Dragă străine,
Povestea noastră e ca o carte. Atâtea întâlniri, sute de amintiri și atâte momente de neuitat. Plus acele certuri. Certuri din gelozie. Fără ţipete, fără cuvinte urâte, doar orgoliu. Mult orgoliu. Și mai erau acele nopţi în care adormeam la pieptul tău, nopţi în care îmi șopteai că mă iubești, nopţi minunate care ne-au costat prea mult suflet. Am rămas amândoi cu inimile secate de dragoste, încercând să uităm promisiunile făcute, să uităm că ne e dor. Un dor mult prea chinuitor pentru două suflete atât de tinere. Am încercat să uităm totul, iubitule. Tu prin pofte trupești și prin nopţi pierdute cu persoane nepotrivite a căror amintiri acum îţi provoacă dezgust, iar eu în felul meu, distrându-mă, arătând acea fericire exterioară și o nepăsare atât de dureroasă pentru tine. Ce ne-am făcut unul altuia, dragul meu? De ce a trebuit să suferim atât, să ne chinuim cu învinuiri și regrete. Pentru ce? Pentru a ajunge să descoperim adevărul pe care deja îl știam? Ne iubim, sufletul meu. Cu o iubire ce nu poate muri, o iubire ce nu ne-o poate fura nimeni. Chiar dacă pentru noi nu mai există viitor, chiar dacă destinul ne-a luat șansa la fericirea pe care o simţeam când ne aveam, chiar și așa, separaţi, ne iubim. Fiecare în alte braţe, cu altcineva de mână, dar cu un singur nume în suflet. Să ai grijă. Să ai grijă de tine și de sufletul nostru. Te iubesc. Te iubesc cu aceeași iubire pe care, în adâncul tău, și tu mi-o porţi.
Cu multă dragoste, iubirea ta
pierdută
