Săruturi în umbră || Romanian Traslation

Capitolul 44

Capitolul 44

Jennifer's Pov

"Melissa?".

Obrajii săi și ochii săi sunt iînconjurați de negru, probabil de la machiaj, care, plângând, s-a scurs. Părul său mereu aranjat perfect acum era legat în mod haotic într-un coc blond și nici măcar zâmbetul său complăcut nu mai plutea pe chipul său.
Buzele sale erau acoperite de eșarfa gri uriașă pe care o purta, ceea ce e ciudat având iîn vedere că aici se moare de cald, dar nu era singurul ciudat.
Nu o vedeam pe Melissa prin jur de ceva timp și observasem asta, dar observasem și că în zilele în care o vedeam la școală stilul ei vestimentar se schimbase, alături de felul său de a se comporta.
Era mereu acoperită în mod constant, nu mai purta mini rochițele ei care de abia dacă o acopereau chiar dacă murea de frig și nu se mai plimba uitându-se la oricine cu aerul ăla de superioritate si dispreț.
Ceva la Melissa nu era în regulă și eu îmi dădusem seama de asta de ceva timp, pur si simplu nu-i acordasem importanță, dar acum e diferit.
Persoana din fața mea nu este Melissa, dar o fată cu totului necunoscută mie, care mă privește șocată.
Ce ar trebui să fac acum? Să trec de ea și să mă prefac că n-am văzut nimic ca să mă duc să-i iau uniforma lui Olly? Sau să o întreb ce s-a întâmplat?
Nu vorbesc cu Melissa din ziua în care m-am așezat lângă ea la literatură, și tot ce am făcut a fost să ne jignim, având în vedere că săptămâni în urma o luasem la palme.
Melissa nu mi-e simpatică la fel cum eu nu-i sunt simpatică ei, dar pe cât de mult o urăsc, nu pot rămâne indiferentă la scena asta.
Ne privim în ochi fără a spune nimic.

Privirea sa șocată s-a transformat într-o privire speriată, ca mai apoi să devină aproape resemnată și enervată.
Ochii săi și mișcările pleoapelor sale, împreună cu cele ale mâinilor sale, exprimă multe emoții diferite, dar nu ură.
Nu mi-a rezervat acea privire pe care mi-a rezervat-o în prima zi în care ne-am văzut, pare pur și simplu pierdută.
În sfârșit buzele Melissei se mișcă și liniștea vine întreruptă.

"Desigur", spune ea râzând amar, ștergându-și ochii.

O privesc confuză, neînțelegând ce vrea să zică.

"Desigur, dintre toate persoanele care trebuiau să treacă, ai venit tu".
"De ce, cine trebuia să treacă?" mă hotărăsc în sfârșit să deschid gura eu.
"Nimeni", folosește un ton aproape răutăcios. "Nu e niciodată nimeni aici la ora asta".

E adevărat. Ce-i drept, e târziu. Școala e lipsită de orice persoană, cu excepția câtorva oameni de serviciu.
În scurt timp porțile s-ar fi închis și dacă nu mi-ar fi cerut-o Olly n-aș fi trecut niciodată pe aici.
Chiar nu știu cum să mă comport în situația asta, cred că dacă ar fi fost un necunoscut m-aș fi limitat la un "E totul în ordine?" sau "Hei, ce se petrece aici?".
Dacă însă aș fi găsit pe cineva pe care îl cunoșteam m-aș fi catapultat pe el ca să înțeleg ce naiba se întâmplă.
Dar m-am trezit cu Melissa. Melissa care pusese la cale gluma aia proastă cu Josh, Melissa cu care m-am certat încă din prima zi de școală, aceeași Melissa căreia îi trăsesem vreo două după ce m-a provocat.
Dar în același fel în care îl iertasem pe Josh și Melissa începea să-mi fie indiferentă.
Nu ca și cum acum aș adora-o și-mi doream să devin una din păpușile ei, pur și simplu nu o uram, simțeam pentru ea doar un fel de enervare.
Deci cum ar trebui să mă comport cu o persoană de genul?
Neștiind ce să fac, mă privesc în jur, ca mai apoi să mă așez pe jos la fel ca Melissa.
Mă întind pe jos în fața Melissei. Spatele meu e sprijinit de perete, picioarele mele întinse și teneșii mei la mică distanță de cei ai Melissei.
Continuăm să rămânem în liniște, dar e din nou Melissa cea care vorbește.

"Ce cauți aici?", mă privește.
"Și tu ce cauți aici?", răspund vrând să știu de ce e în vestiar.
"Nu e treaba ta".
"Bine", spun. "Nu e treaba ta nici de ce sunt eu aici atunci".