Contraste mortale

Capitolul VIII

Capitolul 8

În întunericul dinainte ivirii lunii, furtuna abătută asupra orașului izbea cu mânia unei armate cuceritoare. Cutreieram printre copaci, ștergându-mi din când în când cu mâneca hanoracului stropii ce-mi șiroiau pe față. Nu eram sigură ce naiba căutam aici. Mă simțeam din ce în ce mai neliniștită pe măsură ce mă afundam în pădurea înspăimântătoare. Îmi era din ce în ce mai greu să respir, și nu din cauza efortului de a ajunge aici, ci doar de frică că cineva m-ar putea auzi.

Noaptea era surprinzător de rece aici, aproape ca de iarnă. Picături înghețate începură să mă stropească pe față pe măsură ce crengile copacilor dispăreau. Măcar venisem singură. Imediat ce mi-am dat seama de asta, m-a cuprins un sentiment de mulțumire. Singură. Am repetat cuvântul cu satisfacție nemiloasă, în timp ce m-am smuls de jos, în ciuda durerii. Chiar în acea clipă, se iviră mai multe siluete printre copacii groși.

Am simțit o mulțime de emoții amenințătoare într-o secundă. Prima a fost surprinderea; eram departe de orice cărare și nu mă așteptam ca aceia să meargă prin pădure în miezul nopții. Apoi, când am privit mai atent am putut distinge chipul lui. Mi-am ținut brațele strânse în jurul meu și am încercat să alung durerea.

Am început să alerg. Era o reacție irațională. Probabil ar fi trebuit să mă opresc de teamă. Nu înțelesesem cu câtă eficiență mă mișcasem. Dezamăgirea fu aproape spontană, când l-am văzut pe el, inexplicabil de aproape de mine. Dar nu mă văzuse.

O lumină puternică a brăzdat întunericul din jur, făcându-mă să amețesc. Farurile unei mașini s-au oprit, semn că eram aproape de șosea. Eram în apropierea podului, la dracu! Cu o repeziciune care mă dezorienta, am pășit printr-o arcadă joasă făcută de doi arțari bătrâni. Am făcut impact cu pământul acoperit de iarba deasă și umedă, icnind de durere. M-am tras înăuntrul unui arbore bătrân.

- Doar două tiruri, M4pa1 și Akh47. Pleacă tocmai din Egipt, iar când va ateriza și va trece granița voi o să-l conduceți până îl preia altă echipă. Acestea sunt ordinele lui.

Edan și-a trecut mâna prin păr, ascultând pătimaș tot ce îi spuneau bărbații din spatele său.

- Câți vom fi?, îi auzi vocea răgușită și-mi dădui seama că era obosit.

Îmi strâng ochii închiși și-mi duc picioarele la piept în așa fel încât să mă pot apăra de vântul puternic. Trebuia să știu ce se întâmplă.

- Patru. Ceilalți vor rămâne în oraș pentru a pregăti o cursă dublă pentru a-i ține ocupați pe polițiști. Asta dacă acționați așa cum vi s-a spus. Dacă nu, veți da dracului greș. Trebuia să te odihnești astăzi, Speare! Așa am convenit.

- Joshua, nu poți fi așa prost! A venit doar pentru ea, e extenuat după ziua de duminică, țipă Nevaeh, care-i aștepta la marginea șoselei.

Vorbele ei au fost urmate imediat de bubuitul unui tunet. Arăta asemenea unei zeițe, stând pe marginea străzii, pierzându-se în fundal cu fulgerele ce luminau pădurea din spatele său. Edan s-a năpustit pe șosea, spre cele două mașini asemenea unui lup care se repezea la vânat. M-am poziționat în patru labe și mi-am târât trupul până la marginea unui buștean, atingând atentă pământul umed, pentru a nu face zgomot. Trebuia să mă apropi pentru a-i auzi.

- Oricum, dacă astăzi mi-ai încălcat cuvântul, mâine cu siguranță vei sta acasă. Încercările sunt prea mult, chiar și pentru tine, Speare. Las-o dracului, este doar o fată.

- Nu-l provoca, mârâi Nevaeh și se poziționă în fața lui Edan, care-și strânse mâinile în pumni, gata să acționeze. Fata aia este periculoasă. Poartă inscripțiile lui Izzaat pe lanțul său. Am văzut azi.