Tărâmul Celor Pierduți (FanFic BoruSara)

Vânătorii Și Zeii Izgoniți Partea II

După toată aceasta discuție care m-a obosit, hotărăsc sa ma duc acasă. Holurile palatului sunt întunecate și pustii, în îndepărtare zăresc o fata ce rade și face cu mâna. Nu pot sa ii zăresc chipul, încetinesc și ma uit nedumerita, oare pe mine ma saluta? Ma întorc sa fiu sigura dacă pe mine ma salută, însă inima parca îmi sta în loc când îl vad pe Boruto venind din urma mea zâmbind și făcând cu mana acelei fete. Inima parca încetează sa mai bata, având un ritm mai scăzut, o înțepături în zona ei ma face sa suspin. Blondul trece pe lângă mine și micșorează pasul, nici nu ma privește, doar zâmbește tâmp. Imi vine sa îl lovesc, sa plâng și sa îl întreb "de ce?". Imi strâng pumnul la piept si ma întorc cu fata spre cei doi, se sărutau și se îmbrățișau. Acolo trebuia sa fiu eu...nu ea..
Nu mai suport sa țin în mine, trebuie sa plâng, trebuie sa ma consum. Ii mai privesc odată și vad cum acea fata ma saluta. Nu gesticulez nimic, îmi întorc privirea spre fereastra și ma apropii de ea. Ma ridic pe ferestra și sar în afara palatului mergând pe zidurile de piatra.
-Cine e tipa aia? Pare o ciudata. Spune acea fata
-Nimeni. Șoptește Boruto fără niciun sentiment în voce.
-Nimeni, ha? Spun în șoaptă sugrumată de suspine și de lacrimi.
Ma doare inima, simt cum ma sufoc, o sufocare ce nu îmi da pace. Sufletul meu arde, corpul îmi e un iad, iar inima simte focul iadului ce fierbe. Oare de ce nu m-a așteptat? Nu pot sa îmi scot din minte scena celor doi faptul ca el râdea, radia...am văzut o alta față a lui, una plina de bucurie. Poate eu sunt de vina, nu am fost capabila sa îl fac fericit. De fapt..
-Eu nu sunt capabila de nimic! Sunt un nimeni...La naiba cu tine, Boruto! Mai bine nu ma salvai, preferam sa știu ca ma aștepți, nu ca ești cu altcineva!
-Te-a așteptat. Se auzi o voce de băiat. Tresar și ma ridic sa vad cine e. Imi șterg lacrimile și caut cu privire sursa acelor cuvinte.
-Cine e acolo?
-Doar eu, Mitsuki! Spune și își face apariția dintr-un copac.
-Mitsuki! Spun și îl îmbrățișez bucuroasa. Ce cauți aici?
-Te-am auzit întâmplător. Esti bine? Spune îngrijorat.
-Da, sunt bine. Ii spun zâmbind. De ce ai zis ca m-a așteptat?
-Pai asa a fost, a așteptat aproape un an după ce ai plecat. Tu nu ai mai dat niciun semn de viata, el a crezut ca poate ai pățit ceva sau l-ai uitat.
-Și el de ce nu îmi spune asta? Nu mi-a spus nimic, nici nu ma privește, nici nu îmi zâmbește, nimic...absolut nimic.
-As prefera sa îți răspundă el la aceasta întrebare. De ce nu vorbești cu el?
-Nu pot...
-Nu poți? Spune și se apropie de mine. Nu uita, el este soarele meu, cu siguranță o sa poți.
-Ai crescut, spun vrând sa schimb subiectul.
-Și tu, Sarada. Acum du-te și vorbește cu el pana când nu e prea târziu.
-Prea târziu? Prea târziu pentru ce?
-Pentru voi doi. Spune și își așează mana pe umărul meu. O sa reușești sa vorbești cu el. Du-te. Spune zâmbind.
Vorbele sale ma încurajează și simt ca vreau sa fac ceea ce a spus. Ma îndepărtez și intru înapoi în palat căutând camera lui Boruto simțindu-i chakra.
-Aici...
Înainte sa bat îmi apropii urechea de ușă, vreau sa știu dacă e cu ea sau dacă doarme. Nu aud nimic. Liniștea ma face sa fiu nesigura pe mine. Ma așez lângă ușa și oftez strângându-mi picioarele la piept.
Aștept câteva minute bune, poate mai bine zis aștept un semn ca să știu dacă sa intru sau nu...insa..
-Renunț...
Cum a renunțat la mine și eu trebuie sa fac la fel... Ma ridic și dau sa plec, însă ușa se deschide și simt cum cineva ma prinde de braț.
-Boruto? Spun uimita de gestul sau.
Nu spune nimic, doar ma trage în încăpere. Ma cuprinde într-o îmbrățișare strânsă, își așează blând mana pe capul meu și inspira adânc.
-Am așteptat mult sa îți simt din nou parfumul.
Imi cuprinde fata în mâinile sale, îmi zâmbește sincer și se apropie încet de mine.
-S-stai...spun și fac un pas în spate.
Vocea îmi tremura, corpul îmi este greu, abia ma pot tine pe picioare. Ma așez pe un scaun și spun:
-Ce...ce însemna asta? De ce..?
-Am auzit discuția cu Mitstuki. Spune și se așează jos în fata mea. Am încercat sa te uit, am încercat sa nu îmi trezesc sentimentele pentru tine pe care le-am îngropat cu ani în urma...
-Boruto..
-Taci,vreau doar sa te sărut. Spune și ma cuprinde de talie trăgând cu putere căzând pe el. Buzele sale sunt peste ale mele, parca dansează în intunericul blând al nopții. Gustul sau ma face sa ma cutremur, atingerile sale ma fac sa ard, respirația sa ma readuce la viata, chiar mi-a lipsit persoana sa. Ne despărțim și spune:
-Chiar mi-ai lipsit.
-Boruto..prietena ta?
Nu spune nimic, o tăcere toxica se așează între noi.
-Dar Indra? Spune acesta din urma.
-Nu e nimic între mine și el.
Îl mint, chiar dacă eu nu îl iubesc, Indra ma iubește și ne-am sărutat de mai multe ori. 
-Știi ca nu putem sa..nu îmi termin propoziția căci aud o bătaie în ușă.
-E prietena ta. Spun și încep sa ma panichez.
-Cine e? Spune Boruto.
-Sumire, dragul meu!
-Vin imediat!
Deci Sumire o cheamă...felicitari draga mea, ai bărbatul la care am visat în ultimii ani! Las gândurile și privesc fereastra, mi-am găsit ieșirea. Îl sărut pe obraz pe Boruto și sar pe fereastra făcându-mă nevăzută în întuneric.
Camera lui Boruto e foarte sus, ma opresc într-un copac și îmi ating buzele. Zâmbesc și ma dau jos din copac. Imi ating fața și spun:
-Mulțumesc, Mitsuki!
Ma îndrept spre casa, noroc ca ai mei au casa aproape de palat. Deja dorm, ma strecor în camera mea care a rămas la fel cum am lăsat-o. Somnul ma fură.
-Sarada, e timpul sa pleci. Era mama lângă patul meu.
Ma mângâie pe fata și ma săruta pe frunte.
-Ma voi întoarce, mamă. Promit! Spun zâmbind.
-Nu te grăbi, mănânci și apoi pleci.
Ma pregătesc, mănânc și îmi iau rămas bun de la părinți. În fata casei deja ma aștepta Boruto și...Mitsuki? Nu știam ca va veni și el. Aceasta imagine îmi reamintește de copilărie, când cei doi ma așteptau și plec la academie sau în misiuni. Zâmbesc către cei doi și pornim la drum.
-Cum de vii și tu, Mitsuki?
-Hokagele mi-a spus sa va însoțesc. Trebuie sa ma opresc pana la tatăl meu, ma așteptați aici?
-Sigur.
Cred ca a mințit, știa că este o tensiune între mine și Boruto și ne-a făcut pe plac.
-Boruto...noi doi?
-Îmi pare rău, însă nu pot.
Răspunsul său, ce zic eu răspuns...refuzul sau îmi zdrobește inima a doua oară. Oftez și spun:
-Nu poți sau nu vrei?
-Nu pot, Sarada...înțelege.
-Dar acel sărut? Acea atingere? Îmbrățișarea noastră?
Ma abțin cu greu sa nu plâng, îl privesc în ochi și simt ca îmi doresc o șansă de la el.
-E complicat.
-Eu, nu? Eu sunt un nimeni. Spun și trec pe lângă el. Acesta ma prinde de brat și îmi șoptește la ureche:
-Sumire e însărcinată, ăsta este  motivul.
-Cum?? Sunt șocată, nu cred asa ceva. Am înțeles. Adaug și ma trag din strânsoarea lui.
-Sarada!
-Te rog sa ma lași! Tip la el și îmi continui drumul către palat.
Ajunși am și plecat împreună cu Indra, nimeni nu a scos un cuvânt pe drum. Când făceam popasuri doar ne priveam. Indra îmi face semn sa vin la el, ma ridic de pe malul râului și ma apropii de el.
-Ce te frământă? Spune privindu-mă în ochi.
-Iubita lui e însărcinată.
-Sarada...imi pare rău.. Deși știu ca aceasta întrebare nu își are rostul, dar tot te întreb. Cum ești?
-Rău...poate asa a fost sa fie, nu știu.
Își așează palmele pe umerii mei și începe sa ii mângâie, ii zâmbesc  iar acesta ma trage într-o îmbrățișare pe care o accept, căci chiar am nevoie de o îmbrățișare.
-Fii tare, Sarada!
-Sa mergem! Îl aud pe Boruto.
Se pare ca m-a văzut împreună cu Indra. Nici nu îl privesc, trec pe lângă el și pornim la drum. În câteva oare ajungem la o prăpastie ce este împânzită de o ceata cenușie.
-Veniți. Spune Indra și scoate un kunai.
-Legendara tehnica de apărare a clanului tău?  Spune Mitsuki.
-Da. Spune și își taie podul palmei.
Face niște semne și ne atinge pe fiecare pe frunte. Sângele se imprima în pielea noastră.
-Sa mergem acum, mai avem ceva și apoi ajungem. Spune acesta.
Palatul este imens, se poate vedea cam de la 2 kilometri. Sunt soldați peste tot, iar chakra fiecărui individ este uriașă. Știam ca acest clan este puternic, dar nici chiar asa. Oare ei de ce nu se implica în cazul izbucnirii unui război sau conflict? Mereu au vrut sa aibă o poziție neutra? E foarte ciudat.
Ajungem în fata ușii ce duce la tronul zeiței nemuririi, Kaguya.
-Fiule! Spune aceasta și se ridica de pe tron îmbrățișându-l. E asa de frumoasa.
-Cine sunt aceștia? Spune Kaguya.
-Un purtător de sharingan și unul de jougan. Spune un tip ce seamănă cu Indra, oare este fratele sau?
-Mai bine zis, un Uchiha și un Uzumaki. Spune un bătrân, am impresia ca este tatăl sau, Hagoromo.
Am făcut cunoștință, iar Indra a început sa explice situația din afara zidurilor de piatra al clanului Otsutsuki.
-Cred ca ar trebui sa îți luam aceasta putere. Spune Kaguya spre mine.
Incremensc, cum sa îmi ia puterea? Sau mai bine zis...sa îmi ia ochii?
-Pentru o perioada de timp. Spune Indra uitându-se la mine.
-Nu..nu...nu! Spun bâlbâindu-ma. Pot sa lupt împotriva lor..trebuie doar sa fiu mai puternica!
-Sarada, măcar de proba. Sa vedem dacă zeii izgoniți sau vânătorii vor mai veni după tine. Spune Kaguya ridicându-se de pe tron și venind spre mine.
Întinde mana spre mine, știu exact ce va urma. Ma uit spre Boruto și Mitsuki implorand din priviri, însă cei doi nu fac nicio mișcare, se pare ca știau de acest plan.
-Nu.. Nu o sa va las sa luați ce e al meu! Nu va permit asta! Spun și îmi concentrez chakra în mâini eliberând o culoare roșie în jurul meu.
-Chiar crezi ca ai vreo șansă? Spune Kaguya apropiindu-se de mine.
Normal ca eu cred! Îmi spun în gând.
1811 cuvinte! Am scris asa de mult sa ma revanșez cu lipsa mea. Sper ca va place, am introdus și momente BoruSara, asa cum ați cerut, un pic de drama și în următorul capitol va urma o adevărată acțiune ^^ va pup și va mulțumesc ca îmi citit cartea! Sa o ținem tot asa, sa ajungem la 2k vizualizări!