Save a lunatic | yoonseok/vkook

4

- Măcar bate la ușă.

- Cum te mai simți Jungkook? îl întreabă ignorând afirmația brunetului.

- Mai bine acum că ești aici, presupun. Mă simțeam singur.

- Am să-ți fac cunoștință cu cineva atunci, dar nu azi.

Jungkook nu era foarte încântat de oferta lui Taehyung, era aici de două săptămâni și din prima clipă în care l-a văzut pe tânărul medic s-a înfiripat ceva în inima lui. Taehyung nu părea totuși că observă și își păstra profesionalismul.

Un miracol îl ținea pe Jungkook să nu sară peste el și să-i rupă halatul arătosului, oricât de bine îi stătea cu el.

*****

Yoongi reuși totuși să adoarmă deși nu pentru mult timp. Respirația lui Hoseok, care dormea în patul lui, îl fascina oarecum, îl ținea treaz și totodată departe de gândurile sale psihotice. Asta, și mai era și podeaua care nu era prea confortabilă. 

Hotărâse după un timp să se ridice și să se așeze în pat, dar ia loc de unde nu-i.

- Ești cât o batoză, fă-mi loc, spune acesta în șoaptă.

- Nu e vina mea că ai pat mic, îi zice Hoseok răgușit.

Deci nu dormeai, își zise frustrat Yoongi.

- Măcar eu nu am altceva mic, în comparație cu tine, i-o taie blondul.

- Nici nu mi-ai văzut-o, ridică Hoseok tonul.

- Mă refeream la creier imbecilule.

- Ei bine, nici pe ăla nu mi l-ai văzut.

- Urmează, dacă nu-mi faci și mie loc în pat.

- Dintr-o dată nu-ți mai place podeaua? Te-ai culcat cu ea și acum o părăsești?

- Cred ca am mai spus-o, nu știu cum de nu te-au luat și pe tine aici. Podelele nu au sentimente.

Și nici eu, gândi Yoongi, asta înseamnă că sunt o podea?

- Nu au dat de mine.

- Am să le sugerez eu să meargă după tine acasă. Abia aștept să te văd aici dus în cămașă de forță. 

- Nici măcar nu știu ce e aia.

- Ai timp să afli. 

- Dacă știam că pălăvrăgești atât noaptea nici nu mai veneam.

- Nu te mai plânge și culcă-te!

Yoongi își face loc cu Hoseok în pat și se acoperă cu cearșaful care era pus pe post de pătură, întorcându-i spatele șatenului.

*****

Taehyung se îndreaptă spre camera primului său pacient. Vrând să răsucească cheia în ușă vede că ușa era descuiată. Apasă speriat pe clanță și intră în salon. Nu știu cum să reacționeze la vederea celor doi băieți care dormeau.

- Yoongi, spune acesta fără să ridice vocea.

Se apropie de blond și îl scutură ușor de umăr acesta deschizând ușor ochii.

-Chiar te așteptam, spune Yoongi puțin cam tare făcându-l pe Hoseok să se trezească brusc.

Acesta se ridică în șezut și își duse mâinile la spate.

- Ah, ce durere, asta e numai vina patului tău, blondinule!

Taehyung se uită la Yoongi ridicând o sprânceană.

- Nu cumva, voi doi? Yoongi, sper că nu i-ai făcut nimic lui Hobi.

- Cine-i Hobi? El e Hoseok. Nu știi nici cum îi cheamă pe vecinii tăi?

- De fapt, mi se zice Hobi, persoanele apropiate îmi zic așa, îl lămurește șatenul.

- Eu de ce nu știam? Mă simt jignit și chiar

- Încă sunt șocat!! Ce se întâmplă? îl întrerupe Taehyung pe Yoongi

- Nimic, doar scoate-l de aici, zice Yoongi.

- Sunteți cumva împreună?

- M-ar vrea el, spune Hoseok fără nicio reținere.

- Poate tu m-ai vrea.

- Nu neg.

Yoongi îi aruncă o privire urâtă și apoi se întoarce spre Taehyung.

- Scoate-l. De. Aici., spune accentuând fiecare cuvânt.

- O să mă întorc, îi șoptește Hoseok înainte să iasă cu Taehyung pe ușă.

După ce ușa se închide Yoongi se lasă pe pat și un zâmbet îi luminează ochii.

- Ce mai chestie, spune doar pentru el, expresia redevenindu-i serioasă.

******

Taehyung îl privea pe Hoseok în timp ce se îndreptau spre ieșirea spitalului. Privirea lui Hoseok fu furată de pacienții din curte care se plimbau deja sub supravegherea atentă a diferiților asistenți. Hoseok își întoarce privirea spre vecinul său observând că acesta îl privea deja.

- Hoseok, nu mai vreau să faci ce ai făcut. Ne-am înțeles?

- Dar, Taehyung, spune șatenul plin de speranță.

- Nici un dar, nu poți să creezi o legătură cu Yoongi, el nu e ca tine, el.. nu e ca noi.

- Ba da, de ce nu vezi asta?! Are sentimente, suferă acolo.

- Da, dar e nebun, iar oamenii nebuni sunt un pericol pentru societate și pentru ei înșiși. 

- Dacă îi închizi într-un spital obscur nu îi ajuți.

- Am încheiat discuția, îmi doresc să fac ceva să îl poți vedea dar nu-mi permit. Mi-aș risca slujba. Tot ce pot face pentru tine e să-ți spun să-l lași în pace, încheie medicul.

- Bine atunci.

******

Hoseok ajunge în camera sa și se trântește pe pat privind tavanul.

Nu mai am nicio speranță,  își spune, chiar nu îl voi mai vedea?

Își alungă aceste gânduri care îl întristau atât de tare.

- Ah, Yoongi, ce aș vrea să fii aici, spune acesta, dar Yoongi nu era.

Oricât i-ar fi strigat numele, oricât de tare, Yoongi tot nu ar veni, și probabil nici nu și-ar dori să vină.

******

Taehyung se plimba cu Jungkook în curtea spitalului, era pentru prima dată în cele două săptămâni în care acesta accepta să iasă afară de când a fost adus aici.

Dacă s-ar lăsa și Yoongi atât de ușor convins,  gândi tânărul medic amintindu-și că Yoongi nu ieșise niciodată în cei șapte ani, singura lui sursă cu exteriorul fiind geamul de la salon.

- Mai ști că am zis să-ți fac cunoștință cu cineva? îi amintește Taehyung de propunerea lui de ziua trecută.

- Ok, spuse scurt Jungkook.