu ai voie să-ţi baţi joc de nicio suferință din lume.

Nu ştia cât adevăr conţineau ameninţările acestuia.

Dar el voia să moară. Credea într-o lume de dincolo. Unde se va întâlni cu Maria. Ea îl aşteaptă. El nu trebuie să întârzie. Clipa revederii e aproape de tot. Aşa gândea în acele zile Mihai Ulmu.

Îşi pierdea de multe ori cunoştinţa. Plutea undeva între viaţă şi moarte.

Îi vedea ca prin vis pe felcerii care-i găureau pielea cu seringa... Într-o zi îi făcu o vizită Mendelstam, îi spuse câteva fraze pe care el nu le auzi şi ieşi.