Te voi iubii mereu [Finalizată]

Capitolul 10

     M-am îmbrăcat repede şi m-am urcat în maşina să ma duc la spital. Eram foarte agitată, nu ştiam ce să fac. Oare ce a păţit? E bine? Începusem să plâng.
     Dupa 20 de minute am ajuns. Lângă uşa cabinetului erau o femeie, care sigur era mama lui, Kate şi Amalia.
     - Ce s-a întâmplat? Cum se simte?
     - A avut un accident rutier. E lovit la cap si la piciorul stâng. E inconştient, îmi spune mama sa cu ură.
     - Pot să intru să îl văd?
     - Nu! 
     - Dar de ce nu?
     - Pentru că nu eşti parte din familia noastră, nu poţi intra!
     - Dar nici Kate şi Amalia nu sunt!
     - Ba da! Ele sunt!
     - Vanessa, intră! Nu o asculta! îmi spune Kate.
     - Kate!
     - Giorgia, fiul tău e îndrăgostit de ea! Dacă o să afle că ai alungat-o nu o să mai vorbească cu tine! Îi ajunge! E adult! E conştient de ce face! spune Kate cu o voce încrezătoare.
      Nici nu m-am gândit că am si intrat în cabinet. Andrew era pe pat cu acelaş chip de înger. M-am aşezat pe scaunul de lângă pat, l-am apucat de mâna si l-am sărutat pe frunte, spunându-i:
     - Andrew, te iubesc! Îmi pare rău că trebuie să te rănesc, dar nu am de ales! Chiar dacă nu voi fi cu tine eu... Te iubesc!
     - Şi... Şi... Şi eu te iubesc, Vanessa!
     Cand i-am auzit vocea am început să plâng şi m-am dus rapid la mama lui şi i-am spus. Amalia şi Kate nu mai erau acolo. Mama lui a chemat un doctor, care ne-a rugat să ieşim din cabinet.
      - Vanessa, tu nu ești potrivită pentru el! Ştiu problema pe care o ai, nu vreau să îl răneşti!
      - Ştiu asta! Dar nu vrea să mă înţeleagă... Nu ştiu ce îi pot face.
      - Chiar nu există nicio soluţie de a te vindeca?
      - Din păcate, nu. Nu pot face nimic... Doar un miracol m-ar putea salva, care din păcate nu există...
      - Îmi pare rău! Când ai de gând să îi spui?
      - Nu ştiu, cat de curând... Părul meu deja a început să cadă... Cred ca ar trebui să plec, doamnă Anderson. La revedere!
      - La revedere!
      Am plecat de la spital şi am început să plâng. Nu știam ce să mai fac!
      Am ajuns in apartament. Mama dormea. Eu m-am pus în pat şi deodată imi sună telefonul.
      - Vanessa, trebuie să vorbim... Ne vedem mâine în parcul de lângă blocul tău! E ceva foarte important!