Contraste mortale

Capitolul XI

Capitolul 11

În dimineața ultimei zi de școală din săptămână, voiam să renunț la ideea de a merge la prima oră, convingându-mă să mai lenevesc puțin, dar o lumină neobișnuită mă trezi. Am deschis ochii și am văzut o strălucire galbenă și clară venind de afară. Nu îmi venea să cred. M-am dus în fugă spre geam să văd ce era și, desigur, razele gingașe ale soarelui ardeau asfaltul. Norii conturau orizontul, dar se vedea o seninătate albastră în centru. Am stat în fața ferestrei cât de mult posibil, temându-mă că dacă voi pleca, acela va dispărea din nou.

Când am trecut pe lângă dulapul din baie, după ce mi-am făcut dușul matinal și m-am îmbrăcat lejer, potrivit pentru acea vreme însorită, am simțit impulsul prea bine cunoscut care-mi forța gândurile să-mi iau medicamentele. Dar mi-am controlat nevoile.

* * *

- Bună, Eva, vorbi Armin în timp ce urcam scările intrării în școală.

Drumul fusese plăcut, deși soarele era arzător, drept urmare anunța apropierea unei furtuni. M-am răsucit pentru a-mi vedea mai bine prietenul, iar când îl analizai atentă am observat fișa participanților.

- S-a mai înscris cineva?

- Da, deși aș fi preferat să fie o altă echipă, dar cum vine vorba de voluntariat și sunt dispuși să ajute, cu atât mai mulți, cu atât mai bine!

N-am avut curiozitatea să aflu despre cine era vorba, așa că ne-am avântat spre ora de istorie. Picioarele îmi tremurau, iar eu nu-mi puteam da seama dacă era din cauza emoțiilor sau a lipsei de mâncare din ultimele zile.

N-am primit niciun semn de viață de la tatăl meu până acum, ceea ce mă îngrijora de-a dreptul, dar nu aveam de gând să-l sufoc. Este un singur părinte, care a plecat ca să poată întreține această familie, iar o grijă în plus nu cred că îi era bine-venită.

- Nu cred că putem să ținem întâlnirea în bibliotecă astăzi, după ore. Doamna directoare are o întâlnire importantă, în legătură cu incidentul acela teribil, așa că ultimele două cursuri ale noastre se vor anula, iar școala se va închide pe durata ședinței.

- Credeam că au lăsat baltă acel subiect, mă încrunt, deși mă bucura faptul că încă se zbat asupra motivului pentru care colegul nostru era pe cale să-și ia zilele.

Din fericire, din auzite și din ziarul liceului, m-am lămurit că băiatul s-ar fi trezit și ar fi conștient, dar arsurile încă îi provocau dureri nenorocite. Totuși, a rezistat eroic. Nu îl cunoșteam, dar intenționam să-l vizitez în acest sfârșit de săptămână.

- Ei bine, se pare că n-a fost așa.

- Da, mă bucură să aud asta, vorbi eu repede, apoi îmi dădui seama că nu va fi nevoie să renunțe la întâlnirea pentru organizarea festivalului. Armin, eu voi fi singură acasă astăzi și nu m-ar deranja să ne strângem la mine să discutăm despre responsabilitățiile noastre în calitate de participanți.

- Vorbești serios? păru el nedumerit, iar eu dădui din cap zâmbitoare. Eva, asta e grozav! Îți rămân dator, crede-mă.

- Vorbești prostii! Nu e voie, insistai să se calmeze, apoi intrarăm amândoi în sala de clasă, unde mersei chitită spre locul meu. Îmi pusei geanta pe masă, fără să-l privesc pe colegul meu de bancă.

Profesorul încă nu ajunsese, iar asta-mi făcea misiunea și mai dificilă. Nu voiam să-i vorbesc, deși nu aveam niciun motiv concret pentru a nu face asta. Mă simțeam trădată, iar asta mi se părea o nebunie. Nu aveam dreptul să-mi asum asemenea sentimente în ceea ce-l privește, căci era doar colegul meu.