Cine l-a rănit pe Maddox

era imposibil ca cineva să trăiască doar pentru el

      Maddox o privea pe Jo ca pe un înger. Știa că după acel chip inocent se ascundea o minte frumoasă, ceea ce o făcea și mai perfectă în ochii săi.

      — Putem să vorbim?

      Ca și cum ieșise din transă, Maddox tresări ușor la auzul vocii ei. Jo era serioasă, stând acolo în întuneric și așteptând ca atenția lui să fie total îndreptată către viitoarea discuție.

      — Despre? întrebă Madoox curios.

      — Noi. Tu, eu, tot ce s-a întâmplat până acum.

      Nu înțelegea la ce se referă, deși răspunsul era destul de clar. Maddox știa ce urmează să îi spună, era derutat. Înțelesese că avea legătură cu ei, dar putea să fie de bine sau... la cealaltă variantă nu îndrăznea să se gândească.

      — S-a întâmplat ceva?

      Ochii fetei licăreau datorită luminii de la televizor. Acea seară a filmelor avea să devină o seară a secretelor, a confesiunilor sau a cine știe ce fel de subiect puteau cei doi să abordeze.

      — S-a întâmplat că te-am cunoscut. S-a întâmplat că, deși nu te mai văzusem vreodată, chipul tău mi-a rămas în minte în seara aceea. Nu-mi puteam lua gândul de la tine, erai perfect în ochii mei, Maddox. Mă îndrăgostisem de tine fără măcar să te cunosc.

      Ochii lui Madoox s-au mărit instantaneu. Gura îi era întredeschisă, de parcă avea sute de cuvinte ce îi stăteau pe buze, dar nu le putea rosti.

      — Atunci am vrut să îţi vorbesc, să fac un pas spre a te cunoaște cu adevărat, nu doar din ce auzisem de la ceilalți. Băusem, ca să îmi fac curaj, dar am băut mai mult și... curajul s-a dublat. Dorința mea de a-ţi spune un simplu “hei” s-a transformat în cea de a te săruta. Pur și simplu am făcut-o, și am adorat acel moment.

      Privirea îi era lăsată în jos, ca de fiecare dată când se rușina. Maddox nu putea să-i vadă faţa, dar putea să jure că fata avea obrajii roși. Nu știa ce se întâmplă sau dacă și el se înroșise la faţă, dar cert e că își simțea pomeții arzând.

      — Chiar dacă tu nu știi, m-ai salvat.

      Uimit, Maddox ciuli urechile mai ceva ca înainte.

      — Viața mea devenise monotonă. Eram tristă, iar adevăratul motiv nici nu mai contează. Tu, Maddox, m-ai salvat de mine însămi. Tu, mica mea obsesie faţă de tine... Ideea e că mi-ai ţinut gândurile ocupate.

      Își ridicase capul și îi zâmbi.

      — Îţi mulțumesc, Maddox.

      Jo l-a strâns în brate, iar lui nu i-a luat mult până să-i răspundă.

      — Îmi este dor de mama.

      — O să se întoarcă. Mereu s-a întors.

      Micul Maddox privea spre fereastră.

      — Și dacă nu o va face?

      Tatăl lui privea și el pe fereastră. Se așteptau amândoi ca poarta să se deschidă și mama lui să intre în curte în orice moment.

      — Scopul ei în viaţă este să vă crească pe voi și să vă salveze de mine. Se va întoarce. Pentru tine și pentru sora ta.

      Maddox a dat afirmativ în cap, rămânând tăcut în legătură cu îndoiala sa. Ipoteza tatălui său suna bine, însă Madoox știa că era imposibil ca cineva să trăiască doar pentru el.