Iubire Pierdută

1. Lucruri Despre El

  

 
    Dragostea este intensă. Dragostea este oarbă. Dragostea înseamnă durere. Dragostea este acel sentiment pe care îl găsim într-o persoană şi ne simţim bine, benefiicind de acea iubire, fără a simţi cât suntem, de fapt, de egoişti. Dragostea ar trebui să ne lumineze calea înspre persoana potrivită, însă nu mereu este aşa. Dar, dragostea îţi transformă coşmarul în vis. Şi visul în coşmar.

Iar atunci, atunci când însfârşit te agăţi cu ultimele puteri de o persoană, când simţi că eşti atât de puternic încât să treci prin foc şi sabie. Atunci când, te simţi pregătit să spargi cu mâinile goale lacătul către iad, să-l cutreieri până în adâncuri şi apoi să te întorci şi să îţi păstrezi zâmbetul pe chip, pentru că, la finalul torturii, la capătul drumului, va fi acea persoană perfectă care îţi va înlănţui trupul cu braţele şi îţi va sufla aer rece peste rănile deschise, crezi că eşti pregătit să renunţi la întuneric şi să te scalzi în lumină.

   Aşa am fost şi eu, atunci când pe neaşteptate, i-am întâlnit privirea angelică. Acei doi ochi verzi care m-au vrăjit încă din prima clipă. Acel zâmbet sincer, care dădea formă unor gropiţe adânci în acei obraji de un roz pal perfect. El, pentru mine, era totul! Însă totul are şi un sfârşit. Atunci când iubeşti din tot sufletul, te predai, cu mâinile legate şi depinzi întrutotul de o singură persoană. Îţi oferi inima, sufletul, trupul şi tot ce ai mai bun din tine acelui om.

   Dar ce se întâmplă când el dispare pur şi simplu? Când el îţi calcă inima in picioare şi în urma sa, îţi lasă scrum şi durere? Ce faci atunci când în locul zilelor senine de vară se aşterne iarna şi viscolul său răcoros? Ce se întâmplă atunci când simti că sufletul tău liber şi pur, este acum murdar şi prizonier? Se pot întâmpla multe lucruri atunci când intri în viaţa cuiva. Îl oferi totul, îi promiţi lumea, îl iubeşti şi la final, alegi dacă rămâi sau ieşi din ea precum un taifun.

   Am auzit multe lucruri despre el. Am aflat că în viaţa lui, există acum, o altă ea. Şi că, cumva, a reuşit să îi ofere tot ce eu nu am putut. Sau nu am avut de oferit. A păstrat-o lângă el, şi i-a oferit ceea ce credeam că îmi este destinat mie. Numele lui! Cine se aştepta la asta?! Şi cel mai important, cine s-ar fi aşteptat să nu îl urăsc ci să mă bucur pentru fericirea lui. Fericirea omului care era fericirea mea. Mă bucur pentru el, pentru zâmbetul pe care îl afişează atunci când iese cu ea de mână. De parcă i-ar promite tot ce cândva îmi promitea mie. Aş vrea, să le spun într-o zi, că nu îi urăsc pentru lacrimile pe care le-am vărsat. Ci aş vrea să le mulţumesc, căci datorită lor, am devenit mai puternică. Chiar dacă ei, amândoi, mi-au furat ultimul motiv de a trăi.

Oare îl înveleşte, noaptea, când adoarme în faţa televizorului? Oare îi sărută gropiţele din obraji, aşa cum eu obisnuiam să fac? Dar el? Se joacă în părul ei aşa cum obişnuia să se joace într-al meu până adormeam? O ia în brate seara? Îi promite că va fi necondiţionat lângă ea? Pentru că toate aceste lucruri, mi le promitea mie...

Îmi lipseşte atât de mult! Înainte să adorm, privesc cerul, gândindu-mă că acolo sus este o stea care îi poartă numele. Mereu îi spun că îl iubesc, cu speranţa ca ea îi va spune atunci când şi el va privi cerul. Oare i-a spus vreodată? I-a spus că încă îl aştept chiar dacă este nedrept? Chiar dacă ştiu că nu va mai exista nici un noi? Ştiu că ea îţi aduce bucurie! Îmi doresc ca ea să o facă, deoarece, astfel, zâmbesc şi eu. Atunci când iubeşti un om, îi dai drumul chiar dacă el este tot ce îţi doreşti. Aşa am făcut eu! I-am dat drumul, dar va rămâne veşnic în inima mea. Iubitul meu frumos.

   Privesc în urmă şi mă întreb, oare unde am greşit ca acesta să fie sfârşitul. Sfârşitul tău, al meu şi al relaţiei noastre. Sfârşitul unei poveşti de dragoste care promitea multe, dar cel mai important, îmi promitea că tu vei rămâne pentru totdeauna. Şi poate că vei rămâne, tu, cel care ai adus soarele şi furtuna în viaţa mea. Vei rămâne pentru veşnicie. Nu alături de mine, ci în inima mea, care continuă să bată. Lent şi dureros. Chinuitor, căci o simt strigându-ți numele la fiecare suflare. La fiecare bătaie alarmată, la fiecare glas de bărbat care pare-mi-se că îţi aparţine. Tu, cel ce cândva îmi promitea iubire. Cel care, într-un moment, ai însemnat infinitul, când de fapt, îmi erai finit.