Săruturi în umbră || Romanian Traslation

Capitolul 35

Capitolul 35

Jennifer's Pov

Mi-e cald și e de parcă aș avea un tanc pe mine. Îmi frec ușor ochii încercând să mă adaptez la lumina care intră de pe geam.

"Josh", șoptesc ușor. "Josh, trezește-te".

Mușchii săi încă îmi înconjoară talia, în timp ce picioarele sale mă țin mai aproape de el, pare că trebuie să evite ca eu să fug.
Creierul meu încă nu reușește să sesizeze faptul că am dormit cu Josh, dar e ultima mea grijă având în vedere că de-abia reușesc să respir.

"Josh, ridică-te, nu reușesc să respir", șoptesc din nou.

E evident că dacă vorbești ca un șoricel nu te aude.
Încerc să-i ridic brațul, dar singurul lucru pe care îl obțin e un mârâit din partea sa, mă simt o prizonieră!

"Josh, ridică-te", strig împingându-mă în spate și făcându-l să cadă brusc pe jos. "Ești un afurisit de mammut...".

Îl văd ridicându-se brusc de pe jos și privindu-se frenetic în jur. Se uită la pieptul său, apoi la așternuturi, la geam, apoi la mine. Repetă acțiunea de câteva ori până când nu se relaxează și se așează pe marginea patului.

"Aș vrea să-ți spun bună dimineața, dar nu e nimic bun în trezirea asta", spune sec.
"Nici pentru mine nu e cazul să-ți spun bună dimineața având în vedere că până acum câteva secunde în urmă riscam să mor sufocată", răspund pe același ton.
"Puteai doar să mă trezești!", mârâie la mine.
"Am încercat, nu te clinteai".
"Și trebuia să mă arunci pe jos?", întreabă supărat.
"Ce trebuia să fac? Să trezesc cu ciripitul păsărilor?".

Aveți prezent când două persoane dorm împreună îmbrățișate și apoi dimineața următoare rămân ore întregi să se privească , dându-și bună dimineața cu un sărut, alintându-se, vorbind și apoi merg să ia micul dejun împreună? Ei bine, aceia nu suntem eu și Josh.

"Văd că ești arogantă de cu bună dimineața".
"Tu ești și gând dormi, deci ce să mai spun", îl cert din nou pentru că m-a sufocat.

Se pregătea să riposteze până când n-am auzit niște zgomote de afară și tăcem brusc. Auzim pașii apropiindu-se tot mai mult la ușa noastră și începem să ne schimbăm priviri îngrijorate până când nu auzim o bătaie în ușă.

"Domnișoară Milton", spune Anny din partea cealaltă a ușii.
"La dracu'", mârâi.
"Cine e?", întreabă Josh încet.
"Anny, menajera".

Mâna lui Anny bate din nou în lemnul ușii.

"Păi, răspunde-i", spune din nou șoptind.
"De unde știe că sunt aici? Ar fi trebuit să vină să bată la ușa mea".
"Domnișoară Milton, e totul în regulă?", continuă să vorbească Anny din partea cealaltă a ușii.
"Răspunde-i!", spune Josh smulgând cu forța așternutul pe care îl frământam cu mâinile.
"Hm, da, Anny", mă bâlbâi. "E totul în ordine".

Tăcerea se așterne pe partea cealaltă a ușij în timp ce eu și Josh gesticulăm ca niște maimuțe ca să ne înțelegem fără să emitem vre-un sunet.

"Doriți să vă pregătesc micul dejun dumneavoastră și amicului dumneavoastră?".

Amicul meu? O fierbințeală care pleacă din vârful degetelor de la picioare și ajunge până la frunte îmi străbate rapid corpul făcându-mă să arăt ca o căpșună coaptă.

"De unde știe?", întreb pe un ton scăzut.
"Fiindcă aseară noi n-am făcut nimic, m-am dus la ea ca să fiu satisfăcut".

Îi arunc o privire de gheață alături de pernă oe care o evită ușor înainte să se întindă pe pat și să râdă din nou.