Rămâi.

○12○

Las capul în jos, nu merită să mă vadă așa. Banca mea e plină de lipici, nu merit să am prieteni. Îl voi face de rușine.. Sper doar că Xiumin să nu îi facă ceva. La mine știu că deja e prea târziu. Știu și că nu e nimeni acolo care să mă ajute, e pustiu și gol, îmi pare rău, Xiumin.
        Te rog.
        Întoarce-te, înapoiază-mi iluziile.

Ora se termină, coșmarul revine. Ca de fiecare dată.
Îl văd pe Xiumin și prietenii lui cum vin la Jaehyun și îl înconjoară. Nu îi pot lăsa să le facă rău și colegilor mei.
  -Hei, transferatul. Jaekyun? Jaehyun? Scuze, nu ți-am reținut numele. Vrei să vezi ceva amuzant? Iar atunci mă trage de mână și mă pune lângă banca lui.
  -Privește și învață. Și atunci mă lovește peste față. Fata asta este idioata clasei. Deci dacă ai nevoie de ceva, ești nervos sau vrei să te amuzi, îți prezentăm sacul de box.

Văd cum varsă un lapte pe jos și se uită râzând la mine.
   -Do it bitch. Începe să râdă apăsat și fals. Nu te pot urî.
Încerc să mă dau în spate, dar atunci el mă pune jos. Nu pot face asta. E prea mult pentru mine.
   -Nu, t-te rog. E vina mea. Îmi pare rău.
   -Atunci ar trebui să o facă colegul nou?
Îl văd pe Jaehyun cum se uită la mine. Trebuie să fac ceva. Nu îl pot lăsa să îi facă rău. Jeahyun doar privește cum sunt batjocorită. Știu că nu poate face nimic. Ei se hrănesc din mine și mă lasă goală de sentimente. Mă apropii cât mai mult, dar atunci văd cum bluza mea aterizează fix pe lapte, iar acestă șterge cu piciorul pe jos.
   -Cred că îți este frig. Îmbrac-o.

Tremur.
Plâng.
Îmi este rușine de mine.
Îmbrac bluza udă, iar atunci intră profesorul. O ultimă privire tristă aruncată lui Jaehyun și mă așez în bancă.

După ce orele sau terminat, mă grăbesc să ies de pe poarta liceului, iar atunci apar ei. Mă trag de mână și ajungem în spatele liceului, unde mai erau încă 3 fete.

  -Fetelor, idioata asta nefolositoare se dă la Jaehyun. Le minte Sehun.
  Le văd cum se îndreaptă spre mine, mă împing, iar atunci cad într-un morman de cartoane.
  -Oooh shit! Spune Kai cu un zâmbet larg pe față.
  -Târfă, cine ești tu să te dai la el? Iar atunci picioarele lor încep să mă lovească.
  -Idioata noastră e puternică. Spune D.O
  -Nu o să mori de la atât, adaugă Chen
  -Nu o să mă mai apropii de el, vă rog înceta-ți..
După câteva minute amorțite se opresc, respir greu și încerc să mă mențin conștientă. Mă ridic și plec sub râsetele lor. Observ cum trece Jaehyun și las capul în jos, sperând să nu mă observe. Ies din liceu, iar atunci el mă aștepta rezemat de gardul liceului. Îl ignor și trec pe lângă el, iar atunci mă strigă.
    -Nu te apropia, altfel vei avea și tu de suferit
    -Dar.. Îl opresc pe Jaehyun
    -Te rog.. iar atunci plec, lăsând în urmă durerile-mi amare

După un timp ajung acasă, observ că nu e nimeni așa că mă închid în camera mea și încerc să adorm, obosită psihic de absolut tot. Rutina mea a devenit circulară. La liceu eram dusă de Taehyun, abuzurile de acasă erau completate de cele de la liceu așa cum mintea mea era plină de gânduri suicidale și cum interiorul îmi era gol, nici măcar bătăile inimii nu puteau acoperii liniștea interiorului. Simt cum mă pierd și doare..

-

O altă zi, aceeași durere accentuată. Ajung la liceu, primele 2 ore au trecut super repede din fericire, iar în pauză îl văd pe Jaehyun cum vine spre mine
   -Hai afară
   -De ce? Îi răspund eu speriată
   -Să ne plimbăm.
Ținea în mână 2 înghețate. Am acceptat și am ieșit afară. 
Mâncăm înghețată și ne plimbam, era atat de minunat. E prima oară când cineva are curaj să iasă cu mine în curtea liceului.. îți mulțumesc Jaehyun.

Pauza a trecut foarte repede, ora începe, iar în încercarea mea de a îmi scoate caietul din ghiozdan fără să se întâmple ceva a eșuat, cad două foi, în acel moment Xiumin trece pe lângă banca mea și calcă pe ele, fără să îi pese sau să aibă vreun sentiment de vină, iar atunci râde și îmi spune:
    -Ops, greșeala mea.
Am ignorat, mi-am luat foile de jos si le-am aruncat in ghiozdan, nu pot reacționa, nu pot spune absolut nimic, continui să stau în bancă ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, fără viață. Urăsc atunci când nu pot face nimic in legătură cu relația dintre noi. Mă urăște.. nu știu ce simte, de ce face asta sau cu ce am greșit eu, mă obosește psihic, mă distruge..iar eu accept tot. De ce?
Din nou, ora a trecut foarte repede, avem ca temă o poezie de făcut, pe care o prezentăm în fața clasei, minunat...
Toți pleacă afară și rămân cu Jaehyun. Se așează în banca din fața mea:
    -De ce accepți tot ce spune sau ce face?
    -Te rog, lasă așa totul, nu e treaba ta. Îi răspund rece.
   Se ridică din bancă și se plimbă prin clasă, ajungând la dulapul meu pe care e scris tot felul de cuvinte urâte. Îl deschide, iar de acolo au început să cadă gunoaie.. era tot o mizerie, murdar ca sufletul lor.

Mă îndrept spre el și încerc să îl opresc. Dar el încă încearcă să scoată gunoaiele din el, atunci pe ușa apare D.O care mă trage de mână și mă scoate afară sub privirea blândă a lui Jaehyun. Îl aud pe Jaehyun cum strigă după mine, dar nu poate face nimic..

Ajung la Xiumin care era în sala de sport, o privire nervoasă și ochii roșii. Era înspăimântător.
   -Ohoo, dar cine a venit în vizită? Nu răspund, însă întorc capul.
  -Până când o să mai stai așa? 30 de ani? Văd că deja ți-ai pierdut un sfert din viață fiind o tristă.
  -Dar tu până când o să râzi de mine? 40 de ani?
  -Ohoo, poate, nu mă plictisesc până atunci, dar acum râd că râd, că-mi place.
  -Atunci credeți-mă moartă și nu-mi mai vorbiți niciodată.