Rămâi.

○10○

Mă ridic de pe cioburi și încerc să ajung în cameră cât mai repede. Îi aud râsul, închisă în propria casă, îmi scufund capul in pernă și încep să plang. Viața mea pare un compromis..

-Mamă, sunt tare, chiar dacă totul mă ucide, voi zâmbi și îți voi arăta că fiica ta e puternică. Adorm cu lacrimi în ochi, gândurile mele sunt la mama, am nevoie de o îmbrățișare mamă, unde ești? Îmi e dor de tine..
.
.
.

E 5:40, Taehyung doarme așa că mă furișez și ies din casă, iau autobuzul și ajung la liceu. Capul jos și frica deja au devenit rutină. Ajuns in clasă, o secundă ucigătoare și simt cum ceva mi se lovește brutal de trup. Cutii cu lapte. Din ce în ce mai multe. Iar ei stau acolo, râzând.
   -Doar atât puteți? Haideți, mai mult! Țip eu din răspunderi și încep să râd. Absurd, am încercat să mă caut în liniștea asta gălăgioasă, vreau doar să scap, sunt sigură că nu sunt sigură de nimic, vreau doar să se termine, îmi spun în timp ce îi privesc. Fiecare are povestea lui. El. Ea. Ei. Sunt victime. Toți suntem victimele propiilor sentimente, nu ne acceptăm cu tot ce avem. Ochii îmi sunt furați de o persoană ce stă fix în ușă, persoana care mă face să mă simt inutilă. Persoana... care mi-a lăsat traume, orgoliul mă sugrumă si mă face să mă contrazic, el sigur nu crede asta despre mine. El..el e o persoană bună, nu? Curaj! Cu siguranță e așa.

Îi împing și mă îndrept spre ușă, acolo unde stă el. Îl îmbrățișez. E atât de cald. E el.
  -Te rog, ajută-mă!
Un surâs ironic îmi zdruncină încrederea.
Mă împinge.
Cad.
Plâng
Nu, te rog..
Nu ești tu

Îmi apucă brațul și mă trage în acel cerc satanic înconjurat de îngeri nevinovați pătați de sângele rece al neîncrederii. Sunteți orbi. Se apropie de mine și îmi ridică bărbia cu două degete, îmi zâmbește.
  -Nu mai plânge, drăguțo!
  -Trebuie să îți cer acordul? Nu ești tu fericit de câte ori plâng? Si eu care credeam că o să suferi dacă plec..

Fața i se schimbă brusc, devine serios, nervos.
  -Ya! Nu îți ajunge cât își bat joc? Vrei mai mult? Îmi râde acesta în față.
  -Dacă asta te face să te simți mai bine, atunci da, vreau mai mult, vierme..

Am ajuns să te urăsc, că nu te pot urî. Doar.. doar lasă-mă să plec și să îmi suport singurătatea. Vreau să plec departe. Amintirile cu tine îmi inundă sufletul, ochii îmi sângerează durere, prin vene-mi curge glasul tău. Dar prefer să tac.

-De ce mă filmați? Vă rog, încetați... de abia îmi găsesc cuvintele. Am ajuns să trăiesc acest coșmar, sunt singură și îmi e teamă că voi rămâne așa pentru totdeauna. Încerc să mă eliberez si îi lovesc telefonul, căzând. Sunt supărați, dar eu? Chiar nu e nimeni care să mă ajute?

Pumnii si picioarele lor îmi lovesc trupul, îl atacă atât de tare încât amortește, tremură, plânge. Ce sunt de fapt, întrebarea pe care mi-o pun de ceva ani si la care nici acum nu am găsit un răspuns. Îl caut printre sutele de amintiri, dar nu îl găsesc sau poate nici nu a existat vreodată. Vă hrăniți din mine și mă lăsați plângând. Ați transformat o copilă într-un om mort.

Deodată Xiumin se așează lângă mine și îmi șoptește:
  -Vino dupa ore în spatele liceului.
  Speriata, dau din cap afirmativ și rămân jos. Durere. Corpul meu e plin de durere..

Orele s-au terminat, toți pleacă nepăsători. Decid să merg în spatele liceului. Observ că stă rezemat de perete cu o minge de baschet și așteaptă să apar, convins că o să vin. Prietenii lui râdeau în hohote, îi urăsc..
   -Hei, psihopato, îl aud pe unul dintre ei.
   - Ooo! Pijama!!! Puteam jura că e Kai..
Încerc să ignor, ajung în fața lui, cu capul in jos, tremuram.
  -Cine e? Mă întreabă prin absurd
  -Cine să fie cine? Nepăsătoare de ce ar putea sa zică.
  - Băiatul de aseară. Cine e?
  - El-el? Eram speriată, dacă se vor întâlni? Eu voi fi cea care are cel mai mult de suferit.. sunt obosită, toată durerea asta mă distruge. El, el e iubitul meu..
  -Iubitul tău? Râde acesta. Tu? Iubit? Despre ce vorbim. Cine s-ar uita la o slaba ca tine?
  -...   tac, oricum nu ajută cu nimic dacă voi spune ceva
  -Atunci de ce era lovit? De ce țipa-i? Și de ce ești bandajată la genunchi?
  -Nu cred că este problema ta.. până la urmă și tu faci același lucru. Nu încerca să te diferențiezi. Ești la fel ca el.
   - La fel ca el? Ha, vorbea tarfa. Iți place de mine și ți-o tragi cu altul? Ați auzit băieți?
  - Înca îți bați capul cu idioata liceului?

Nu răspund, nu mai are niciun rost, interpretează ce vrea, crede ce vrea și întotdeauna mă scoate vinovată.
   -Nu mai știm să vorbim? Ya! Și atunci ma lovește ușor peste față. În seara asta, avem proiect de făcut, așa că zi iubițelului tău să nu ne deranjeze, iar apoi un zâmbet pervers îi apare pe față.
   -N-nu pot face asta..
   Atunci mă lovește peste față de 3 ori și mă împinge, cad jos, în genunchii ce încep să îmi sângereze, încerc să mă ridic, dar mă împinge din nou.
   -Hei băieți!! Cred că am chef de un baschet, cred că drăguță noastră colegă poate ține locul unui coș. Toți au început să râdă, mă simțeam atât de jenată, atât de inutilă..

Au început să mă lovească cu mingea de baschet în cap, plângeam, lacrimile mi se reuneau în bărbie, sunt pierdută. De ce sunt așa? Merit tot ce mi se întâmplă? Vreau să fiu un copil normal. Cu ce am greșit?
Jumătate de oră am devenit un coș de baschet, erau plictisiți, iar eu obosită. Xiumin se  apropie de mine, și îmi spune:

  -Cred că iubitul tău va înțelege că avem proiect. Râsul isteric mi-a umplut mintea. Îmi e frică de ceea ce se poate întâmpla diseară.
  -Te rog, nu veni..
  - De ce? Iubitul tău are planuri cu tine în seara asta?
  -Te rog.. lasă totul așa cum e, doar ignoră
  - De ce esti atât de slabaaa?
Las capul în jos și încep să plâng. El ignoră și continuă conversația. 
   -Uneori vreau și eu să fiu anormal ca tine? O tristă. Mă amuzi pe zi ce trece.
   - De ce faci asta? Mi-am făcut curaj să il întreb...
   - Să fac ce? Întreabă nepăsător
   - Să râzi de mine..
   -Râd că râd că îmi place și nu o să mă plictisesc prea curând.

Tac
  -Iar uiți să vorbești?
  -Las-o frate, e speriată săraca, râde unul dintre ei.
 
Se apropie de mine și mă sărută pe gât, încerc să îl împing, dar totul e in zadar.. sunt demnă de milă.
  -Ne vedem în seara asta iubire! Râde acesta.