Rămâi.

○7○

Xiumin

E toată numai sânge, de ce nu ți-am putut mărturisi de la început ceea ce simt? Sunt un prost, tu stai aici fără viață, iar eu doar mă uit la chipul tău  palid şi lipsit de zâmbetul tău cald. Atât de haotic. Mâna mea umblă pe chipul tău, cu speranța în a te-a găsi, dar tu nu mă vezi, nu mă auzi. Între timp apare o ambulanță. Nu te speria, nu te las aici..

Urcăm amândoi.
Corpul tău firav fiind lipit de targă, înaintează spre spital.
Iar mâna mea a cuprins-o pe a ta.
Nu îți face griji, sunt aici, te vei face bine
Iubito...

Cu cât mergeam, cu atât parcă era mai lung drumul, dar am păşit în spital amândoi, tu singură în sala de operatie. Gândeşte-te la mine când intri. Voi fi acolo. Te voi ține de mână.  Doctori stăteau relaxați la capul tău, pentru ei era atât de uşor să se joace într-un lac de sânge. Este tot ce am văzut printre întredeschizătura uşii. Acum tot ce văd e doar un perete si un scaun ce mă ține legat de el, funiile invizibile străpunzându-mi pielea. Dar asta nu este despre mine.

Îmi e frică, ar trebui să fug? Ce se va întâmpla după asta? Îmi e teamă să te las aici, dar nu te pot avea... Ți-am făcut prea mult rău, dar nu mă pot minți, îmi plăcea când te vedeam suferind, durerea ta îmi alimenta partea negativă. Fiecare geamăt al suferinței tale reprezenta o notă muzicală. Să te cânt, cred că mă liniştea, dar m-ai întrerupt, ai terminat această melodie tragic. Voi termina de scris versurile când îți vei reveni. Nu vei scăpa de mine.

N/T

"Sunt moartă?"

Mă îndrept spre o asistentă ce stătea cu spatele şi pregătea tratamentul.

-Bună ziua! Mă auziți? S-sunt...
Nu răspunde şi pleacă, pierzându-se prin mulțimea măştilor chirurgicale.

Tot ce văd acum, în fața mea sunt eu, pe patul de spital, într-o cămaşă albastră ce îmi lăsa liberă pielea fină a mâinii. Stau nemişcată, nicio reacție. Ochii îmi sunt închişi şi parcă aştept ca cineva să mă salveze. Să mă scoată de aici. Ce mi se întâmplă?

Acum eşti tu, în gândul meu. Aveai nişte ochi superbi. Genul acela de ochi de care e bine să nu te ataşezi şi totuşi eu am făcut-o. Niciodată nu spunea-i tot ce gândeai. Uneori nu erai tu. Alteori nu eram eu. De ce nu eşti aici? De ce nu mă ții de mână? Unde eşti de fapt?

Acum mă pierd uşor prin holurile spitalului. Fac o pauză la uşa cabinetul doctorilor, care era întredeschisă şi trag cu urechea

-S-ar putea să nu îşi revină. Cred că asta e o problemă. Ştiți numărul părinților?
-Am sunat, nu răspund.
-Are nevoie de cineva, altfel nu îşi va reveni.

Cine să îşi revină? Îmi pare rău pentru săraca persoană, cred că familia ei suferă. A mea unde e? Surioară..? Vino la mine. T-te rog. Întoarce-te la unnie a ta. Nu m-ați înțeles niciodată. Voi nu ştiți ce s-a întâmplat în acea seară. Eu-eu am fost drogată. Simt cum lacrimile mi se preling şi cad pe podea, dispărând. Nu m-ați ascultat. Eram doar un nimic pe lângă fiica model... Acum ştiu de ce părinți te preferă pe tine, în locul meu. Cine nu ar vrea o fiică cu care să se mândrească că a ajuns atât de departe? Cine nu ar vrea să fie ca tine? Cu toate astea, eu te iubesc. Chiar şi atunci când mama te-a trimis în tabără cu banii strânşi de mine, eu tot te iubeam. De ce? Pentru că eşti sora mea.

Acum sunt doar o melodie tristă. Nu ai ştiut niciodată cum am adormit plângând atunci când mama m-a pălmuit, că ți-am luat pantofii în seara balului. Poate că am avut nevoie de puțină linişte, de puțin timp şi am ales să vă las, să zâmbiți. Vă rog să nu vă faceți griji, eu sunt bine. Mă voi face bine. Sper.. Sper să fie doar un vis tot ce s-a întâmplat. La dracu! Îmi deschid ochii şi sunt aici, departe de voi. Poate cu nicio speranță că voi fi bine pe viitor, dar cine ştie când voi mai avea asemenea experiență. Ajutați-mă, intorceți-mă acasă. Am nevoie de voi. Mamă.. tată.. surioară deschideți-vă ochii. Fiica voastră e în pericol. Zace pe un pat vechi şi aşteaptă să o treziți. Unde sunteți?