CreepyPasta În Română

[19] Liniște

Niciodată nu am fost un copil foarte sociabil, iar ca să fiu complet sincer, niciodată nu i-am văzut complet rostul, oamenii vorbesc despre acealeași lucru în continuu, lucruri mărunte, despre vremea de afară, weekend sau școală. Cu timpul am crescut și am dezvoltat un dezgust, oricând aud copiii din clasă, sau pe holurile școlii că vorbesc despre aceleași rahaturi sau se pilizesc, fierbe sângele în mine. În cea mai mare parte din timp oamenii mă evită, dar este de așteptat. Câțiva copii se leagă de mine, mă tachienază, dar îi ignor. Îmi petrec weekend-urile singur, în casă, în timpul meu liber îmi place foarte mult să cânt la pian, este foarte...terapeutic, este ca o meditație. Deobicei, când cânt mă gândesc la viață, mă gândesc la oameni, și la neplăcerea mea față de ei, mă gândesc la copii care mă tachinează la școală, și mă mai gândesc la recentele dispariții ale copiilor din oraș, toți copiii care au dispărut sunt cam de aceeași vârstă cu mine, deobicei fete, unele chiar... de la școala mea, ba chiar...din clasa mea, au fost 8 dispariții în total. Vezi tu, țin un fel de condică în gând, le urmăresc îndeaproape poveștile în ziar, sunt foarte curios dacă poliția descoperă vreo dovadă la fața locului care să-i dezvăluie identitatea criminalului. Profilurile sunt întotdeauna aceleași, deobicei, poliția găsește corpurile neînsuflețite aruncate pe o alee oarecare, dar întotdeauna cu gâturile tăiate perfect, a-și putea spune cu... precizie chirurgicală. Cea mai curioasă parte este că poliția nu poate să-și dea seama de ce victimele nu mai au limbă care a fost ruptă din gura lor. Citez dintr-un ziar „În timp ce victimile sunt încă în viață, poliția spune că acesta este cel mai rău criminal în serie din țară. Criminalul este calm, meticulos, și nu lasă niciun semn atunci când ucide". Oricare ar fi motivul, clasa mea de la școală a devenit din ce în ce mai liniștită, pentru că au dispărut doar cei mai gălăgioși copii, doar pentru a fi găsiți câteva zile mai târziu... mutilați, și aruncați ca pe niște gunoaie. Este mult mai plăcut acum, în sfârșit mă pot concentra, totuși, mai este în clsă o fată care mă cală pe nervi, vocea ei pițigăiată, râsul ei care-mi răsună în minte și îmi penetrează gândurile de fiecare când am neplăcerea să o aud. Am auzit-o din nou astăzi, e atât de iritant, nu-nu-nu-mi puteam opri gândurile, cred că și-a folosit limba ai pentru mult prea mult timp, a-și putea spune că... nu cred că și-o merită.