I found the power. [SasuSaku] Iubire Imposibila 3.

Paranormal.

Sakura pov.

Inca mai sunt in scaun cu rotile si desi sunt toti aici pentru mine eu nu pot sa ies din depresia aceasta inevitabila. Toata lumea incearca sa ma faca sa ma simt bine. Pana si tata a venit acasa cu un buchet de flori. Diavolul insusi. Stiu ca are nevoie de mine, dar totusi nu pot sa imi imaginez ce este atat de important pentru acest gest pe care l-a facut.

- My lady! spune Otaku in spatele meu.

In acest moment sunt pe un camp de flori. Unul plin de trandafiri rosi. Desi sunt atat de derutata incat pana si atat de adanc in depresie ca nu pot sa ma bucur de peisajul miraculos pe care trandafiri mi-l incearca sa il creeze. Nu pot sa imi dau seama de ce am ganduri nebune despre acest peisaj miraculos. De cand sunt in scaun cu rotile am inebunit. Sange.... nimic mai mult. Trandafiri plang alaturi de mine cu lacrimi de sange. Nu pot nici sa ma imbrac fara ca macar cineva sa ma ajute. Hinata saraca a incercat sa ma ajute de ceva timp sa ma pot descurca si sa nu imi dau seama ca am ajus in scaun cu rotile, totusi acest gand nu il pot descrie. Nu il doresc nimanui, incerc sa ii feresc pe toti de cat mai multe rele, asta pentru a nu putea ajunge si ei exact ca mine, si totusi uite-ma inca aici cu problemele pe capul meu. Imi doresc sa ies din asta cat mai repede.

- Sakura! spune Otaku mai mult urland.

Eu inca sunt cu spatele la el si ma uit in gol. Nu pot sa ma uit la el. Incerc sa il evit de ceva timp. La fel si pe tata. Nu pot da ochii cu ei. Incerc din rasputeri sa fac tot ce este mai bine pe pamantul asta si totusi cand raul te acapareaza nu mai poti scapa. Nici macar tata nu ma poate scoate din chestia asta si totusi imi dau seama ca am ajuns sa fiu incompententa si pentru cele mai marunte chestii. Nu mai sufer sa ma ajute cineva sa merg, sau sa ma duc la baie cu ajutor.

- Stiu ca nu ai mai vorbit cu mine de mult timp si vreau sa remediem asta. Imi spune acesta inca neclintit.

Eu incontinuare nu il bag in seama. Nu pot. Plang de fiecare data cand ma uit la el. Pentru ca l-am lasat pe el pentru retardatul de Sasuke. Nu pot... Pur si simplu nu pot.

O lacrima se prelinge pe obrazul meu si in secunda urmatoare il vad pe Otaku direct in fata mea. Nu stiam ca a devenit mai rapid. timpul trece, oamenii se schimba, nu?

- Sakura, de ce plangi?

Pronunta atat de frumos numele meu incat imi vine sa ma topesc de fiecare data.

- Sakura, macar acum vorbeste cu mine te rog. Vreau sa stiu ca esti bine, vreau sa te scot din impasul asta. Te rog. Spune atingadu-mi obrazul si stergand lacrimile ce imi inundau ochii.

Dintr-o data o voce incepe sa vorbeasca, mai mult sa tipe din spatele nostru.

- Sakura, nu o sa mai poata face absolut nimic acum. Sunt in siguranta. Urmat dupa un ras salbatic, animal.

Otaku deja se uita acolo, de unde provenea acea voce cunoscuta mie si desi stiam vocea aceea mult mai bine decat oricine, ma intorc cu greu cu fata la aceea persoana. Otaku ma tinea de mana si nu voia parca sa imi de-a drumul.

- Kizashi...

Otaku era deja foarte nervoz si nu stiam cum sa il controlez. Dar totusi fat alui Kizashi cu zambetul acela talamb pe fata ma enerva la culme. Cine eram eu? Dupa cate am trait. Prin cate am trecut. Eram sa renunt la toate. Insa eu uitam esentialul si acela ca trebuie sa il omor pe tata. Ca trebuie sa o razbun pe mama. Ca trebuie sa ajung regina diavolului. Trebuie sa reusesc sa fac absolut tot ce mi-am propus. Incerc sa ma ridic din scaunul acela. Nu pot sa mai rezisc. Incep sa ma doara, simt cum cineva imi baga miliarde de cutite in picioare. Otaku te rog ajuta-ma cuprinde-mi putin durerea, te rog. Mi-am intors privire spre el si si-a dat seama. Cu greu am reusit sa fac un pas spre el. Stiti cum se zice , cel mai greu este primul pas dupa devine la fel de lejer ca si respiratul. Asa si s-a intamplat.

- Crezi ca m-am lasat mai prejos. Chiar daca sunt in conditia aceast atot o sa fii mort. Si daca muream tot reuseam sa te omor.  Spun zambind malefic.

- Cine te crezi? Tu sa ma ameninti pe mine? O tarfa care a ramas in scaun cu rotile. O retardata ce nu se mai poate misca? Spune Kizashi razand haotic.

Acesta a venit spre mine si mi-a bagat mana in gat lipindu-ma de scaunul meu. A inceput sa stranga din ce in ce mai tare. Nu puteam sa mai respir si prostul tot strangea din ce in ce mai tare. Am ramas stana de piatra cand am vazut-o pe mama langa el si il tinea in brate. Mama... este impotriva mea... Propria mea mama tine cu cel care vrea sa ma omoare? Asta este foarte dureros... Nu crede-am vreodata ca o sa o vad pe mama tinandu-l in brate. Este foare dureros...

Otaku a vazut ca nu ma descurc singura si l-a luat pe Kizashi, de mana cu care ma strangea pe mine de gat si l-a aruncat trei metri distanta. Acesta s-a ridicat in timp ce eu ma chinuiam sa respir si a inceput sa zbiere la noi.

- Nu s-a terminat inca. O sa ma razbun pentru asta. Nimeni nu imi face mie asta.

Dupa care l-am vazut cum se urca in masina lui de fite si a plecat in tromba. Otaku se intoarce spre mine si se uita ciudat, ingrijorat.

- Esti bine Sakura? spune acesta dupa ce s-a asigurat ca pleaca Kizashi.

- Otaku! spun uitandu-ma in pamant. Hai acasa. Trebuie sa ma antrenez din nou. Spun nervoasa si pornind cu greu spre masina noastra

- Bine ai revenit Sakura.

Acesta s-a uitat dupa mine si l-am auzit cand spunea anumite cuvinte fara inteles pentru mine. Doar nu plecasem nicaieri nu? Dupa cateva secunde a reusit sa isi deplaseze curul ala mare ca sa vina dupa mine si sa ma ajute sa ma urc in masina aia blestemata.