Vise furate

349 18 0
                                    

Mi-ai furat visele şi ai făcut din ele

Un praf de catifea din pulbere de stele

Apoi ai dispărut în versuri şi în rânduri

Şi am rămas orfan de vise şi de gânduri.

Mi-ai furat visele şi ai fugit cu ele

În lumea ta rebelă ascunsă printre stele

Apoi m-ai părăsit şi ai lăsat în urmă

Un suflet răvăşit şi-o ne-nţeleasă glumă.

Mi-ai furat visele şi m-ai lăsat sărac

Şi-acum în loc să cânt,eu rătăcesc posac

Prin praf de catifea şi pulbere de stele

Născut în zori de zi din vise...ale mele.

Ador sa te iubescUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum