Living with 5 idiots

1. It's good being back...

1

It’s good being back…

          -Domnisoara Alison? Aterizam in 5 minute!

          Mi-am ridicat capul confuza si am vazut-o pe stewardesa care incerca sa ma trezeasca. O femeie tanara la vreo 25 de ani, blonda si cu o privire blanda. I-am confirmat din cap ca ma trezisem. Mi-am pus centura. M-am uitat pe geam si am vazut prea plictisitoarea Londra... M-am uitat la ceasul de la mana...

          -E doar 9... Poate o sa vina sa ma ia de la aeroport...

          Dar erau sperante desarte. Am cautat in geanta telefonul si cautam un mesaj, sau macar un apel pierdut. Nici urma de asa ceva. Mi-am aranjat sacoul lila si am oftat zgomotos. „Bine ai revenit acasa!” mi-am urat in gand cand avionul a inceput sa piarda din altitudine.

          Mi-am luat geanta pe umar si am coborat tacticoasa din avion nu inainte de a saluta pilotul si personalul. Chiar daca era ora 9 aeroportul era deja plin. Am pasit printre persoane scanand multimea de posibili paparazzi. Mi-am luat repede cele 2 bagaje si am iesit. Proasta miscare...

          Multimea de paparazzi ma astepta afara infometati dupa o stire bomba. Dar nu aveam sa le dau asa ceva. Am pasit hotarata pe tocurile cui si mi-am facut curaj expirand linistita. Toata lumea si-a intors capetele in directia mea. Iar atunci toti si-au indreptat camerele spre mine, toti jurnalistii au venit cu microfoanele. Off, trebuia eu sa ma bag in asta...

          -Domnisoara Tomlinson! Ce este cu noua schimbare de look?

          -Domnisoara! Unde ati plecat? De unde v-ati intors?

          -Fratele dumneavoastra e aici?

          -Se zvoneste ca v-ati internat intr-o clinica din Paris! E adevarat?

          Ma simteam atat de incoltita, fara aparare... Cautam cu privirea un taxi caci se pare ca Louis nu s-a gandit sa vina sa ma ia. Nici nu cred ca stia ca ma intorc. Paseam cu grija prin multime nefacand nici un comentariu. Toata lumea imi punea intrebari stupide in cautarea unei stiri stupide care avea sa ma „ruineze”... Am oftat exasperata si m-am intors spre multimea de microfoane si camere de filmat.

          -Nu comentez nimic. O sa vorbesc cand o sa simt nevoia.

          Si m-am intors hotarata lasand multimea in spate. Vazusem un taxi pe marginea drumului si m-am indreptat fix acolo rugandu-ma ca multimea sa nu ma urmareasca. Dar era si logic ca asta sa faca. M-am urcat repede in taxi fara sa mai intreb daca este liber si inghesuindu-mi bagajele pe bancheta. Domnul care conducea avea o mustata stufoasa alba si mi-a zambit prieteneste. I-am raspuns la zambet.

          -La vila One Direction, va rog.

          Nu mai mi-a confirmat daca stia unde este adresa, doar a pornit in graba lasand multimea de paparazzi in spate cu fete dezamagite. M-am uitat din nou la ceas, era doar 9:30. Am scos pudriera din geanta si m-am asigurat ca parul de culoarea lila imi statea bine. Cearcanele in disparusera iar ochii nu-mi mai erau rosii. Am rasuflat usurata.

          -Calatorie grea?

          -Mda... Si ce mai calatorie... Parisul e un oras frumos numai cand ai pe cineva drag langa tine...

          -Imi aduc aminte de Paris... Acum 25 de ani am cerut-o in casatorie chiar in fata Turnului pe cea mai frumoasa fata pe care o vazusem. Avea ochii albastrii la fel ca ai tai si era de o frumusete rara. Dar iubirea dainuie, chiar daca unul dintre cei 2 care o poarta nu mai este in aceasta lume.