Te voi iubii mereu [Finalizată]

Capitolul 9

     - Andrew! Nu pot să cred! Ce faci aici? De ce îmi faci asta?
    - Kate! Ştii că nu te mai iubesc! Ştii că sunt obligat să mă căsătoresc cu tine! Mai știi când mă ţineam după tine zi de zi? Ştii când te aşteptam ca fraierul în faţa şcolii? E rândul tău să vezi cum e să suferi.
     - Ştii ceva, rămâi cu ea! Anulăm nunta, anulăm totul! Nu mai vreau să te văd! În momentul ăsta îmi fac bagajele şi mă mut din casa ta. Mama ta o să fie foarte dezamăgită.
     - Pe mama mea nu a interesat-o niciodată de fericirea mea. Sunt adult si am dreptul de a lua decizii.
     - Pa, Andew!
     Mă uitam la ei ca şi cum m-aş uita la un film. Nu îmi venea să cred ca s-au despărţit din cauza mea. Ma simt rău pentru Kate, dar nu pot lua decizii în locul lui Andrew.
      - Ce e în capul tău? Peste două săptămâni trebuia sã fiți căsătoriţi iar tu ai anulat nunta chiar acum?
      - Vanessa! De ce m-aş căsători cu cineva pe care nu iubesc? Nu îmi pot petrece restul vieții alături de cineva pe care nu iubesc.
      - Ai dreptate, dar... eu nu sunt potrivită pentru tine!
      - Ba eşti perfectă! Eu pe tine te vreau!
      - Nu ai ideea ce vrei! Nu mă poţi avea!
      - Dar de ce nu? De ce nu vrei? Nu înţeleg! De ce?
      - Andrew! Eu... Eu... Eu..
      - Tu ce? Spune o dată! Te rog! Vreau măcar să ştiu care e motivul!
      - Îmi pare rău! Nu pot!
      Am început să alerg până am ajuns ȋn faţa blocului fără să mă uit înapoi. Lacrimile începeau să curgă. Inima mea era zdrobită! In sfârşit aș putea să am tot ce mi-am dorit vreodată, pe Andrew, dar boala mă opreşte!
       Mi-am şters lacrimile şi am ajuns sus. Mama era în bucătărie, făcea clătite. Am salutat-o si m-am dus la baie sa ma schimb si să mă spăl pe dinţi. Mi-am luat peria şi am început să ȋmi pieptăn părul. Când am ajuns cu peria la vârfuri, am văzut mult păr pe perie. Am început să plâng şi m-am dus la mama.
      - Mamă! Părul meu... Părul meu...
     Nu am mai putut sa ma abţin si am început sa plâng. Mama a început şi ea să plângă, m-a luat în braţe şi m-a rugat să mă liniştesc.
      - Mamă, pot să te rog ceva?
      - Da!
      - Înainte să mor, vreau sã îl văd pe tata! Nu l-am mai văzut de 5 ani, nu i-am mai auzit nici vocea. Te rog!
      - O să vorbesc cu el, o să îi spun să vină cât de repede poate.
      - Mersi, mamă!
      Dintr-o dată îmi sună telefonul. Era Amalia.
       - Vanessa! Andrew e la spital inconştient! Nimeni nu ştie ce a păţit!
       - Ce?!