Rămâi.

○5○

Câteva ciocănituri îmi trezesc somnul şi mă readuc la realitatea cruntă, amintindu-mi de el. Eram în acelaşi loc, aceeaşi poziție, dar fără vlagă, nu puteam vorbi, nu ştiam ce pot spune. Îmi era teamă.

Uşa se deschide brusc şi Kate apare îngrijorată, încercând să mă ridice. Era singura persoană în care aveam încredere. Singura persoană care îmi zâmbea cu adevărat.

***

Cu ajutorul ei am ajuns acasă, sub privirile puțin îngrijorate are tatălui meu vitreg, Taehyung, păşesc în cameră, deja pătrunzând în lumea viselor.

-Tată, tu?
-Bună puişor.
-Tată îmi e dor de tine, de mama, de noi ca familie. Vino înapoi, tată...
-Şi mie gărgăriță. Eu te voi privi de sus, îmi voi veghea războinica de aici. Un ultim lucru. Mama ta..ai grijă de ea. Îmi promiți?
-Tată... îți promit!

"Baby girl" aceste două cuvinte mă conduc spre portarul către lumea reală. Taehyung stă rezemat lângă uşă, ochii lui călătorind pe corpul meu. Nu înțeleg cum de mama l-a înlocuit pe tata cu un bărbat de 25 de ani atât de uşor. Ea nu îl simțea. O săptămână în absența mamei. O săptămâna în care şcoală a fost un chin. O săptămână în care tata Taehyung îmi facea avansuri.
Îmi amintesc de cuvintele spuse de tata şi plec în căutarea mamei, încerc să ies pe uşă dar sunt trasă înapoi de două mâini puternice şi strânsă cu putere de încheieturi.

-Unde crezi că pleci? Mă întreabă batjocoritor, cu un râset nenorocit pe buze.
-Mă duc să o caut pe mama. Dă-te de aici, nemernicule. Am spus eu asta?
-Nemernic? Huh? Şi atunci palma lui îmi atinge obrazul meu, lăsând o urmă rozalie în urmă.
-Te rog, lasă-mă. Idiotule, o vreau pe mama. Ce i-ai făcut?
-Nu face asta. Cuvintele lui sunt o amenințare.
-Unde e mama? intreb cu o voce stinsă.
-E moartă. Râde el.

-E m-moa-m-moartă? Întreb eu speriată, lacrimile deja îmi învaluie obraji reci, simt că mă dezechilibrez şi cad în genunchi.
   -Nu îți vine să crezi, păpușă? Şi îmi aruncă câteva fotografii în față. Mama zăcea pe cimentul rece, fiind luminată de un felinar, lângă un gard albastru rupt, cu mâinile şi picioarele legate, ce lăsau sângele să se împletească cu vânătăile.

Era numai sânge.
O baltă de sânge.
O baltă de durere.
Era mama.

   -Cine eşti? Întreb deja confuză.
   -Chiar vrei să ştii?

Nu pot face asta. Trebuie să plec. Sunt în pericol. Văd vaza pe masuță şi o sparg chiar în fața lui.

  -Nu te apropia sau mor! Țip eu deja speriată. Nu am curaj să mă omor, sunt o laşă, dar trebuie să îl conving.
-Nu ai curaj, eşti o laşă, la fel ca mama ta.
  -Monstrulee!
 
Mă îndrept spre uşă, dar talia îmi este prinsă şi trasă, lovindu-mă de pieptul lui.

  -Te grăbeşti? Mă întreabă el ironic.
 
Nu spun nimic şi mă smucesc. Ies tremurând pe uşă şi mă abțin să nu țip. Apăs pe clanța uşii şi inima îmi rămâne în gât, când văd că e încuiată. Mă uit în spate şi observ că vine spre mine. Mă lipesc cu spatele de uşă.

Alunec în jos
În jos
În jos
Şi cad.

Cad şi mă lovesc de podea. Speriată dau din mâini în semn să mă lase în pace. Acesta mă ridică cu ajutorul brațului pe care îl strânge cu putere şi îmi blochează mâinile deasupra capului. Piciorul lui deja se află între ale mele, urcând tot mai mult.

  -Dă-mi drumul Tae, încerc eu să mă eliberez din strânsoare lui.
  -O să îți dau ce vrei de fapt, baby girl

Mâna lui planează deja pe coapsele mele, strângându-le cu putere. Urcă spre talie şi mă trage mai aproape de el. Un gol îşi face simțită prezența în stomacul meu atunci când se apropie uşor de fața mea, înclinându-şi capul într-o parte. Respirația lui îmi loveşte pielea, făcând-o să tremure. Iar acum buzele lui îmi sărută gâtul, însetat parcă de el.

Se retrage.
Chipul lui devine furios.
Mult prea rece.
Îmi e teamă.

Mă priveşte încontinuu, se pot observa cu uşurință venele de pe gât şi ochii roşii.

  -Cine ți-a făcut acele semne pe gât?
  -E-eu doar...îmi pare rau. Te rog nu mă lovi.

S-a făcut linişte, o linişte asurzitoare. Deodată, palma lui face contact cu obrazul meu rece şi îmbibat de lacrimi. Cad jos, lovindu-mă la cap. Sângele deja se prelingea spre gât, căzând şi îmbrățişând podeaua.

Mă ridică.
Mă trage.
Mă împinge.
Mă doare.
Cad.
Cad.
Şi iar cad.

Mă izbeşte de uşă. Mâna lui îmi dezveleşte umărul, iar încheietura deja îmi este moartă. Coboară spre abdomen şi îl sărută cu buzele lui, durere şi durere. Revine la gât şi urcă spre buze. Întorc capul, dar maxilarul îmi este prins, mă obligă să îl privesc. Acum chipurile noastre sunt la o distanță milimetrică.

Mă sărută.
Mă doare.
Sânge.

  -Te rog.. ajută-mă

Un ultim sarut. Îmi priveşe trupul care tremură nestingherit, ochii înlăcrimați, rănile provocate de el.

Mă privește.
Atât de ironic.
Atât de sec.
Atât de rece.

Nu spune nimic. Ci din contra rade.
-De ce ai avea nevoie de ajutorul meu? Îmi râde el.
-Sunt batjocorită la liceu, suspin eu.
-Asta si meriti, ma împinge, lovindu-mă cu spatele brutal de perete.

Se duce in bucătărie, plictisit de spusele mele si își aprinde o țigară. Îl privesc de aici, nu am curaj să îl privesc in ochi, el însă mă ignoră și își toarnă băutură în pahar. Știam ca nu o să iasă nimic bine și ca situația se va agrava dacă stau aici. Așa că mă ridic și mă îndrept cât de repede pot spre cameră si mă închid acolo.