Abandonați Destinului (Anotimpul marilor iubiri -Vol.II)

Un Sfârșit și Un nou răsărit

Mă numesc Amalia Smith, am acea  varsta  la care visele și ralailatea încep  să coincidă și acea viața la care n-am sperat niciodată, pot spune că toate lucrurile rele au fost lăsate în urmă, duse odată cu timpul și azi  am început o altă viață, m-am născut din nou din mine, dintr-o altă perspectivă și ...de azi mă număr printre viitorii studenți ai Facultății de Medicina din orașul meu, yeeeeee. Nici nu am cuvinte sa îmi descriu starea, îmi vine să tip de bucurie doar când mă gândesc la asta, nu îmi vine să cred și totuși, îmi văd realizat parțial visul care mi-a dominat aproape 80%din existența de pana acum, îmi doream enrom sa intru la medicina, îmi doream să mă număr printre studenții acestei facultăți,visam să vină ziua în care voi merge la facultate, voi avea un halat alb pe care il voi purta cu demnitatea cuvenită, ziua când în sfârșit pot sa răsuflu liniștită că scopul meu aici incepe sa se întrezărească și că Dumnezeu mi-a arătat locul meu și menirea mea. Încă nu știu dacă asta este ceea ce trebuie eu sa fac, insa, deocamdată, acesta este este cel mai important lucru, am intrat .
Andrew, stâlpul meu de încredere, alaturi de familia mea, a muncit alaturi de mine pentru a ajunge aici , mi-a îndurat toate tâmpeniile ,toate fitele și toate toanele ,a avut grija de mine ,m-a impulsionat si m-a încurajat . Nu m-a lăsat să cad ,nu mi-a permis să renunț ,nu mi-a îngăduit să îmi abat viață pe alt făgaș decât pe cel pentru care toate visele mele se uneau in toate planurile și idealurile stabilite . A fost acolo pentru mine mereu și a știut când să îmi lase spațiu și când să mă bată la cap ,a știut să fie el ...iubitul meu ,prietenul meu ,confidentul meu ,cealaltă conștiință a mea ,cealaltă eu ...a fost și este el ,Andrew Jones ,băiatul care mi-a răsturnat lumea cu susul în jos ,tipul care a învățat să mă iubească așa "dusa" cum sunt ,omul care a reușit să mă ajute să mă văd pe mine și să mă găsesc , băiatul care a râs de nebuniile mele ,cel care mi -a corectat imperfecțiunile  comportamentale (o să râdeți cu lacrimi daca intru cumva in detalii) ,pe scurt băiatul care m-a învățat să trăiesc . Poate că nu eram nimic din ceea ce însumează azi" Amy " și poate că numele asta era asociat în continuare cu o simpla fata care inca se întreabă care-i faza cu viața asta ,probabil că fără ei azi inca continuam sa sper că poveștile spuse de mama în copilărie sunt adevărate și că alta realitate nu se poate concepe ,mai mult că sigur ,fără ei ,familia mea ,părțile componente ale sufletului meu,acum tanjeam după starea de împlinire pe care o am astăzi când scriu aceste cuvinte . Încă cred că fiecare om are un loc al său în această lume și că totul are o valoare ,mai mult sau mai putjn cunoscuta . Sunt convinsă că sunt o norocoasă că pot afirma că lumea e VIE și că acolo sus nu e pustiu ,nu e vid  ,ci e El ,Dumnezeu, pentru care fiecare moleculă vibrează și trăiește .

Simt nevoia să mă închid în camera mea după toată nebunia de azi ,simt nevoia sa mulțumesc lui Dumnezeu pentru că m- a ajutata și am intrat la medicina ,simt nevoia sa fiu recunoscătoare pentru lucrurile frumoase din viața mea ,pentru oamenii minunați din jurul meu ,simt nevoia sa spun lumii că ceea ce vad nu e tot ,că ceea ce simt nu e tot ,că ceea ce sunt e infim pe lângă măreția acestei lumi ,simt nevoia să urlu ,sa plâng ,sa rad ca o nebuna ,să tip și să scriu pe cer "Mulțumesc pentru viața mea ,e minunata !" ,Simt nevoia să mă cațăr pe un munte și să rămân acolo un timp ,să mă caut ,să mă găsesc ,să mă regăsesc ,să mă reevaluez,să mă recompun lăuntric ,simt nevoia sa simt !
Simt că nu simt destul ,că nu simt tot și ,mai ales ,că nu știu aproape nimic ,simt nevoia de apa cunoașterii ,simt nevoia de o cafea a simțurilor ,simt nevoia de un bob mai mare de credință ,simt că nu sunt singura și simt că pot mai mult ,mai mult ,mai mult !

Mă rezum să plâng ...să plâng de fericire pentru că azi,azi chiar exista acea zi la care am visat dintotdeauna .

O mana calda pe umărul meu mă face să conștientizeze că mă aflu în brațele lui . Îmi ridic privirea și întâlnesc acei ochi albaștri pe care mintea mea deja nu îi mai distinge de suflet . Mă ridica la nivelul lui și îmi mângâie lin obrazul ,așa cum face de fiecare dată când vrea să îmi spună că mă iubește fără să rostească vreun cuvânt . De fapt cred că aceste "te iubesc nerostite,mute ,subînțelese sunt cele mai autentice ,cele mai sincere . Când mă privește în felul alasta ,când mă ține la pieptul lui și când e cu mine,stiu cu siguranță că mă iubește ,simt asta ,văd asta ,cunosc asta .

-Si eu te iubesc ,nebunule ! Sa nu uiți niciodată asta !-ii spun ,plasandu-i un pupic pe colțul gurii ,știind că o să se strâmbe ca un copil ce  nu primește decât o singura bomboană din întreaga cutie .

-Ce ființă !!-afirma ,râzând în hohote ,apoi îmi arată imaginea noastră din oglinda ,spunând :

-Vezi ,iubita,acolo vom fi noi până peste 80 de ani . În brațele mele te vei maturiza ,vei deveni o doamna veritabila ,tot în brațele mele te voi ține alaturi de copiii noștri ,tot aici vei îmbătrâni și tot eu voi fi cel care îți va spune zilnic​ "Te iubesc !" .râzând ,îmi vei spune că și tu ,deși știu asta si o voi ști mereu ,insa vor fi și zile in care îmi vei spune că îți e greu să mă iubești și că începi să îmi ceri ajutorul să mă iubești și atunci îți voi spune că "Viață mea îți aparține ,sufletul și tot ,fa ce vrei cu ele, Însă lasa-ma sa te iubesc ,iubeste-ma dacă poți ,dacă nu,lasa-ma sa sper că o  vei face din nou și dacă nici asta nu pot,atunci lasă-mă să visez la ziua de azi in care știu că mă iubești și știu că sunt cel mai norocos om de pe pământul ăsta că te am !"

                                                                                      Va urma...