Dragă străine,
Azi am avut o zi grea. Dificilă sufletește pot spune. Azi, ca în fiecare zi, am încercat să trec peste. Peste sentimentele pe care le simt față de tine. Și tot azi, am realizat că tot ce s-a întâmplat, a fost scris să se întâmple. Am fost bleagă și nu mi-am dat seama că orgoliul va distruge scânteia creată de sufletele noastre făcăluite. Câteodată trebuie să ai ceva și să-l pierzi pentru a înțelege de ce-l vrei sau de ce ai nevoie de el. Eu te voiam pe tine doar pentru mine, pentru că aveam nevoie de iubirea ta ca să respir. Dar în acea clipă în care te-am pierdut, în acea situație sumbră care m-a doborât punându-mă la pământ, m-am pierdut pe mine, acel copil matur. Azi și doar azi, am încercat să mi te smulg din inimă, dar am eșuat, pentru că ce am avut noi a fost cel mai adevărat sentiment pe care l-am simțit în toată viața mea. Ești deosebit. Emani o putere imposibil de vie către mine. Niciodată n-am știut ce inseamnă să vrei să fii cu cineva pentru totdeauna până m-am îndrăgostit de tine. Moment în care creierul a cedat in fața inimii în clipa în care aceasta a renunțat la șoapte și a apelat la țipetele de mult așteptate cu privire la dorința arzătoare de a te simți înăuntrul ei. Cineva drag mi-a spus că timpul vindecă toate rănile, dar în cazul meu nu a fost așa. Iar acum, iată-mă aici, pe scaunul din fața biroului din camera mea scriindu-ți la lumina veiozei negre povestea vieții noatre pe foile care vor deveni scrisori. Scrisori prin care sper că-ți vei aminti de mine. Persoana care te-a iubit dintotdeauna pentru totdeauna. Te-am iubit când am fost singură. Te-am iubit când am fost cu cineva. Te-am iubit în fiecare secundă a fiecărei zile. Și această iubire care încă dă târcoale prin inima mea este singurul lucru care mi-a mai rămas. O iubire blestemată care nu-mi va da pace. Dar știi cum se spune: " Dacă încetăm să mai credem în iubire, ce rost ar mai avea să trăim? "
Cu multă dragoste, iubirea ta
pierdută
