Acel Băiat

2

Închid ochii și încerc să nu îmi mușc buza de jos, încercând să nu-l sărut pe acest Zeus din fața mea care stă la doar două degete distanță de mine cu o înclinare a capului perfectă pentru un sărut peste bancă. Totuși mă bucur că îl încurcâ dacă nu ar fii ea ar fi rău de tot, are un parfum dulce dar tare. Hmm... Mai bine de atât nu se putea. A lemn dulce și piper roz. Mă prind cu mâinile de margina bănci și mă împing cu tot cu scaun vreo 5 centimetri. Numele meu... Doamne! Aș sa jucat cu numele meu cu atâta dulceață la zis față de cum mi-l spune la ore și prezență. Simt că mi se înroșec obraji și mi se usucă gâtul chiar din esofag.
- Despre? mai întreb odată dar mă bucur fiindcă mi-a ieșit cu o actavă mai jos, dându-i de înțeles că nu am chef de glume dacă asta vrea.
- Despre noi Julieta. repetă a doua oară dar mai răstit, mai sigur și se întoarce pe călcăi și se îndreaptă către catedră și pornesc și eu după el între timl îmi umezesc buzele cu vârful limbi și apoi mi-o mușc temându-mă de ce o să urmeze.
- Stai singură în cameră, nu?
Ce?! De ce a schimbat așa repede subiectul, ce legătură are asta?
- Da, domn profesor. Îi spun cât de degazată pot, încercând să nu las la iveală faptul că mă irită că schimbă subicetul radical.
- Spune-mi Adrian.
- Da Adrian. Acentuez ultimul cuvânt și îmi dau ochii peste cap, încercând să dau inmpresia că nu mă împresionează postura lui. Are mâinele la piept și venele de pe brațe sunt albastre și ies foarte bine în relief pe mușchii bine lucrați. Cred că salivez dacă mai stă așa mult timp.
- De ce? De ce stai singură în cameră?
Mă învărt pe vârful papucilor și pornesc agale spre bancă ca să nu-i arăt că mă răscolește prin interor având un mers degajat. Mă așez cu fundul pe bancă și mă uit spre ușă parcă rugând universul să mă ajute.
- Nu știu.
Și chiar nu știu, administrația nu mi-a băgat pe nimeni în cameră timp de 2 ani dar m-am bucur sincer la început dar acum e altfel, vreau o schimbare.
- Și ce ar fi să ai de acum încolo?
Mă opresc din fluturat picorele în aer și mă uit în ochii lui albaștri, au o strălucire aparte, o sânteie a naibi de evidentă.
- Nu știu.
Și dau din umeri neștiind cu adevărat ce aș face dacă am o colegă de cameră.
- Ar fii ceva să mai am pe cineva în cameră. Adaug eu fluturând din mână degajată și chiar așa mă simt, degajată.
- Julieta. Îmi zice numele cu o octavă mai jos de parcă mi-ar spune un mare secret.
Mă uit spre el și doar îmi intind capul un pic în față dându-i de înțeles că sunt atentă. El adoptă același limbaj și îmi face semn să mă îndrept spre el.
- Dacă crezi că te-am învoit un curs doar pentru o întrebare te înșeli.
Vocea lui joasă dar se simte că așteaptă nerăbdarea unui secret colosal.
- Adrian deja m-am plictisit spune-mi ce vrei și să închem circul ăsta spun exaspertă și trântesc mâna de catedră.
- Am ceva treabă pentru tine domnișoară Julieta și ceva îmi spune că ești persoana potivită.
Spunâd asta se uită în ochii mei, irisul lui nu se mai ved din cauză că pupila sa e dilată, având ochii negri acum. Și scânteia devenid o flacără. Flacără adevărată! Chiar o flacără având pe margina de jos firicere roș-portocali care juca în văpaia sa închisă