Mentorul

Capitolul 7

Gabriel

Lucrurile nu erau deloc simple în privința Innei. Poate că asta era unul din motivele pentru care mă simțeam atras de ea. Întotdeauna am adorat provocările.

"Provocarea" mea de acum nu venea la pachet cu instrucțiuni de folosință.

Până acum, mă mândream cu capacitatea mea de a intui intențiile și nevoile femeilor cu care ajungeam sa am o relație. O parte din cele cu care am ieșit, erau mai degrabă atrase de confortul pe care îl puteam oferi, de evenimentele la care le puteam facilita accesul,de relațiile pe care le puteau stabili cu crema societății londoneze.

Pentru altele conta mai degrabă relația pasională, fara prea multe complicații, la care consimțeau de bunăvoie sa se implice. Până acum, nu căutasem sa mă implic în vreo relație în care atât latura afectivă cât și cea pasionala sa fie implicate. Inna mă atrăgea mult. Îmi plăcea simplitatea ei, îi adoram naivitatea cu care aborda unele aspecte, timiditatea ei mă cucerise, deși până acum o considerasem o slăbiciune. Însă nu la Inna. Timiditatea ei era cea care mă făcea să sper. Să sper că există inocență, că poți pune interesele altuia înaintea alor tale.

În timp ce Inna stătea retrasă in partea stângă a limuzinei și urmarea distrată pe geam ceea ce se întâmplă afara, eu aveam ocazia sa o studiez in detaliu și să încerc să-mi dau seama de fapt ce mă atrăgea atât de mult la ea.

Cu siguranță, un rol important, îl avea și fizicul ei. Îmi plăceau ochii ei, ochi care parca străluceau de fiecare data când se bucura de un lucru. Imi plăceau buzele ei, modul în care le simțisem atunci când îmi răspunsese la sărut. Îmi plăcea gropita ei din obrazul drept atunci când zâmbea.

Un alt motiv pentru care eram atras de Inna și care mă surprindea  era cu siguranță faptul că ea era practic opusul meu. Naivă, timidă, încrezătoare în oameni, tentata să vadă binele acolo unde nu exista de fapt.

Cel mai bun exemplu era cel de astăzi. Inna era îngrijorată din cauza colegei ei de apartament și, oricât de mult as fi încercat să fiu în asentimentul ei, eram de părere că roșcata nu-i merita devotamentul. Cu toate acestea, am fost mai mult decât bucuros să o însoțesc pe Inna spre cartierul Kensinghton.

-Domnule Fernandez...

-Gabriel..., o corectez imediat, in momentul in care Inna se răsucește cu fața la mine.

-Cand ajungem, cred că ar fi bine să mă descurc singura cu Vicky. Nu știu în ce dispoziție este sau ce fel de persoana este Dwight, prin urmare, nu as vrea sa te expun la-

-Din contra, tocmai din aceste motive nici nu concep sa nu te însoțesc! o contrazic vehement, reducând distanta care ne separa la câțiva zeci de centimetri. Inna, nu as vrea să ți se întâmple nimic rău!

Cu degetele de la mana dreapta îi sprijin bărbia și o determin sa mă privească în ochi. Nu știu ce vede ea când mă privește, dar as vrea sa vadă determinare. Sa înțeleagă că nu sunt un bărbat dispus să lase ca lucrurile sa se întâmple în voia sorții. Să vadă in mine nu un prieten ci bărbatul dispus să o descopere și să o facă să se perceapă așa cum este de fapt: frumoasă, din toate punctele de vedere. As vrea sa se simtă în siguranță, să nu mai tresară atunci când o ating...să vadă focul pe care îl stârnește în mine, dar sa nu intuiască puterea pe care ar putea-o avea asupra mea.

-O faci din nou...

-Ce anume? O întreb zâmbind involuntar.

-Te uiți la mine cu acea privire...

-Mi-e teamă că nu te înțeleg, mă eschivez, mangaindu-i linia maxilarului. Cum te privesc Inna?

-De parcă ai pune la cale un plan. Ți-am zis și mai devreme, nu o să meargă!