Iubire Pierdută

9. Străin

        Bună, străine!

        Au trecut patru ani de când din iubiţi am devenit străini. Patru ani de când mi-ai frânt inima în mii de bucăţi inegale. Îţi scriu aceste rânduri în apropierea crăciunului. Ziua în care ai plecat, mai ştii?

        Am auzit multe de tine. De ea. De voi. Ştiu că eşti bine, că voi doi sunteţi bine! Nu vreau să crezi că îi port pică, din contra, mă bucur pentru ea. Mă bucur pentru tine, pentru faptul că, după atâta timp, tot pe ea o iubeşti.

        Într-un final i-ai oferit şi lucrul pentru care eu luptasem cu ultimele forțe. Numele tău. Sper că eşti fericit acum, am auzit că vă gândiţi la un copil... Împreună! Eu sunt bine, am zburat lin prin relaţii trecătoare şi m-am întors la final în cuibul suferinţei mele. Datorită ţie am învăţat să iubesc, şi tot datorită ţie, am uitat cum să o fac.

         Sunt incapabilă să iubesc, sau să lupt pentru o persoană specială. O las să plece, chiar dacă privirea sa mă imploră să îl opresc. De ce aş face-o, când la final, ştiu cã tot eu voi fi cea cu inimă frântă? Mi-am dat seama cât de puternică sunt, sau poate cât de mincinoasă şi slabă îmi e inima.

        Mă mint zilnic că nu pot iubii, dar de fapt, nu pot iubii pe nimeni altcineva înafară de tine.

Te iubesc, străine!