Dragă străine,
Am evoluat. Am evoluat împreună. Dragostea pentru noi nefiind o joacă, ci viața înșăși. Puteam descrie dragostea în multe moduri. Tu și eu eram unul dintre ele. Ne-am iubit. Ne-am iubit împreună, niciodată separat. Eu eram drogul care îți provoca dependență. Tu erai trenul care ducea spre restul vieții mele și tocmai te-am ratat. Poate din cauza orgoliul dus la extrem s-a ajuns aici. Aveam visuri, planuri pentru viitor care astăzi sunt doar amintiri neutate păstrate în bezna din inimile noastre. Se regăsesc și întămplări pe care nu le putem uita. Nu le putem ascunde de suspinele regretului. Cum ar fi primul sărut, prima dată cand ne-am ținut de mână sau sărutările noastre pasionale care ne ardeau pe dinăuntru. Trecând peste aceste întamplări, în momentul de față, fără dragostea celuilalt suntem doi orfani, dar fără pasiunea-nghețată sub ploape a ochilor lumini suntem ca o moară de vânt spânzurată în vid. Sunt cuvinte pe care nu le pot rosti și care se revarsă sub formă de lacrimi provocându-mi un dor nebun de tine, de iubirea ta, de ochii tăi care deveniseră unica lumină din viața mea. De buzele care erau rugăciunea mea. Sunt conștientă că am fost mai rea decât Diavolul, iubitule. Știam al naibi de bine că nu trebuie să am rugăciuni, dar în preajma ta totul devenea scrum. Nu exista iad, nici rai. Doar tu și eu.
Cu multă dragoste, iubirea ta
pierdută
