Săruturi în umbră || Romanian Traslation

Capitolul 28

Capitolul 28

Jennifer's Pov

Din câte ce am înțeles trebuie să stau doar trei zile în spital, azi inclusiv și n-aș putea fi mai fericită de atât.
Locul acesta steril îmi provocă greață și mâncarea mi-e frică să nu se ridice de pe tavă și să mă agreseze. Persoanele chiar mănânce aceste 'alimente'?

"Ai înțeles tot?", întreabă tatăl meu atrăgându-mi atenția.
"Da, tot", ce spunea?
"Sigur?", repetă din nou.
"Da, am înțeles totul".

Tu nici măcar nu ști despre ce vorbește!
Sunt detalii insignifiante.

"Bine, atunci eu plec", se ridică de pe scaun. "O să trec din nou deseară".
"Tata, nu e nevoie să vii și deseară, ai venit și azi-dimineață", spun mustrându-l, dar pe un ton afectuos.
"Sunt îngrijorat".
"N-ai motiv de îngrijorare, nu s-a întâmplat nimic, peste trei zile ies în plus asistenta ar putea să mă sufoce cu perna cu toate persoanele care intră și iasă din camera asta".
"Au trecut Anny și Greg?", întreabă tata.
"Da, cu puțin înainte de prânz, și Meredith și Drake au trecut".
"O, mă bucur", pe chipul său persistă un zâmbet pe care nu reușesc să-l descifrez. "Și Josh?", întreabă în fine.

Doar auzindu-i numele, trupul meu se îndreaptă și nervii și tristețea mă străbat din cap până în picioare, făcându-mă să-mi încleștez pumnii sub cearșaf.

"Nu, el nu, cred că va veni mai târziu", mint.
"Bine, era chiar îngrijorat, știi?", spune tatăl meu.
"Cum?", întreb plictisită.

Normal că era îngrijorat, el a provocat toată nebunia asta. E vina sa dacă sunt în spital mâncând hrană pentru pisici. E vina sa dacă am căzut pe jos ca un copil neajutorat. Îl urăsc pentru că mi-a făcut farsa asta stupidă și mă urăsc pe mine însămi pentru că am căzut în capcană.

"Îi tremurau mâinile și nu reușea deloc să și le scoată din păr, cred că dacă cineva ar fi încercat să spună ceva nelalocul lui, ar fi explodat".
"Înțeleg, nu trebuia să pleci?", întreb directă.

Nu-mi place să-i vorbesc pe acest ton, dar nu vreau să vorbesc despre Josh.

"Jennifer...", spune răbdător și știu că dacă nu aș fi într+un pat de spital m-ar fi certat deja pentru tonul meu. "Nu o face din nou".
"Ce să fac?".
"Să-i îndepărtezi pe toți. Cu toate că eram foarte îngrijorat, am fost ușurat văzându-ți prietenii în fața ușii, erau foarte îngrijorați".

Nu răspund, pur și simplu îmi întorc capul spre geam și îl las pe tata să iasă, oftând resemnat.

Deja am făcut o analiză despre toată situația asta și am ajuns la concluzia că nu sunt supărată pe Meredith și pe Drake și, în mod ciudat, nici foarte tare pe Melissa, poate pentru că din partea ei mă așteptam la așa ceva. Nu o lovitură sub centură ca asta, dar m-aș fi așteptat ceva de la ea, dar de la Josh...
Mă gândesc din nou la cuvintele tatălui meu și realizez că era normal să fie disperat, la urma urmei risca să fie suspendat dacă eu vorbeam.
Din fericire Meredith și Drake n-au mai vorbit despre ceea ce s-a întâmplat și pur și simplu mi-au ținut de urât, vorbind despre diferite subiecte, fără să se privească nici măcar o clipă.
Sunt sigură că atunci când Meredith a intrat în cameră nu știa că e și Drake, având în vedere ochii săi cât cepele și fierbințeala din obraji. Încă nu înțeleg ce se petrece, dar am de gând s-o sun ca să-mi explice, e totul atât de ciudat.
Cine ar fi zis, hm? "Jennifer lăsați-mă mereu singură Milton", înconjurată de atât de multe persoane.
Mda, totul e atât de ciudat.
O bătaie în ușă mă distrage și după bataia insistentă hotărăsc să vorbesc.