a aflat în sfârșit cine era vinovat

1.5K 253 39
                                    

      A iubit. A dat totul. A suferit. A fost salvat. A fost rănit din nou. A pierdut ultimul motiv pentru care era în viaţă.

      Maddox s-a pierdut în propria lui poveste.

      Și totuși, stătea acolo, la margine, gândindu-se la o singură persoană.

      Se gândea la persoana care l-a rănit. Acum știa cine era.

      Un impuls de moment l-a îndemnat să își dea drumul, însă s-a oprit chiar înainte să sară, prinzând disperat balustrada. Respirând sacadat și simțind adrenalina punând stăpânire pe ritmul inimii sale, Maddox privea în jos temător.

      Moartea îl înspăimântase. Frica lui, într-un raport neobișnuit cu dorința sa de a-și pune capăt zilelor, îl făcuse pe Maddox să tremure. Apoi gândul la acea persoană – mai degrabă gândul că a aflat în sfârșit cine era vinovat pentru sufletul său sfâșiat – l-a făcut să se calmeze. Și-a închis ochii și a simțit tristețea așa cum nu o mai simțise niciodată.

      Și-a dat drumul.

      Căderea i-a fost tăcută. Pentru câteva secunde a fost liniște. După a urmat acel sunet. Sunetul corpului moleșit a lui Maddox lovindu-se violent de suprafața apei.

      Era rece. Era întunecat. Era terifiant. Drumul corpului lui era unul haotic, curenții mișcându-l în toate direcțiile.

      Nu se îneca în apă, cel puţin nu așa simțea el. Maddox se înecase de mult în propria lui suferință. Însă își acceptase soarta de mult, așa că renunțase să lupte, să se zbată, să încerce.

      “Cine l-a îndemnat să facă asta?”

      “Cine l-a rănit pe Maddox?”

      Singura persoană care îl făcea să vrea să urle, singura persoană care îi spunea neîncetat că era vina lui pentru tot ce s-a întâmplat, că viaţa lui era neînsemnată...

      El a fost. Maddox s-a rănit pe sine.

Mai e un capitol, încă nu scăpați de mine

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.

Mai e un capitol, încă nu scăpați de mine. :)

Cine l-a rănit pe MaddoxUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum