Volumul II din Taramul Zeilor
Rămășițele războiului unde Sakura a fost victorioasa au prins rădăcini in timp. 16 ani a durat ca raul sa se ridice din pământ și sa fie iar printre Zei.
Ea...are o putere ce ma sperie, ma face vulnerabila in fata ei sau mai bine zis, in fata lor. Cand am simitit prima data prezenta unui Zeu Izgonit a fost ceva asemanator cu ce am simtit in fata acelei femei, insa de data asta cu totul mai puternic. Totusi de ce nu l-a afectat si pe Boruto? La naiba! Trebuie sa incetez sa ma mai gandesc la el, in fata mea va izbucni un alt razboi, iar eu nu pot face nimic. Sunt slaba , chiar daca m-am antrenat cu parintii mei, am neglijat fiecare antrenament. Nu stiu sa fac tehnici de invocare a animalelor sau a armelor, abia stapanesc Chidori si puterea bruta, insa spre rusinea mea nu pot sa fac nici o tehnica de vindecare. Alerg prin padure sub umbra noptii ce va fi startul unui adevarat macel. Aceasta seara are sa fie inceputul a ceva ce nici nu ar trebui sa se mai intample, anume razboiul. Acum realizez de ce mama imi spunea, nu..ma obliga sa ma antrenez, pentru situatii de acest gen. Nu cunosc in detaliu trecutul ei, insa stiu ca a luptat pentru putere si a obtinut-o. Iar trecutul lui tata este la fel de inceata pentru mine cum e si al mamei, regret ca nu le stiu copilaria sau prin ce au trecut impreuna sau separat. Trebuie sa lupt sa obtin puterea necesara pentru ai opri, chiar daca va dura ani! Trebuie sa opresc totul, am o responsabilitate. Sunt optimista acum, insa imi este frica...ca nu voi reusi sa ajung la nivelul ei. Trebuie sa ma calmez, sa imi eliberez mintea de aceste ganduri si sa ma concentrez pe antrenament. Deja am iesit din padure, iar plasa intunecata de pe cer se rupe incet lasand eazele soarelui sa se strecoare pe cer. In fata mea este un deal, sar pe el si un munte cu o inaltime uimitoare se poate vedea de la o distanta de 20 de km. Curand voi ajunge si ma voi axa fix pe antrenament. Urcarea muntelui a fost dificila din cauza vantului si scaderii temperaturii. Mai am un salt si am sa vad templul, sar, iar in fata mea era ruina unui templu mic cu o gradina mare neingrijita.
-Vreau sa ma ajutati! Stiu ca sunteti aici, spiritelor! Privesc in jur, nimic, doar vantul ce e cu mine.
Ma asez pe o piatra si oftez, poate Boruto a avut dreptate, nimeni, defapt nimic nu e aici. Imi pierd speranta ca cineva m-ar putea ajuta.
-De ce este trista? Se auzi o voce de femeie.
Tresar si privesc in jur, insa nu vad de la ce persoana vine acea voce.
-Cine e acolo?
Caut insa nimic. Incepe sa bata vantul cu putere, frunzele copacilor se raspandesc in jur, iar de nicaieri apare acea femeie in fata mea. Este asa de frumoasa, iar felul cum ma priveste ma face sa fiu mai sigura pe mine. Expir usurata si spun:
-Nu sunt trista, ci dezamagita de mine insami.
-De ce, draguta? Vocea ei era asa de melodioasa.
-Va izbucni un razboi, spun si imi asez ochelarii, iar eu trebuie sa il opresc...insa nu am puterea necesara.
-Vino! Spune zambind si imi intinde mana.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
O iau de mana si o lumina orbitoare apare in jurul nostru, gradina si ruinile erau inlocuite de un templu urias cu o gradina ingrijita plina de arme si manechine de antrenament.
