Contraste mortale

Capitol IV

Capitolul 4

Ieși din bliblotecă și o porni pe coridorul care ducea în aripa sălilor de clasă. Mă gândeam în continuare la ciudatele picturi din camerele de studiu. Cum acolo nu se țineau ore, văzui clasele goale și tăcute în vreme ce urcam alene scările de la primul etaj care-mi era bine cunoscut, spre etajul al doilea.

Aici se țineau doar orele claselor avansate și de aceea sperasem că voi găsi holuri cu aer de mister, dar fusei dezamăgită să descopăr că etajul era exact ca acela de jos – un coridor larg cu podea de lemn lustruit, cu clasele de-o parte și de alta. Fiindcă luminele erau stinse, doar reflexia soarelui pătrundea filtrata prin ferestrele claselor.

Pantofii cu tălpi de cauciuc îmi înăbușeau zgomotul pașilor. Furișeam căte o privire prin ușile deschise la clasele pustii unde băncile așteptau în șiruri răbdătoare, fantomatice. Auzi un zgomot puternic în ușă, așa că mă retrăsei, speriată.

Intrai la ora de istorie înfășurată într-un nor aproape vizibil de frustrare. Iar când păși pe pragul ușii și deveni conștientă de prezența colegului meu de bancă, starea mea se accentuă. Armin îmi aruncă o privire întrebătoare, dar îmi lăsai ochii să cadă pe parchet în timp ce mersei spre bancă.

Domnul Jerry intră cu spatele în clasă – trăgând după el un cărucior înalt din metaj pe care stătea un televizor voluminos și un aparat video. Buna dispoziție a colegilor mei era tangibilă. Profesorul împinse caseta în aparatul video refractar, apoi se duse spre perete și stinse lumina puternică.

Când camera s-a întunecat complet, fiind luminată doar de ecranul mic al televizorului, am devenit brusc alarmată că Edan Styles își făcuse apariția la ora asta. Făcu un zgomot enervant, trăgându-și scaunul pe spate. Un impuls nebunesc să mă întind spre el mă copleși, dar cu greu am reușit să-mi păstrez controlul. Mi-am încruțișat brațele la piept, cu palmele făcute pumn. Îmi pierdeam mințile.

Începu genericul filmului, iluminând camera puțin timp. Ochii mi-au zburat către el, din proprie voință. A zâmbit, iar eu aș fi vrut să-mi dau ochii peste cap când am realizat că poziția lui era identică cu pumnii mei încleștați sub brațe, privindu-mă cu coada ochiului. Am întors capul înainte să încep să mă hiperventilez. Era absolut ridicol să mă simt așa amețită.

Ora păru foarte lungă. Nu m-am putut concentra pe film - nici măcar nu știam cine joacă. Am încercat, fără succes, să mă relaxez, dar curentul electric care părea să mă inunde nu s-a diminuat deloc. Din când în când, îmi mai aruncam privirea în direcția lui, dar nu-l puteam vedea. Nu se domoli nici dorința copleșitoare de a-i vorbi, așa că mi-am relaxat încet pumnul, cât să nu-mi pierd controlul.

Ziua se dovedi un amestec aiuritor de materii, profesori și colegi, plus că am aflat cât de mult se bazează pe punctualitate oamenii de aici.

Urma seminarul de literatură și artă. Prima persoană pe care am văzut-o când am pășit în clasă fu directoarea, care ședea cu picioarele lungi întinse în față grațios. Vorbea cu băiatul din fața catedrei, care la rândul lui, era de-a dreptul superb. Avea niște ochi negri tulburători, și o expresie misterioasă.

- Bună Eva! mă salută directoarea și zâmbi. Cum te simți?

- Sunt bine, răspunsei, mințind-o doar puțin. Prima mea săptămână aici a fost de-a dreptul obositoare, mărturisi fără niciun fel de temere.

- Bun, făcu Eloise, întinzându-mi orarul clasei. Astăzi o să studiem pe Robert Browning, iar pentru restul orei vă voi lăsa să desenați, râse. Știi ceva despre opera lui?

În ora de matematică, Tamara îmi spuse ceva despre ceea ce urmează să studiem.

- De fapt, am citit Viața într-o dragoste, răspunsei.