I found the power. [SasuSaku] Iubire Imposibila 3.

Neant.

Sakura pov.

Am ajuns în stadiul în care, să nu mai pot respira atunci când plâng. Nu știu dacă vi s-a întâmplat , să plângeți atât de mult încât să nu mai puteți respira. Mie da.. În seara aia...Deodată la geam observ ceva... Parcă ar fi ... O pasare.

Mă ridic de jos și mă îndrept spre geam. Mă uitam cu atenție la aceea creatură minunată . Era o cioară . Ciocul ei la fel ca și restul trupului era de culoare sentimentelor mele. Intunecate. Ochii ei erau roșii ca focul și se uita cu atenție la mine. Deschid încet geamul, ca să nu o sperii, însă ea stătea pe pervazul geamului și se holba la mine. Se spune că cioara este semnul răului de aceea o găsești de cele mai multe ori seara in cimitir. Ochii ei mă patrundeau. Am intins mâna încet spre ea pentru a o mângâia . Aceasta se apropie de mâna mea precum un caine la stăpân . Am atins-o ușor și în urmatorul moment aceasta se transformă intr-un portal. Un portal întunecat .

Arăta precum o gaură neagră ce voia să absoarbă tot în jur. Când s-a deschis acel portal am crezut că cineva voia să mă omoare. Pe bune... am ajuns să mă tem și de o cioară tâmpită . Dar nu aveam de ce să mă tem. Am murit odată, nu cred că o să mai mor încă odată.

Ating portalul cu vârful degetelor și acestea încep încet sa dispară. Observ cum portalul acela mă atrage, parca cineva din interior m-ar atrage. Vreau sa aflu mai multe. Vreau sa știu de ce și cum am rezistat. Poate ca nu este întunericul din mine, poate că altcineva m-a salvat. Sau poate că eu trebuie să salvez pe altcineva. Ma apropii încet de portal. Adâncesc mâna în gaura aceea neagră . Era de înălțimea mea. Puteam intra în el fără să mă aplec sau să fac vreo altă prostie.

- Sakura , nu! Îl aud pe tata zicând.

Ma întorc cu fata la el dar mana mea încă este în portal. Cum l-am văzut pe tata, portalul m-a tras în interior și gaura neagră s-a închis.

Mii de culori sunt agitate aici. Mii de urlete și țipete. Mii de șoapte amestecate. Nu înțeleg nimic. Sunt voci ale unor copii. Sunt voci ale unor femei, bărbați și bătrâni amestecate cu plânsetul și vocile copiilor. Eu plutesc. Plutesc în neantul acesta. Deodată vocile tac.

O liniște mortală se așterne asupra mea. Nimeni nu mai șoptea și nimeni nu mai plângea.

- Sakura... Aud deodată o șoaptă. Sakura... Începe sa se transforme într-o voce. O voce a unui copil.

Nu răspund. Doar ascult. "Sakura " tot spunea vocea. Dar eu doar pluteam. Pluteam într-un negru criminal. Nu puteai distinge nici măcar propria mana. "Sakura " se tot auzea din întuneric. Cineva îmi tot rostea numele. Și încep sa deslușesc o persoana. Când acea voce nu mai spunea nimic, se auzeau doar picături. Picături de apa?

Un copil, îmbrăcat în alb cu sânge pe haine ce picura în neant. Dar totuși se auzea ca și când ar fi lovit solul. Un copil cu parul negru și ochii la fel de negri. Pupilele erau învinețite.

-Cine ești tu? Întreb eu cu glas tremurat.

Copilul nu îmi răspunde, dar îmi tot rostea numele. Parca îl șoptea. Dar eu o auzeam ca un țipăt. Ea nici nu deschidea gura. Ma chema la ea. Încerc sa ajung la ea. Plutesc prin neantul acela spre ea. Spre copilul ce avea nevoie de mine. Cu cât ma apropii mai mult ii observ chipul.

Buzele ii erau cusute iar ochii ii avea cusut în x. Ceea ce vedeam eu nu erau vânătăi, era defapt sânge amestecat cu pământ pe ochii acestui biet copil.

-Ce vrei de la mine? O întreb curioasa de răspunsul le.

Dar ea tot ma striga. Șiroaie de lacrimi sângerii ii curg pe fata.